Profesorul Jean-Pierre Sauvage, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2016, va primi titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Timișoara. Evenimentul are loc pe 18 mai

360 de vizualizări
Foto: Universitatea de Vest din Timișoara
Profesorul Jean-Pierre Sauvage, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2016, este invitat la Universitatea de Vest din Timișoara, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro. Festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa și prelegerea publică susținută de Jean-Pierre Sauvage vor avea loc în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest din Timișoara, în data de 18 mai 2023, începând cu ora 10:00.

Conform comunicatului, „Jean-Pierre Sauvage este membru al Academiei Franceze de Științe și profesor la Universitate din Strasbourg. A fost distins în 2016 cu Premiul Nobel pentru Chimie, alături de J. Fraser Stoddart și Bernard L. Feringa, pentru contribuția lor remarcabilă în dezvoltarea mașinilor moleculare si deschiderea unor noi orizonturi în nanotehnologie.”

Pentru a participa la acest eveniment, înregistrarea se face completând acest formular de înscriere.

„Evenimentul va beneficia de traducere simultană. Pentru a putea audia traducerea în timp real, vă rugăm să descărcați aplicația gratuită Interactio pe telefonul mobil și să aveți căștile de telefon personale la dumneavoastră”, se arată în anunț.

Evenimentul face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023. Evenimentul este susținut de partenerii CTP, Linde, Mewi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Se modifică schimbarea. Ministerul Educației scade la 12 numărul minim de ore didactice necesare pentru un credit transferabil, la nici jumătate de an de la stabilirea regulilor – proiect / Pragurile de timp pentru un credit în învățământul superior se elimină

Metodologia de acordare a creditelor de studii transferabile în învățarea pe tot parcursul vieții, intrată în vigoare la începutul acestui an, va suferi modificări, potrivit unui proiect de ordin pus…
Vezi articolul

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” să fie integrate în trunchiul comun, în anul școlar 2023-2024, propune președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache

Președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a declarat pentru Edupedu.ro că va propune ca „Școala altfel” și „Săptămâna verde” să fie integrate în trunchiul comun, în anul școlar 2023-2024,…
Vezi articolul

Părinţii unor elevi de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași au protestat în fața Primăriei. Vor să afle când se deschide școala modulară, despre care autoritățile spuneau că va fi deschisă în decembrie-februarie / Primarul Chirica: Școala va fi gata când va fi gata

Părinţi ai elevilor care învaţă la Colegiul Pedagogic au protestat joi în fața Primăriei Iași. Vor să știe când va fi deschisă şcoala modulară promisă de autorități în urmă cu…
Vezi articolul