Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară marchează deschiderea anului universitar 2025-2026, în timp ce universitățile desfășoară festivități și evenimente pe parcursul mai multor zile

415 vizualizări
Foto: ANOSR
Deschiderea anului universitar 2025-2026 este marcată, luni, de proteste anunțate de Alianța organizațiilor studențești în mai multe orașe ale țării, față de tăierile aduse burselor și alte măsuri introduse prin Legea Bolojan. Manifestațiile, anunțate preponderent pentru a doua parte a zilei, se suprapun cu diverse festivități și evenimente ale universităților, unele dintre ele organizate pe parcursul mai multor zile. 

Astfel de festivități au fost anunțate de instituțiile de învățământ superior din toată țara – fie evenimente organizate la nivelul fiecărei facultăți, ca în cazul Universității din București, fie prin evenimente de tip ceremonii în Aula Magna (vezi cazul UBB).

  • Alte universități au asociat deschiderea anului cu evenimente declanșate cu ocazia Nopții Cercetătorilor, pe 26 septembrie.

În același timp, momentul este marcat de studenți prin proteste. Vineri, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat extinderea la nouă a listei de orașe unde sunt programate, luni, manifestații.

ANOSR a spus că protestele au susținerea sindicatelor și a organizațiilor de elevi și părinți și declară:

  • „Motivele pentru care vom protesta sunt următoarele: ne împotrivim măsurilor de austeritate impuse prin Legea nr. 141/2025 și O.U.G. 156/2024, care îngrădesc accesul la un sistem de învățământ echitabil pentru toate categoriile de studenți și afectează în mod direct calitatea învățământului din România. În ciuda tuturor demersurilor făcute de noi încă de la începutul anului, nu au existat modificări sau semne reale de remediere a efectelor negative create, așadar ne vedem nevoiți să continuăm protestele până când vom fi tratați cu adevărat ca parteneri decizionali în aspectele care ne influențează activitatea în mod direct.”

Protestele sunt programate, potrivit anunțurilor ANOSR, după cum urmează:

  • București – ora 16:00, Piața Victoriei
  • Timișoara – ora 14:00, Piața Victoriei – UPDATE: Luni, ANOSR a anunțat că autoritățile locale au respins cererile inițiale privind organizarea protestelor
  • Cluj-Napoca – ora 11:30-13:00, în fața Prefecturii
  • Iași – ora 13:00, în Piața Unirii
  • Galați – ora 18:00, în fața Prefecturii
  • Suceava – ora 13:00, Esplanada Corpului A al Universității ,,Ștefan cel Mare”
  • Alba Iulia – ora 13:30, Piața Cetății
  • Sibiu – ora 16:00, Piața Mare
  • Baia Mare – ora 10:00, în fața Centrului Universitar Nord


2 comments
  1. Să nu cedați! Ei sunt reprezentanții șpăgarilor nu ai poporului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Lectura în tramvai”: Zeci de elevi, părinți și profesori din Craiova au lăsat cărți cu mesaje pe scaunele unui tramvai, în cadrul unei acțiuni organizate de Ziua Națională a Lecturii, pe 15 februarie

Zeci de elevi din mai multe licee şi şcoli din municipiul Craiova promovează, în această săptămână, cititul de cărţi, prin diverse activităţi inedite organizate în cadrul unui proiect judeţean intitulat…
Vezi articolul

„Afterschool”, „breaking news” și „all-inclusive”, introduse în noul Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, lansat astăzi oficial. Directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române: A treia ediție DOOM are 3.000 de modificări

„Afterschool”, „breaking news” și „all-inclusive” sunt printre noile cuvinte incluse în ediția a III-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), lansat astăzi de Institutul de Lingvistică…
Vezi articolul

VIDEO Admisă la Harvard, vicepreședinta Consiliului Național al Elevilor Rafaela Barac-Bologa explică și altor elevi cum a aplicat și ce activități au contat la candidatură: Am arătat că vreau să înțeleg mai bine lumea din punct de vedere științific și social

Rafaela Barac-Bologa, vicepreședintă a Consiliului Național al Elevilor (CNE), a fost admisă recent la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii (SUA), explică aceasta într-un videoclip publicat pe rețeaua socială…
Vezi articolul

Grecia închide pentru 2 săptămâni școlile primare, grădinițele și creșele. Rămân deschise școlile speciale / Ministrul grec al sănătății: Școlile primare au fost ultimul lucru pe care am vrut să îl închidem, iar acesta e un mesaj despre cât de gravă este situația

Guvernul grec a anunțat astăzi noi măsuri urgente pentru școli, pentru a combate pandemia de coronavirus: școlile primare, creșele și grădinițele se închid pentru următoarele două săptămâni, până pe 30…
Vezi articolul