Proiect legislativ aprobat de Senat: 350 lei alocați anual pentru uniforma fiecărui elev din învaţământul obligatoriu de stat

5.312 vizualizări
Foto: senat.ro
Senatul a adoptat marţi, în şedinţa de plen, o propunere legislativă prin care i se acordă, anual, fiecărui elev din învăţământul obligatoriu de stat, 350 de lei pentru uniformă, transmite Agerpres. Proiectul legislativ urmează să fie dezbătut la Camera Deputaților, care este camera decizională în acest caz.

În Legea 35/2007 se prevede că unităţile de învăţământ îşi pot stabili pentru elevii lor cel puţin un semn distinctiv pe care aceștia să îl poarte la școală: ecuson, uniformă, eşarfă sau alte asemenea.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de senatorul PMP Cătălin Iliescu. Legea prevede că modelul uniformei şcolare poate fi stabilit de consiliile profesorale, cu acordul Consiliului reprezentativ al părinţilor şi cu consultarea reprezentanţilor elevilor.

„Pentru acoperirea costurilor uniformelor şcolare se acordă o sumă de 350 lei pe an pentru fiecare elev, sumă care se atribuie în cote egale în fiecare semestru, fondurile necesare pentru aplicarea legii asigurându-se prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării”, se arată în proiectul legislativ.


1 comment
  1. Ca sa arate bine online, eventual, o mare parte din timp! La ce probleme sunt in anul asta scolar, cu necesarul de bani urias pentru invatamant – la noi si in toata lumea – momentul e foarte bine gasit !🤨

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BAC 2023 – Subiectele de la Psihologie. Candidații au avut de formulat un argument prin care să susțină ideea potrivit căreia „cunoașterea nivelului de inteligență al unei persoane nu este suficientă pentru cunoașterea caracterului său”

Elevii care au dat proba la alegere a profilului și a specializării la Psihologie au avut de rezolvat varianta 5. Miercuri, 28 iunie, a fost programată proba la alegere a profilului…
Vezi articolul

BREAKING Gest disperat al premierului Ciucă: încearcă să îi învrăjbească pe elevi și părinți cu profesorii, în plină criză în Educație / Șefa Consiliului Elevilor și președintele Federației Părinților, la pupitrul Guvernului: Greva trebuie să se închidă cât mai repede

Premierul Nicole Ciucă i-a invitat la discuții pe președintele Federației Naționale a Părinților și pe președinta Consiliului Național al Elevilor. Discuțiile au avut loc la Guvern, iar cei doi reprezentanți…
Vezi articolul