PROIECT Profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori vor avea norma didactică de predare 26 de ore pe săptămână, din anul școlar 2025-2026. Creșterea este cu 2 ore pentru aceștia

28.168 de vizualizări
Foto: via G4Media.ro
Din anul școlar 2025-2026, profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori vor avea norma didactică de predare 26 de ore pe săptămână, potrivit unui proiect de lege. Proiectul urmărește să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

În prezent, norma pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori este de 24 de ore pe săptămână. Proiectul de lege prevede pentru aceștia 26 de ore pe săptămână.

Conform proiectului, o altă modificare se referă la profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori care au dobândit cel puţin gradul didactic I şi care desfăşoară activitate de mentorat. Concret, pentru ei norma didactică va fi de 22 ore. În prezent, norma lor este de 20 de ore.

Iată ce prevede proiectul de lege:

„Art. LVIII – Prin derogare de la prevederile art. 207 alin. (4) lit. c)-h) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările, începând cu anul școlar 2025-2026, până la începutul anului școlar 2029-2030, norma didactică de predare-învăţare-evaluare, de instruire practică şi de evaluare curentă a antepreşcolarilor/preşcolarilor şi a elevilor în clasă, în care pot fi incluse şi activităţi de pregătire pentru evaluări/examene naţionale şi/sau pentru obţinerea performanţei educaţionale, precum şi cele de învăţare remedială, reprezintă numărul de ore corespunzător activităţilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi se stabileşte după cum urmează:

a) un post de învăţător/învăţătoare ori de profesor pentru învăţământul primar pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate. În atribuțiile postului se includ obligatoriu 2 ore/săptămână de pregătire remedială;

b) 20 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul gimnazial, liceal şi postliceal, pentru profesorii din unităţile şi clasele cu program integrat şi suplimentar de artă şi sportiv, precum şi din unităţile de educaţie extraşcolară, care au dobândit cel puţin licenţierea în cariera didactică;

c) 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul preuniversitar care au dobândit gradul didactic I sau titlul de profesor emerit şi care desfăşoară activitate de mentorat;

d) 26 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puţin licenţierea în cariera didactică;

e) 22 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puţin gradul didactic I şi care desfăşoară activitate de mentorat;

f) pentru personalul didactic de predare din învăţământul special, norma didactică se stabileşte astfel: învăţători, profesori la predare, profesori care efectuează terapiile specifice – 18 ore pe săptămână; învăţător-educator, institutor-educator, profesor-educator, profesor preparator (nevăzător), maistru-instructor şi profesor pentru instruire practică – 22 de ore pe săptămână;”

Miercuri, 2 iulie, premierul Ilie Bolojan a anunțat că propune creșterea normei didactice pentru profesorii din învățământului preuniversitar cu 2 ore pe săptămână.

„Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore față de ceea ce aveam azi în învățământul preuniversitar și universitar. Asta înseamnă că, din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la scoală sau în școală, în loc de 18 ore va preda 20 (n. red în mediul preuniversitar), în loc de 16 va preda 18 (în mediul universitar)”, a spus premierul Ilie Bolojan în conferința de presă de miercuri în care a anunțat pachetul de măsuri fiscale.

Cum este în prezent

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că activitatea profesorului se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână.

Articolul 207 – „(1) Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, și cuprinde:

a) activități didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învățământ, de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială;

b) activități de pregătire metodico-științifică, activități de dezvoltare a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, în acord cu nevoile elevilor;

c) activități de educație, mentorat și alte activități complementare procesului de învățământ;

d) activități de management al clasei;

e) activități specifice elaborării, implementării și evaluării proiectelor educaționale;

f) activități de sprijin pentru persoanele care ocupă funcția didactică de profesor itinerant și sprijin în cadrul CJRAE/CMBRAE.”

Articolul 207 – „(4) Norma didactică de predare-învățare-evaluare, de instruire practică și de evaluare curentă a antepreșcolarilor/ preșcolarilor și a elevilor în clasă, în care pot fi incluse și activități de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și cele de învățare remedială, reprezintă numărul de ore corespunzător activităților prevăzute la alin. (1) lit. a) și se stabilește după cum urmează:

a) un post de educator sau de profesor pentru educație timpurie pentru fiecare grupă cu program normal, respectiv două posturi de educator sau de profesor pentru educație timpurie pentru fiecare grupă cu program prelungit constituită în educația timpurie;

b) un post de educator/educatoare ori de profesor pentru educație timpurie pentru fiecare grupă cu program normal, respectiv două posturi de educator/educatoare ori de profesor pentru învățământul preșcolar pentru fiecare grupă cu program prelungit constituită în educația timpurie;

