Proteste generale în Franța joi, 19 ianuarie, față de reforma pensiilor. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, se așteaptă sindicatele / Guvernul vrea să crească vârsta legală de pensionare de la 62 de ani la 64

[jp_post_view]
Foto: captură – france24.fr
Proteste masive în Franța, față de reforma pensiilor, joi, 19 ianuarie. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, susțin reprezentanții celui mai mare sindicat al profesorilor de ciclu primar, SNUIPP-FSU, potrivit presei franceze. Orarul autobuzelor, trenurilor și al avioanelor va fi modificat, pentru că și lucrătorii din industria transportului vor ieși în stradă, iar majoritatea școlilor vor desfășura doar programe de găzduire a copiilor, pentru că părinții nu au cu cine să îi lase, scriu publicațiile Le Parisien, BFM Tv și Le Midi Libre.

„Acest număr [de 70% din învățători în grevă] nu este o surpriză, deoarece considerăm că problema pensionării este o preocupare majoră pentru profesori”, a declarat Guislaine David, secretarul general al SNUIPP-FSU. La Paris, organizația profesorilor se așteaptă ca „cel puțin o treime din școli să fie complet închise”, conform Le Parisien care mai notează că, astfel, toate sindicatele din educație fac apel la oameni să se alăture mișcării.

Concret, unul dintre punctele cheie și controversate ale reformei pensiilor din 2023 este vârsta legală de pensionare, care va fi ridicată treptat la 64 de ani în 2030, conform site-ului francez specializat NouvelleVieProfesionelle. În prezent, vârsta legală de pensionare este de 62 de ani și 3 luni. Obiectivul noului sistem de pensii este de a amâna vârsta legală de pensionare cu 3 luni pentru fiecare an de naștere. Toate persoanele născute după 1 septembrie 1964 sunt afectate de această reformă, după cum arată cifrele guvernului din Republică.

„Această reformă îi va lovi puternic pe toți salariații și în special pe cei din învățământ”, a explicat într-un comunicat de presă o mare grupare intersindicală formată din CGT, FO, FSU, CFDT, SNALC, Sud și Unsa, mai informează Le Parisien. Participarea va fi mare și în rândul profesorilor de gimnaziu și de liceu, spune, la BFM Tv, Maxime Reppert, secretar al unui sindicat de profesori din învățământul secundar, „pentru că reforma pensiilor ne privește pe toți”. Aceștia, însă, nu trebuie să confirme participarea la grevă dinainte ca profesorii de primar, așa că este greu de făcut o estimare a numărului lor.

Școlile trebuie să primească elevii chiar dacă profesorii sunt în grevă

Chiar și în perioadele de grevă și în absența cadrelor didactice, în școli trebuie să se asigure un serviciu minim, inclusiv primirea copiilor atunci când mai mult de 25% dintre cadrele didactice sunt în grevă, potrivit linternaute.fr. Având în vedere mobilizarea puternică a cadrelor didactice, acest serviciu minim ar trebui să fie asigurat în mai multe școli din Franța, joi, 19 ianuarie. Legea în vigoare din 2008 stipulează că „un elev din școala primară (grădiniță sau elementară) trebuie să fie îngrijit în timpul orelor de curs, chiar dacă profesorul său este absent. Acest serviciu de recepție este gratuit. El este asigurat în mod diferit în școlile publice și în școlile private”.

Părinții luați pe neașteptate de aceste situații vor putea astfel să știe că copilul lor este în siguranță și îngrijit. Pe de altă parte, alte servicii extracurriculare, cum ar fi grădinița sau serviciul de cantină, ar putea fi afectate de grevă, fără a fi propusă o soluție. Trebuie remarcat faptul că acest serviciu minim de primire gratuită nu este în vigoare în gimnazii și licee, conform aceleiași surse.

