PROIECT Ajutor de 200 de euro pentru elevii și studenții până în 26 de ani, ca să își cumpere calculatoare / Venitul brut pe membru de familie trebuie să fie mai mic sau egal cu 500 de lei

8.216 vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Elevii și studenții până în 26 de ani, care au venitul brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei, ar putea să primească 200 de euro, astfel încât să își achiziționeze calculatoare, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.

Pentru anul 2022, aproape 2.000 de elevi au fost selectați de Ministerul Educației pentru a primi 200 de euro, ajutor financiar, ca să-și cumpere calculatoare. – Mai multe detalii aici

„Programul de acordare a unui ajutor financiar intitulat „EURO 200” continuă și în anul 2023. De acest sprijin beneficiază elevii/studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, proveniți din familii pentru care venitul brut lunar pe membru de familie este mai mic sau egal cu 250 lei”, se arată în nota de fundamentare.

O noutate o reprezintă faptul că a crescut venitul brut pe membru de familie, pentru a intra în posesia banilor. Concret, anul trecut, venitul brut pe membru de familie trebuia să fie mai mic sau egal cu 250 de lei.

În proiect este propusă o configurație minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă ajutor financiar. Conform documentului consultat, calculatoarele vor cuprinde în mod obligatoriu un sistem de operare licențiat.

Foto: Captură proiect

Potrivit Hotărârii nr. 1.294 din 13 august 2004, pentru a obține ajutorul financiar, beneficiarii vor completa o cerere-tip pe care o depun la unitatea/instituția de învățământ la care este înscris elevul/studentul. Această cerere va fi completată de studentul care solicită acest ajutor ori, în cazul elevilor, de un părinte.

Cererea-tip va fi însoțită de următoarele document, potrivit art. 3 alin. (3) din hotărârea citată mai sus:

a) copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum și a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;

b) copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;

c) adeverință de la instituțiile de învățământ/unitățile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori;

d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.

e) declarație pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 și că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard.

f) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

g) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte numărul de absențe nemotivate din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

h) adeverință eliberată de către instituția de învățământ din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți studenții, cu excepția studenților din anul I.”

Model cerere-tip:

Proiectul de Hotărâre de Guvern poate fi consultat mai jos.

Nota de fundamentare:

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Buna ziua .copiii orfani sau cu grad de handicap se încadrează în acea suma de 200 de euro.

  2. Cum să trăiască cineva cu 300 lei pe lună?!? Este evident că la asemenea venituri nu are curent electric.
    De asemenea, din 1000 de lei pe lună, cat sa economisești că sa pui restul până la 600 de euro, să îți iei și laptopul, nu doar mouse.ul. asta, pentru ceva ultra mic.
    Asta e proiect de acum 25 de ani, probabil.

  3. cum poti crede ca cineva poate trai cu 250 lei sau 500 lei pe luna , ce cal cu lator poti sa iei cu 200 euro. ion avea cal si cauta lator pentru ca vasile avea cal cu lator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concluzia ministrului Daniel David după prima dezbatere cu profesori și inspectori pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu: Rețin multe sugestii bune, care vor fi incluse în varianta finală propusă în luna mai

Prima dezbatere națională privind proiectele de planuri-cadru pentru învățământul liceal a adus în prim-plan un dialog echilibrat, axat pe soluții, conform concluziilor trase de ministrul Educației, Daniel David. Într-un mesaj…
Vezi articolul

Planurile Comisiei Europene de „resetare a educației”: competențe digitale pentru toți profesorii, investiții în conectivitate și echipamente, incluziune / Un nou Spațiu euopean al educației și un plan de acțiune pentru educație digitală

Competențele digitale ar trebui să fie esențiale pentru toate cadrele didactice, iar alfabetizarea digitală este esențială pentru traiul în lumea digitalizată: acestea sunt două dintre principiile care stau la baza…
Vezi articolul

Pfizer și BioNTech anunță că vaccinul lor anti-Covid oferă “un răspuns imunitar robust” în rândul copiilor cu vârste între 5 și 11 ani și este sigur pentru utilizare. Vor cere autorizarea și pentru această categorie de vârstă

Cele două companii au administrat câte două doze de zece micrograme, la trei săptămâni distanță, unui număr de 2.268 de copii. Nivelul anticorpilor generați a fost asemănător cu cel dezvoltat…
Vezi articolul

FOTOGALERIE Elevii și studenții au protestat față de tăierile de burse, la sediul ministerului Educației. UPDATE: Reprezentanții elevilor și studenților, după discuțiile de la minister: Se pare că presiunea a avut un efect. Ne așteptăm la o comunicare mai vehementă din partea ministerului Educației vizavi de subiectul burse în raport cu Guvernul

În jur de 100 de studenți și elevi au protestat față de tăierea fondului de burse, în fața ministerului Educației și Cercetării, vineri, 27 iunie, de la ora 9:00 și…
Vezi articolul