c) un post de învățător/învățătoare ori de profesor pentru învățământul primar pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;

d) 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul gimnazial, liceal și postliceal, pentru profesorii din unitățile și clasele cu program integrat și suplimentar de artă și sportiv, precum și din unitățile de educație extrașcolară, care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;

e) 14 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar care au dobândit gradul didactic I sau titlul de profesor emerit și care desfășoară activitate de mentorat;

f) 24 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;

g) 20 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puțin gradul didactic I și care desfășoară activitate de mentorat;

h) pentru personalul didactic de predare din învățământul special, norma didactică se stabilește astfel: învățători, profesori la predare, profesori care efectuează terapiile specifice – 16 ore pe săptămână; învățător-educator, institutor-educator, profesor-educator, profesor preparator (nevăzător), maistru-instructor și profesor pentru instruire practică – 20 de ore pe săptămână;

i) un post pentru personalul didactic de predare din învățământul special integrat, pentru personalul didactic itinerant și de sprijin, pentru personalul didactic din învățământul special preșcolar, kinetoterapie, educația psihomotrică, terapii specifice și altele, în funcție de tipul și nivelul de severitate al dizabilității, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației;

j) un post de profesor documentarist pentru digitalizare, în centrele de documentare și informare.”

Citește și:
Din anul școlar 2025-2026, norma didactică de predare pentru profesorii de gimnaziu și liceu este de 20 de ore / Crește norma cu 4 ore pentru profesorii cu gradul didactic I și care au activități de mentorat – proiect de modificare a Legii învățământului 198/2023
PROIECT Din toamnă, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială
ANALIZĂ 14.000 de posturi eliminate, 165.000 de elevi afectați. Ce înseamnă, de fapt, creșterea normei didactice la 20 de ore pe săptămână
Directoarea Daniela Orășanu: Dacă va crește norma didactică, colegii care deja sunt la pensie vor renunța să mai predea și deja avem un deficit de profesori / Nu ajută pe nimeni dacă norma crește pentru toată lumea, cred că trebuie flexibilizat
BREAKING Premierul Bolojan, despre pachetul de măsuri fiscale: Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore față de ceea ce avem azi în învățământul preuniversitar și universitar / Nu afectează drepturile salariale dar va fi un efect financiar
Creșterea normei didactice în mediul universitar de la 16 la 18 ore pe săptămână, propusă în pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul își va asuma răspunderea săptămâna viitoare
Numărul de ore de activități didactice va crește în școli, în urma unei analize a Ministerului Educației, potrivit programului de guvernare Ilie Bolojan. Norma didactică „realistă” va fi corelată cu performanța
Daniel David, ministrul Educației, despre propunerea de creștere a normei didactice la minimum mediei din OCDE: Cred că este un element de raționalitate și un criteriu al decenței în situația de criză în care ne aflăm acum. Nu creștem în orb și la paușal
Sindicatele profesorilor anunță că vor picheta sediile Guvernului, Parlamentului și partidelor PSD, PNL și USR, în luna iulie: Salariații din educație nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, propuse și pentru învățământ

12 comments
  1. Geniala ideea de a nu face cele două ore.
    Atât că este afectată vechimea, neavând norma întreaga Întotdeauna au existat mijloace de constrângere și probabil dua un Nr de ore tăiate,îți vor desface contractul de munca.
    .In învățământ e ca la CAP..Unii lucrează cu efective de elevi supradimensionate ,alții cu efective mici, iar aceștia din urmă, mai relaxați își permit să aibă ore in plus.
    Nu contează că în tinerețe sau când nu se plăteau orele suplimentare ai muncit gratuit.Cand au început să se plătească
    le-au primit doar unii.
    De la o vârstă ești complet depășit de tot ce e in plus .
    Nu cred in calitatea orelor efectuate peste norma de unii ,oricât de experimentat ai fi (multi au ajuns să aibă 2 norme)
    Eu propun plata în funcție de numărul de elevi la clasa..

  2. Și unde vor fi efectuate acele ore în plus când peste noi vine tura de după amiaza? fizic,,nu exista( inca) spațiu pt.asa ceva. ei cunosc adevărată situație din scoli?? evident, răspunsul este : NU

  3. creșterea nu e de 2 ore,ci de 8 ore lunar,ceea ce implică încă o pregătire în plus a lecțiilor acasă de încă 16 ore,toate cele încă 24 ore in plus lunar,fiind ore neplătite ..in plus se reduc posturile scoase la titularizare an
    nul acesta

  4. 1) Un copil poate sta de la 7/8-17/18 in picioare si sa invete!!??in clasa, cu catering platit de parinti. Scoala gratuita, pe langa alte cheltuieli???
    2)Copiii se cresc de parinti ,nu de societate. Relatia parinte- copil e tot mai larga, inexistenta la multi. Apoi ne miram de „orientarile” si dezorientarile lor?
    3) Dreptul unui copil este sa fie crescut alaturi de parintii lui. Dar ei sunt prezenti doar noaptea!!! ca sa faca fata cheltuielilor, lucreaza in 2 locuri sau suplimentar si le convine sa tina copilul in scoala, ca profa e baby sitter!!??
    Orice( unul dintre 2) parinte ar trebui sa aiba LIBER 2 ore pe zi pt activitati cu copilul, diin timpul serviciului. Adica program mai scurt .