În ceea ce privește transporturile, „va fi o zi de joi de greutăți (…), de perturbări majore”, a anticipat la France 2 ministrul însărcinat cu transporturile, Clément Beaune, care invită la „telemuncă atunci când este posibil”. Sindicatele pariziene din transporturi sunt cu atât mai supărate cu cât guvernul vrea să le desființeze în cele din urmă regimul special de pensii, așa cum a făcut deja pentru lucrătorii din sectorul feroviar.

Conform G4Media.ro, în sănătate, deși unele sindicate au făcut apel la grevă, mulți profesioniști sunt așteptați să sfideze apelul, cu toate că unii dintre ei ar putea fi împiedicați să meargă la lucru din cauza grevei transporturilor.

În sectorul energetic francez se anunță greve cu repetiție și escaladare. De pildă, în rafinării este prevăzută joi o grevă de 24 de ore, una de 48 de ore săptămâna viitoare și una de 72 de ore la începutul lui februarie. În sectorul gaz și electricitate, CGT (Confederația Generală a Muncii) a prezentat un “plan de bătălie” care prevede printre altele tăieri de electricitate sau chiar blocarea repornirii reactoarelor nucleare, mai scrie G4Media.ro.


2 comments
  1. noi nu avem sindicate, avem alti pupincuristi care se hranesc din cotizatiile fraierilor

  2. In Franta exista sindicate in educatie, la noi nu. Cum e posibil sa ai varsta de pensionare mai mare ca in Franta cand speranta de viata este mai mica?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL 7 programe școlare pentru noi opționale pe care le pot alege elevii din primar și gimnaziu, din anul școlar 2025-2026: Pot învăța dans, minihandbal, minibaschet, jocuri olimpice, despre univers, legătura dintre alimentație și starea lor emoțională

Programele școlare pentru 7 noi opționale pe care elevii din primar și gimnaziu le pot alege din oferta școlii, începând din anul școlar 2025-2026, au fost publicate în Monitorul Oficial…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

Sorin Cîmpeanu anunță că sunt 1.140 de elevi ucraineni înscrişi în şcolile din România, pe curriculum românesc, ca audienţi. Guvernul va modifica Legea educației pentru ca elevi ucraineni de clasa a VIII-a să poată intra la liceu fără examen: copii de la Şcoala de balet din Kiev vor să continue la Liceul Capsali, în clasa a IX-a

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că numărul elevilor ucraineni audienţi în şcolile din România, pe curriculum românesc, va fi de 1.140  la începutul săptămânii viitoare, dintr-un total de aproape 34.000…
Vezi articolul

Orban, întrebat de ce statul nu asigură măști pentru toți elevii: Toți copiii sunt la fel, dar părinții nu sunt la fel din punct de vedere al veniturilor. Vom asigura măști doar pentru copiii din familii fără posibilități

„Toți copiii sunt la fel, dar părinții nu sunt la fel din punct de vedere al veniturilor există diferențe”, a declarat premierul Ludovic Orban la Brașov, în justificarea măsurii prin…
Vezi articolul

Aproape 7.000 de profesori necalificați, în școlile din România, susține un lider sindical. Purcaru, FSLI: Avem nevoie de tineri performanți, iar în ultimii ani au venit foarte puțini. În primii 5 ani peste 50% din nou-veniți au părăsit sistemul de educație

Vicepreședintele FSLI, George Purcaru, a spus că în sistemul de educație sunt în prezent aproape 7000 de profesori necalificați, adică nu au studiile corespunzătoare. În septembrie anul trecut, Ligia Deca…
Vezi articolul

„Predarea și învățarea în vremuri dificile” – curs gratuit de formare pentru profesorii români și ucraineni care predau elevilor refugiați din Ucraina, organizat de British Council România. Înscrierile se fac până luni, 17 octombrie

Un curs intensiv de formare atât profesorii ucraineni, cât și pentru profesorilor români care predau elevilor ucraineni refugiați în România, indiferent de disciplină, este organizat de British Council Romania în perioada…
Vezi articolul