Protest al profesorilor pe 4 februarie, în fața Guvernului, față de măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învățământ, anunțat de sindicatele din educație – document

2.695 de vizualizări
sursa: FSE Spiru Haret
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” vor picheta Palatul Victoria marți, 4 februarie. „Salariații din educație nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învățământ, care influențează salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice”, potrivit unei notificări transmise autorităților pe 23 ianuarie. 

Acțiunea de protest va avea loc în intervalul orar 12:00-13:30, în rondul din fața sediului Guvernului din Piața Victoriei, participanții urmând să sosească începând cu ora 11:30. La pichetare sunt așteptate aproximativ 2.000 de persoane, membri de sindicat din învățământ.

În documentul transmis Primăriei Municipiului București, Jandarmeriei Române și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sindicatele precizează că protestul are ca scop atragerea atenției asupra nemulțumirilor salariaților din educație față de politicile guvernamentale de diminuare a deficitului bugetar, aplicate în sistemul de învățământ.

Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra faptului că salariații din educație nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învățământ, care influențează salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice.

Acțiunile de protest se vor desfășura în mod pașnic și civilizat și vor afecta circulația pietonală, dar nu vor afecta circulația rutieră”, potrivit notificării semnată de liderii sindicali.

Protestul vine în contextul unui climat tensionat în educație, marcat de avertismentele sindicatelor privind reducerea numărului de clase, creșterea efectivelor de elevi la clasă, posibile pierderi de norme didactice și impactul acestora asupra stabilității locurilor de muncă ale profesorilor. 

Informații de context

„Astfel de măsuri care să lovească atât de puternic în învățământul preuniversitar nu au fost luate de niciun ministru al educației, până acum”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Observator News, pe 23 ianuarie.

„Colegii vor trebui să-și completeze catedrele în localități care se află la 30, 40, 50 de kilometri de distanță de localitatea de domiciliu și atunci unii vor prefera să renunțe la niște ore din norma didactică de predare”, a susținut Marius Nistor.

Declarația a fost data în contextul în care în această perioadă are loc încadrarea profesorilor, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027.

Clasele de a IX-a din liceele teoretice și tehnologice care se vor forma în anul școlar 2026-2027 vor avea 28 de elevi, în loc de 26 ca până acum, astfel că numărul claselor se va reduce ceea ce va influența norma didactică a profesorilor de liceu.

Un alt factor care va influența numărul claselor de liceu și norma didactică este faptul că „sunt mai puțini elevi la clasa a VIII-a decât în anii precedenți și chiar mai puțini decât în viitorii ani. E fel de minim”, conform secretarului de stat în Ministerul Educației și Cercetării Sorin Ion.


4 comments
  1. Stați un pic, că acum ar vrea și d-l Hadăr!

  2. Nu, dlor sindicaliști, NU măsurile guvernului îmi afectează mie, cadru didactic cu o vechime în profesie de cca 3 decenii, 《statutul și demnitatea profesiei didactice, ci găștile de corupție universitară. NUMAI și NUMAI găștile de corupție universitară îmi afectează mie statutul și demnitatea. Nimeni altcineva.

  3. Idioților, nu neapărat bugetul e problema!!!

    În dimineața asta un profesor de religie se bucura că de la anul are toată norma intr-o singura școală, nu în patru ca acum.
    Cum? Simplu – gimnaziu, rural, titular – a putut să ia orice ore pt a-și completa norma. Așa că la anul va preda religie, franceză, fizică și istorie.
    Super, nu?

    Idioților, asta e marea problema – că forțați educația sa fie efectuata de o masă enormă de profesori necalificați!!!
    Titulari, dar NECALIFICATI!!!

  4. Federatiile sindicale au reactii intarziate cu un an !!!
    Catastrofa de acum era evidenta din februarie 2025, cand a aparut proiectul de plan-cadru pentru invatamantul liceal.
    Marirea normei in vara a fost doar bomboana pe coliva.
    intre timp s-au pierdut catedre in vara, s-a marit efectivul de elevi in clasa, se schimba planurile-cadru (dezastru la liceele tehnice), se aproba planurile de scolarizare cu o alta reducere mascata.
    Si federatiile abia acum verbalizeaza? Ca nu putem zice ca au o reactie ferma, in masura sa indrepte ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov devine prima școală de stat din România aprobată ca Școală Internațională Cambridge (P)

Grupul pentru Educație Internațională din cadrul Cambridge University Press & Assessment (Cambridge) anunță astăzi recunoașterea Colegiului Național Andrei Șaguna din Brașov ca Școală Internațională Cambridge, acesta devenind astfel prima școală…
Vezi articolul

Experiențe unice la Dino Parc Râșnov, în Școala Altfel și Săptămâna Verde: gratuit pentru un cadru didactic la fiecare 10 elevi, reduceri și evenimente menite să asigure cel mai atractiv spațiu de desfășurare a activităților tematice (P)

Un weekend de aventură la munte – elevii se pot bucura de Școala Altfel la Dino Parc Râșnov, iar profesorii care vin cu un grup de 10 copii au acces…
Vezi articolul

Anisie: Pregătim o Ordonanță de Urgență cu toate măsurile dacă situația epidemiologică impune desfășurarea în continuare a cursurilor în sistem online

Ministerul Educației pregătește o Ordonanță de urgență prin care se vor stabili măsurile pe care trebuie să le ia autoritățile când începe școala „dacă situația epidemiologică impune desfășurarea în continuare…
Vezi articolul
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

Orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic, prin excepția introdusă în noul proiect de lege / „Trebuie să începem să fim un pic mai deschiși în ceea ce înseamnă recunoașterea competențelor din contexte formale, informale” – Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației

Orice persoană cu studii superioare ar putea să devină cadru didactic, chiar dacă nu a urmat programele de formare psihopedagogică sau nu are masteratul didactic, potrivit unei excepții din proiectul…
Vezi articolul