Proiectul de lege „Fără prădători de copii pe buletinele de vot” a fost adoptat și extins pentru toate categoriile de infractori / Aproape 16.000 de copii români au fost supuși unei forme de abuz, în 2021, potrivit Salvați Copiii

243 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Camera Deputaților
Proiectul de lege elaborat la inițiativa Salvați Copiii, care interzice participarea în alegeri a celor condamnați pentru infracțiuni contra minorilor, a fost votat în Camera Deputaților, for decizional. Mai mult, a fost introdus un amendament care interzice tuturor categoriilor de infractori să candideze.
  • Legea urmează să meargă spre promulgare la șeful statului.

Proiectul de lege care prevede modificarea legii nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale a fost votat cu 248 de voturi pentru, 1 contra 0 abțineri. Camera Deputaților e cameră decizională.

În proiect s-a adăugat, la articolul 6, alin. c.: “Nu pot alege persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracțiuni contra vieții, contra libertății persoanei, privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertății și integrității sexuale și rele tratamente aplicate minorului, dacă victimele sunt minori la data săvârșirii faptelor și nu a intervenit reabilitarea judecătorească sau nu a fost îndeplinit termenul de reabilitare”.

Printr-un amendament votat tot astăzi, când proiectul de lege a fost supus și votului în plenul camerei Deputaților, s-a extins interdicția de a participa la alegeri pentru toate categoriile de infractori, nu doar pentru cei care au comis infracțiuni împotriva minorilor.

„Salvați Copiii salută adoptarea proiectului de lege „Fără prădători de copii pe buletinele de vot” de către Parlamentul României, proiect generat de propunerea legislativă inițială a organizației prin care persoanele care au comis infracțiuni împotriva vieții copiilor, viol, pornografie infantilă, trafic de copii, rele tratamente ori altele nu mai pot candida pentru funcții publice”, se arată într-un comunicat de presă al Organizației.

Potrivit cifrelor Salvați Copiii, în 2021, au fost supuși unei forme de abuz, 15.925 de copii români, dintre care 1.561 cazuri de abuz fizic, 2.171 cazuri de abuz emoțional, în vreme ce în 1.349 de cazuri a fost vorba despre de abuz sexual.

Din totalitatea cazurilor semnalate, a fost demarată urmărirea penală pentru 1.990, potrivit celor mai recente date ale ANPDCA, potrivit comunicatului Organizației Salvați Copiii România.  

„Proiectul de lege a fost elaborat la inițiativa Organizației Salvați Copiii, inițiatori fiind trei deputați (Monica-Elena Berescu, Diana Stoica și Dragoș Cătălin Teniță), pe baza raportului organizației transmis în 12 mai 2021 Președinției, Guvernului și celor două camere ale Parlamentului României, în care solicitam o mai bună protecție a copilului în fața abuzurilor fizice și sexuale, respectiv agresiunilor sexuale și înăsprirea pedepselor pentru o serie de infracțiuni contra libertății și integrității sexuale cu victime minori”, mai scrie in comunicat.  

Proiectul a fost inițiat după ce, anul trecut, în vară, primarul din comuna Șotrile a candidat și câștigat un nou mandat deși fusese condamnat definitiv în noiembrie 2019 de Curtea de Apel Ploieşti pentru pornografie infantilă. G4Media scria că, potrivit DIICOT, în perioada 2016 – 2017, Davidescu a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea acestuia.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sfaturi de la Ministerul Educației pentru profesori în situațiile de violență în școli: Interveniți prompt când observați semne de violență, fiți empatici atunci când comunicați cu copiii, încurajați-i să intervină pentru a aplana conflictele și să raporteze situațiile de violență

Ministerul Educației le transmite profesorilor pe pagina de Facebook, câteva sfaturi pe care să le aplice în situațiile care implică toate formele de violență, inclusiv bullyingul și cyberbullyingul. „Interveniți prompt…
Vezi articolul

Ministrul Educației vrea o a doua probă de limbă străină la BAC: Vom vedea în ce măsură putem să introducem aceste competenţe de limbă străină înainte de primul Bacalaureat care ar putea să se organizeze începând cu anul 2027, dacă pachetul legislativ va intra în vigoare începând cu septembrie 2023

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este foarte important ca, alături de competenţele digitale, să fie susţinute şi competenţele de comunicare în limbi străine, subliniind că își dorește o…
Vezi articolul

Un profesor cu 17 ani vechime la catedră îi cere Ligiei Deca să-l primească în audiență, dar ministrul Educației îl ignoră de 5 luni, spune acesta – scrisoare deschisă / Cum a încercat ISJ Gorj să nedreptățească un cadru didactic și cum doar după intervenția unui secretar de stat acesta a primit orele care i se cuveneau

Profesorul de filosofie Alin Negomireanu predă filosofie la liceu și educație socială la gimnaziu, este de 17 ani în învățământul preuniversitar și de 5 luni vrea să ajungă într-o audiență…
Vezi articolul