PROIECT Acordarea creditelor transferabile pentru formarea profesională a adulților. Pentru nivelul 1 de calificare se alocă 12 credite transferabile. Un credit are 30 de ore

3.047 de vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Metodologia de acordare a creditelor transferabile pentru formarea profesională a adulților este prevăzută într-un proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de către Ministerul Educației. Un credit cuprinde 30 de ore: 15 ore didactice și 15 ore de studiu individual, după cum apare în document.
  • Sugestiile referitoare la proiect pot fi trimise aici.

Potrivit proiectului de hotărâre, „un credit transferabil reprezintă volumul de muncă intelectuală, dirijată/didactică și independentă necesară pentru finalizarea individuală, de către cursant, a unei unități componente a unui program de formare profesională, completată cu validarea rezultatelor învățării prin evaluare”.

Creditele nu înlocuiesc evaluarea cursantului şi nu au scopul de a măsura calitatea formării profesionale, se arată în document.

În nota de fundamentare este menționat că prin acest act normativ „se introduce un sistem de alocare a creditelor pentru educație și formare profesională pentru nivelurile de calificare 1-5 conform Cadrului Național al Calificărilor”.

Nota de fundamentare

Totodată, „prin implementarea sistemului de credite transferabile se îmbunătățește mobilitatea participanților la cursuri de pregătire profesională, crește transparența sistemului de educație și formare profesională a adulților, se facilitează și încurajează învățarea pe tot parcursul vieții și crește mobilitatea forței de muncă atât la nivel național, cât și european”, se arată în rubrica schimbărilor preconizate.

Articolul 2 alin (2) stabilește că volumul de muncă alocat pentru un credit în formarea profesională continuă a adulților este de 30 ore, specific pe fiecare nivel de calificare, împărțite astfel: 

  • 15 ore didactice, împărțite în maximum o treime teorie și minimum două treimi practică; 
  • 15 ore de studiu individual.

Proiect de Hotărâre de Guvern

În proiect se mai arată că prin ore de studiu individual se înțelege aprofundarea cunoștințelor, în afara mediului didactic, sub formă de:

  • studiul notițelor de curs;
  • studiul suporturilor de curs, manuale, cărți;
  • studiul bibliografiei minimale recomandate;
  • activitățile specifice de pregătire pentru proiect, laborator;
  • întocmirea de teme, referate;
  • documentarea suplimentară în bibliotecă;
  • documentarea prin rețeaua Internet;
  • pregătirea pentru prezentări sau verificări;
  • pregătirea pentru examinarea finală, consultații.

Numărul de credite corespunzător fiecărui nivel de calificare se stabilește, după cum urmează:

„a) Pentru nivelul 1 de calificare se alocă 12 credite transferabile, respectiv 180 de ore didactice și 180 de ore de studiu individual;

b) Pentru nivelul 2 de calificare se alocă 24 credite transferabile, respectiv 360 de ore didactice și 360 de ore de studiu individual;

c) Pentru nivelul 3 de calificare se alocă 48 credite transferabile, respectiv 720 de ore didactice și 720 de ore de studiu individual;

d) Pentru nivelul 4 de calificare se alocă 72 credite transferabile, respectiv 1080 de ore didactice didactice și 1080 de ore de studiu individual;

e) Pentru nivelul 5 de calificare se alocă 96 credite transferabile, respectiv 1440 de ore didactice didactice și 1440 de ore de studiu individual;”

Alineatul (1) de la articolul 3 al proiectului stabilește că „pentru dobândirea unei singure competențe se pot aloca unul sau mai multe credite transferabile, conform volumului de muncă aferent competenței respective stabilit în standardul ocupațional”. 

Iată ce mai prevede articolul 3 al proiectului de hotărâre:

„(4) Creditele transferabile se utilizează atât în procesul de formare profesională continuă a adulților, cât și în procesul de evaluare și certificare a competențelor dobândite pe alte căi decât cele formale.

(5) Modelul certificatului de atestare a competențelor profesionale și al suplimentului descriptiv, precum și normele de completare ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului educației și ministerului muncii și solidarității sociale”.

  • Proiectul trebuie să primească aviz de la Consiliul Legislativ și de la Consiliul Economic și Social. Apoi urmează aprobarea de la Guvern. Ultimul pas este publicarea în Monitorul Oficial, moment în care se va pune în aplicare.
  • La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de guvern se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învățământul preuniversitar, precum şi durata de școlarizare.

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca deplânge moartea lui Mario Vargas Llosa: „Comunitatea UBB a devenit mai săracă odată cu pierderea” scriitorului sud-american, Doctor Honoris Causa al instituției

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se declară „îndurerată la moartea scriitorului Mario Vargas Llosa, Doctor Honoris Causa al Universității noastre”, într-un mesaj transmis luni. Mario Vargas Llosa a obținut în…
Vezi articolul

Înscrierea în clasa pregătitoare 2020: Unde se fac programările pentru evaluarea psihosomatică a copiilor. Jumătate dintre Centrele județene nu au publicat datele necesare părinților

Prima fază a înscrierilor la clasa pregătitoare a intrat, teoretic, în linie dreaptă chiar de luni, prin publicarea informațiilor necesare pentru programarea evaluărilor psihosomatice a copiilor născuți după 1 septembrie…
Vezi articolul

Triaj epidemiologic – ce înseamnă, cine îl face și ce boli au descoperit medicii anul trecut, după vacanța de iarnă

Triajul epidemiologic în școli și grădinițe este, teoretic, un consult sumar al copilului pentru supravegherea stării de sănătate în colectivități. Acesta se practică după fiecare vacanță școlară în creșe, grădinițe,…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pe fondul creșterii îngrijorătoare a cazurilor / Va fi derulată o campanie de informare a părinților privind programul de vaccinare

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, marți seara, în contextul unei „creșteri îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de…
Vezi articolul