Programul masă în școli să fie extins până acolo încât „să poată să acopere întreg teritoriul național”, spune premierul. Ministrul Educației: Din septembrie, 900 de mii de elevi ar trebui să aibă o masă la școală

415 vizualizări
O elevă mănâncă masa caldă primită în fiecare zi prin Programul „Pâine și Mâine” / Foto: World Vision România
Premierul Nicolae Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern că programul „Masă în școli” ar trebui să fie extins, astfel încât „să poată să acopere întreg teritoriul național”: „Eu consider că acest program trebuie aibă o arie de cuprindere tot mai mare”. Ministrul Educației a spus că elevii care vor beneficia de acest program sunt peste 900 de mii și că „ar trebui să înceapă din septembrie anul acesta”.

Amintim că programul „Masă sănătoasă în școli” a fost anunțat săptămâna trecută de către ministrul Cîmpeanu. Mai multe detalii aici.

Sorin Cîmpeanu: Având în vedere că a avea sau a nu avea o masă în școală face diferența pentru mulți părinți de a-și trimite și a nu-și trimite copiii la școală, legătura este directă cu abandonul școlar. Ați cerut două lucruri: ați cerut extinderea semnificativă a acestui program, „Masă în școli”, și ați cerut coerență în coerență în utilizarea fondurilor. (…).

Nicolae Ciucă: Am cerut ca de la 150 de școli să extindem la un număr cat mai mare, pentru că eu consider că acest program trebuie aibă o arie de cuprindere tot mai mare. (…) Extinderea numărului de școli unde se va aplica această măsură trebuie până acolo încât să poată să acopere întreg teritoriul național.

Sorin Cîmpeanu: În acest sens, pentru a asigura coerența, avem următoarele surse de finanțare pentru un program național integrat, „Masă sănătoasă în școli”, 2022-2027, sursele de finanțare toate luate împreună, printr-o utilizare coerentă, depășesc un miliard de euro. Este vorba de un grup țintă de peste 900 de mii de elevi, deci o treime din elevii acestei țări care să fie cei mai dezavantajați, o să fie cei mai vulnerabili din această perspectivă a abandonului școlar.

Pentru învățământ primar, avem deja finanțare prin PNRR, Programul Național de Reducerea Abandonului Școlar. Runda I – avem deja 190.000 de elevi, runda a II-a – estimam 380.000 de elevi. Finanțarea este de 140 milioane de euro pentru elevii din învățământul gimnazial. Pentru elevii din învățământul primar aveam POEO, 212 milioane de euro pentru 2023-2027. PNRAS-ul este pentru 2022-2026. Se adaugă finanțarea Băncii Mondiale pentru 120.000 de elevi de liceu, de data aceasta. Se adaugă, de asemenea, programul clasic „Masă caldă în școli”, care are și el 70.000 de beneficiari. Și peste toate acestea, mulțumesc colegilor, pentru că am discutat deja cu ministrul Agriculturii, ministrul Sănătății, ministrul de Finanțe și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, avem bugetul Ministerului Agriculturii, foarte generos, 500 de milioane de lei pe an (…).

Putem să avem un program integrat „Masă sănătoasă în școli.” Ministerul Sănătății va defini lista alimentelor care corespund conceptului de masă sănătoasă în școli. Prin Ministerul Agriculturii, vom încuraja utilizarea exclusivă ne dorim de produse agroalimentare românești, astfel încât să ne apropiem de un grup țintă, repet, de peste 900 de mii de elevi, aproape 1 milion de elevi, finanțarea fiind peste 1 miliard de euro pentru cinci ani, 2022-2027. Toate aceste surse de finanțare pe care le-am menționat pot fi utilizate eficient, prin această decizie, de constituirea grupului de lucru: Ministerul Educației, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene(…). Ar trebui să înceapă din septembrie anul acesta”.

Citește și:
“Masă sănătoasă în școli” – program național integrat cu buget de 1 miliard de euro pentru următorii 5 ani, propus de ministrul Cîmpeanu / Aproape 700.000 de elevi ar urma să beneficieze de masă


1 comment
  1. In toate scolile civilizate exista o cantina pentru elevi si una pentru profesori. Sau profesorii nu mananca, nu? Traiesc cu aer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara de informatică Dana Lica: Copilul trebuie să aibă cultura învățării de acasă și pe această bază un profesor poate construi / Învățământul de performanță ar putea fi un model de bună practică. Elevii de excepție care sunt ascultați pot ajuta să îmbunătățească tot actul educațional

Cultura învățării la un elev trebuie să vină de acasă mai întâi, pentru ca apoi profesorul să construiască un caracter și cunoștințe alături de copil și părinte, este de părere…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Aceste măsuri de criză sunt astfel implementate încât cine este titular în sistem va rămâne titular / În județul Iași, peste 70 de profesori titulari au rămas fără normă completă

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, într-un podcast, că „aceste măsuri de criză sunt astfel implementate încât cine este titular în sistem va rămâne titular în sistem”. Acesta a…
Vezi articolul

BREAKING Ministerul Educației a retras proiectul de ordonanță de urgență care dădea posibilitatea universităților să înființeze societăți comerciale și consorții de învățământ dual

Ministerul Educației a retras proiectul de ordonanță de urgență în care erau prevederi prin care universitățile puteau înființa societăți comerciale și prin care se puteau înființa consorții de învățământ dual.…
Vezi articolul