Profesorul Sergiu Mișcoiu de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai, distins de statul francez cu medalia de Ofițer al Palmelor Academice

2.245 de vizualizări
Sergiu Mișcoiu / Foto: cci.ubbcluj.ro
În cadrul unei ceremonii publice desfășurate la Ambasada Franței de la București, profesorului Sergiu Mișcoiu de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) i-a fost înmânată medalia de Ofițer al Palmelor Academice, conform unui comunicat de presă al UBB

Această înaltă distincție a statului francez este acordată în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă la dezvoltarea și promovarea culturii franceze în mediul academic și în societate, se precizează în comunicat.

Directorul Centrului de Cooperări Internaționale al UBB, prof. univ. dr. Sergiu Mișcoiu s-a bucurat de această recunoaștere grație parcursului său universitar în România și Franța, fiind doctor și, apoi, conducător de doctorate în științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai și la Universitatea Paris-Est, conducând de două decenii masteratul internațional francofon în dublă diplomă de Studii Politice Europene Comparate, și înființând și dezvoltând în ultimul deceniu și Centrul de Studii Africane al UBB.


4 comments
  1. Traducerea din franceză nu e corectă: palmes academiques se traduce în limba română cu lauri academici. Termenul de palme e o traducere vulgară, din păcate.

  2. Bravo, Sergiu!
    Te cunosc de multa vreme și îți cunosc pasiunea și seriozitatea legată de tot ce tine de Franța și limba franceză, iar asta nu te face mai puțin român.
    O recunoaștere meritată și sper binevenită pt traseul tău academic.

  3. Felicitări, stimate domn profesor! Când unii se băteau pe un biet ciolan mioritic, dumneavoastră vă vedeați de treabă și ați adunat deja 20 de ani de activitate, premiată, iată, cu o asemenea distincție. Jos pălăria!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rata obezității și a fumătorilor în rândul adolescenților din România, printre cele mai ridicate din UE, în creștere constantă de două decenii – raport european privind situația sănătății în România

Rata persoanelor supraponderale, a celor care suferă de obezitate și cea a fumătorilor în rândul adolescenților din România sunt ridicate și au crescut constant în ultimele două decenii, potrivit raportului…
Vezi articolul

Program de cooperare România-Palestina în Educație, semnat la București / Iohannis: Am decis creșterea numărului de burse universitare acordate cetățenilor palestinieni

Programul de cooperare în domeniul învățământului superior și cercetării academice între Ministerul Educației din România și Ministerul Învățământului Superior și Cercetării Științifice din Palestina (2022-2025) a fost semnat azi într-o…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Învățământ profesional: Universitatea București, un liceu tehnologic și alte două entități românești – printre parteneri în proiectele selectate de CE pentru finanțare Erasmus+

Mai multe organizații și instituții românești, inclusiv un liceu tehnologic și Universitatea din București, se numără printre partenerii dintr-o serie de proiecte de colaborare transfrontalieră pentru care, joi, Comisia Europeană…
Vezi articolul