Protest al studenților Universității de Medicină și Farmacie din Iași față de creșterea tarifelor la cămine și condițiile de prezență la cursuri și de promovare

906 vizualizări
Sursa: Facebook – LS Iași
Câteva sute de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași au protestat, luni la prânz, în fața instituției, față de o serie de măsuri ale conducerii UMF privind, în principal, taxele de cazare și condiții de prezență pentru promovare a anului, potrivit Ziarului de Iași și Ligii Studenților din Iași.

Numărul protestatarilor a fost evaluat la 200 de către publicația și citată și la “peste 1000” de către organizația studențească menționată. Ziarul de Iași menționează că nicio organizație a studenților din UMF nu și-a asumat protestul. LS Iași a spus, pe de altă parte, că acesta a beneficiat de susținerea Ligii.

Potrivit ziarului, protestele au vizat o decizie a conducerii ca studenții să fie obligați să aibă prezență de 70% la cursuri pentru a putea promova anul, dar și o creștere a tarifului la cămine, a taxelor, precum și unele probleme apărute în evaluarea digitală. Sursa precizează că au existat discuții cu reprezentanții conducerii UMF, care au spus că prevederea legată de prezență nu poate fi modificată, dar vor fi studiate cererile studenților. Pe de altă parte, Liga Studenților spune că rectorul și un prorector au “părăsit orașul”. 

  • LS Iași afirmă că “este cel mai mare protest studențesc care a avut loc în Iași în ultimii 20 de ani” și menționează un memoriu către conducerea UMF, semnat de 849 de persoane. 


4 comments
  1. Ce fel de medicină vor fără a merge la cursuri!!!

    1. La UMF studenții au cursuri și lucrări practice ( cu prezența obligatorie). Cursurile sunt facultative la orice universitate, deoarece la o materie pe lângă cursuri există seminarii/ lucrări practice!

  2. Bravo, studenti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 18 mii de carduri educaționale, care mai pot fi folosite până pe 31 octombrie pentru a cumpăra rechizite și haine, au fost alimentate cu câte 500 de lei, doar în luna august, anunță MIPE / Părinții trebuie să contacteze școala dacă nu au primit cardul sau nu a fost încărcat

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că doar în luna august au fost încărcate peste 18 mii de carduri educaționale cu care părinții pot cumpăra rechizite și haine pentru copii…
Vezi articolul

Decontarea navetei profesorilor 2026. Sindicatele din Învățământ au cerut ca Ministerul Educației să transmită în teritoriu precizări referitoare la acest drept al profesorilor, anunță Simion Hăncescu, FSLI: Anumite administrații locale refuză decontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul didactic, invocând eronat lipsa temeiului legal

Sindicatele profesorilor au solicitat ca Ministerul Educației și Cercetării să transmită în teritoriu precizări referitoare la dreptul cadrelor didactice de a beneficia de decontarea navetei, potrivit unui mesaj al liderului…
Vezi articolul

Evaluarea psihosomatică pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2019 – Cum se desfășoară evaluarea psihosomatică, ce trebuie să știe copiii și care sunt riscurile școlarizării înainte de vreme

Copiii care împlinesc 6 ani după 1 septembrie 2019 pot să urmeze clasa pregătitoare numai după ce trec printr-o evaluare psihosomatică. Durează 20 de minute, se realizează la grădinițele de…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan, după ce 66% dintre români susțin că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun: Asta arată cât de ușor pot fi manipulate percepțiile atunci când statul nu investește suficient în educație istorică, civică și în comunicarea onestă cu cetățenii

Președintele României, Nicușor Dan, se declară „profund îngrijorat” de rezultatele sondajului prezentat de INSCOP și IICMER, potrivit căruia 66% dintre români consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun.…
Vezi articolul