  5. Și examenul de titularizare ? Care este scopul lui în aceste condiții, in acest an, cand se vor reduce peste 10000 posturi ?

  6. Nu sunt profesor si nu stiu cum functioneaza norma didactica. Dar am o intrebare si in acelasi timp o propunere pentru cei afectati:

    Ce se intampla daca NU efectuati aceasta norma „suplimentara” de 2 ore?

    Eu la privat am refuzat sa lucrez extra (desi ma platea, dar mai putin) si le-am spus sa-mi taie acea ora solicitata in plus(solidara), pentru ca „suntem o familie” . Si nici ore suplimentare nu am mai vrut pentru ca atunci cand tragi linie vezi ca esti in pierdere. Esti tot mai obosit cand ajungi acasa si nu mai ai timp de familie, de prieteni nici atat si practic traiam doar ca sa muncesc, pentru ca „suntem o familie”(urmariti Nae Nicolae – amuzant cand nu e despre tine)…

    Sfatul meu este sa nu efectuati acea norma de 2 ore daca doar atat pierdeti. Dar fiecare isi are propriile socoteli, e doar un sfat.

    E o idee de protest colectiv care ar putea aduce rezultate daca sunteti uniti. Nu doar cateva scoli ori doar unii profesori.

    Cumva trebuie sa reactionati ca in fiecare an vad ca tot de la profesori se taie si nu de la ce universitari si inca mai sunt scoli care arata aproape ca pe vremea lui Creanga, dar asta nu se vede.

    1. Geniala ideea.
      Atât că este afectată vechimea neavând norma întreaga .In învățământ e că la CAP..Nu contează că în tinerețe sau când nu se plăteau orele suplimentare ai muncit gratuit.Camd au început să se plătească
      le-au primit doar unii.
      De la o vârstă ești complet depășit de tot ce e in plus .
      Nu cred in calitatea orelor efectuate peste norma de unii ,oricât de experimentat ai fi (multi au ajuns să aibă 2 norme)
      Depinde și de numărul de elevi din clasa
      Cei mai indragiti primesc numai clase cu efective mici, ..
      Eu propun plata în funcție de numărul de elevi la clasa.

      1. Pe românește se reduc posturile în învățământ Dar nu se spune direct ci se reformulează astfel: creste norma didactica, creste nr de elevi un fiecare class. Concluzia este simpla dispar posturi. Urmează învățământul universitar unde este o calitate de toată jena.

  7. Înainte de 1989 norma era de 16-18 ore pe săptămână, în condițiile în care se lucra 6 zile pe săptămână (cu precizările: 20 ore pentru disciplina Educație Fizică și 20-24 la învățători).
    Rog comentarii!
    Rog distribuți informația.

    1. Adevărat .Norma didactică după 1989 s-a micșorat pentru profesorii de educație fizică,dar dreptul la 16 ore a devenit condiționat (daca directorul te roagă să mai iei 3 ore (că sa nu zic că îți impune),,primești banii pentru o ora .deși ai grad1,vechime,,și nu ai cerut tu acele ore
      in alte tari plata profesorilor depinde de complexitatea materiei predate.

  8. Crește atractivitatea învățământului pentru tineri! Se mărește și programul de lucru la Guver și la Parlament? În loc de 9-11 se va dormi (pardon se va lucra de la 9-13). Și poate se gândesc și la răspunderea parlamentară și guvernamentală ca să vedem și VIP-urile din politică care au adus țara în halul ăsta după gratii (fără condamnări cu suspendare pt că nu suportă regimul de detenție). Și lista cred că ar începe cu j. mecherii care au mâncat rahat în campanie, apoi cu cei care au tocat 280 milioane de euro pe ceva ce a fost anulat și lista continuă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Iohannis a decorat-o pe Daniela Vișoianu, controversata consilieră de la Ministerul Educației. Ea are contracte în derulare cu ministerul și Cumpănașu. Legăturile cu băieții deștepți din energie

Președintele Klaus Iohannis i-a acordat astăzi Danielei Vișoianu ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate la Cotroceni. Distincția i-a fost decernată la 4…
Vezi articolul