Proiectele legilor educației vor fi prezentate de Ligia Deca luni, la 14:30, anunță Ministerul Educației

7.259 de vizualizări
Foto: gov.ro
Cele două proiecte de legi consolidate ale educației, lansate în dezbatere publică în vara anului trecut, vor fi prezentate luni, 27 februarie, într-o conferință de presă care va avea loc la ora 14:30, conform unui anunț al Ministerului Educației. Informația fusese prezentată deja, pe surse, de EduPedu.ro, încă de vineri.

„Ministrul Educației, Ligia Deca, vă invită luni, 27 februarie, la ora 14.30, la sediul Ministerului Educației din strada General H.M. Berthelot Nr. 28-30, la o conferință de presă ce se va desfășura la parter, în Sala de ședințe. Conferința va avea ca temă Proiectele de legi ale educației”, potrivit mesajului transmis jurnaliștilor acreditați la Ministerul Educației.

Este a doua conferință de presă organizată de Ministerul Educației cu Ligia Deca ministru, după cea făcută la circa două săptămâni de la preluarea mandatului. Ligia Deca este ministra educației de la începutul lunii octombrie 2022, adică de aproape cinci luni.

Articol în curs de actualizare


5 comments
  1. Ordonanțe, modificări în legi și regulamente…Doar atât pentru copiii noștri?
    Sau mai bine zis,numai d-astea?
    Nițică fericire,câțiva stropi de speranță, încredere,incurajare nu le oferă nimeni ?
    Acasă le oferim tot ce e mai bun pentru ei,dar odată întrați pe porțile școlilor, nu dau decât de stres,schimbări de regulamente,reproșuri, reguli,etc.
    Puțini sunt și profesorii sau învățătorii care mai reușesc sa ii privească și sa ii perceapă ca pe niște copii,totuși.
    Copii care ar trebui sa fie fericiți și sănătoși înainte de toate.

  2. La facultatea de Psihologie din Pitești aștept de șase luni să-mi elibereze diploma de Bacalaureat a surorii care nu mai este studentă de 13 ani. La secretariat au spus că nu găsesc diploma, chiar dacă am lăsat numărul de telefon să mă sune. Doamna secretar în loc să caute diploma în original depusă, o găsesc de fiecare dată la fumat pe scările instituției din Târgu din Vale. Domnul decan a fost informat că nu am primit diploma, chiar după o lună de când l-am informat personal, dar a spus să mai aștept. Au trecut cinci luni de când nu se rezolvă nimic și a început anul universitar. Ce se poate face, chiar dacă am cererea la secretariat?

  3. nu a avut loc nici o dezbatere publică! In vara era lumea in concediu si chiar daca a fost nu a putut participa oricine!

  4. Propun obligativitatea ca rectorii universitatilor sa fie numiti de catre Ministerul Educatiei, in urma unui concurs pe baza de CV, cu comisii internationale. Un CV stiintific bun denota
    o calitate buna a persoanei. Planul managerial al unui om de calitate nu poate fi decat foarte bun, chiar daca este rezumat in 3 fraze. Rectorul are o armata de juristi si economisti sa il ajute in misiune. Planul managerial ( mult prea lung , de obicei) nu conteaza – bunul simt si inteligenta , compenseaza.
    Au ajuns universitatile clanuri mafiote. Sunt conduse de persoane care niciodata nu ar fi trebuit sa fie universitari. DE aici si problemele cu doctoratele. Multe fonduri care intra in universitati se risipesc intentionat. Sunt multe clanuri mafiote – daca nu esti ca ei, te executa.
    Autonomia universitatilor – atat timp cat acestea sunt finantate din bani publici – fara controlul ministerului este o aberatie.
    De aceea s-a ajuns unde s-a ajuns. Analfabeti functionali in universitati, pastrati obligatoriu in universitate , pentru multe norme impartite membrilor clanului. Nici un respect pentru banul public si ceea ce ar trebui sa insemne o diploma universitara. Ma intreb daca la minister se cunosc aceste lucruri.

  5. Cu tot cu anexe?
    Nu de alta dar ne-am obișnuit ca ,,bombele cu ceas” să fie ascunse până când e prea târziu că să se mai poată face opoziție constructivă pt ,,dezamorsarea” lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT Elevii de gimnaziu trebuie să știe să caute informații pe Internet în funcție de nevoi și să poată programa un sistem simplu ca să rezolve o problemă – cadrul de competențe digitale din anul școlar 2024-2025

Elevii de gimnaziu vor trebui să știe să caute informații pe Internet în funcție de nevoi, să aleagă surse credibile și să poată dezvolta algoritmi simpli pentru a rezolva o…
Vezi articolul

Amalia Zugravu, șefa de promoție a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, anul I la Medicină: Secretul succesului meu în liceu și, în general, în parcursul academic este gestionarea timpului

Pasiunea pentru medicină a crescut odată cu dorința de a învăța tot mai mult. Amalia Zugravu, șefă de promoție a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, a încheiat toți…
Vezi articolul
Jocuri multiplayer online / Foto: Dreamstime.com

Europol avertizează asupra fenomenului recrutării copiilor de către grupări criminale și chiar de servicii secrete ostile, prin intermediul chat-urilor de pe jocurile multiplayer: „Este cea mai mare amenințare cu care se confruntă UE în prezent, pentru că ei, copiii, sunt viitorul Uniunii Europene. Dacă îi pierzi, pierzi totul”

Recrutarea copiilor și „transformarea lor în arme”, de către grupări criminale sau chiar de către state ostile, este „cea mai mare amenințare infracțională la adresa Uniunii Europene” – avertizează într-un…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor: În ultimii 35 de ani am avut atâtea reforme, nimic nu a fost dus până la capăt, clar că apare o neîncredere a profesorilor vizavi de beneficiile unei schimbări / Este normal să apară rezistență, plafonare și indiferență, pentru că n-au mai văzut o anumită finalitate

După decenii de reforme începute și nefinalizate în învățământ, profesorii „automat au o reacție de respingere”, a afirmat recent liderul sindical Marius Nistor, la Prima News. Este nevoie „de o…
Vezi articolul

Propunerea Primăriei Sectorului 1 privind bursele “sfidează adevăratele nevoi ale elevilor” / Primăriile Sectoarelor 3 și 5 oferă aceeași sumă infimă – Consiliul Municipal al Elevilor București

Propunerea Primăriei Sectorului 1 cu privire la regulile de acordare a burselor sociale și de merit este respinsă de Consiliul Municipal al Elevilor București. Într-un comunicat transmis luni, organizația atrage…
Vezi articolul