Sindicatele din educație anunță proteste săptămâna viitoare în fața Guvernului și la prefecturi

2.650 de vizualizări
Foto: Fsli România – Facebook
Angajații din Educație vor protesta și săptămâna viitoare în mai multe județe din țară, la prefecturi, dar și la în fața Guvernului, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” ”condamnă ferm atitudinea membrilor Guvernului României care nu au venit nici până la această oră cu o soluţie în faţa salariaţilor din educaţie, în ciuda protestelor în lanţ organizate în această perioadă”, conform comunicatului comun al organizațiilor.

”Considerăm că lipsa dialogului social, care ar fi trebuit să fie iniţiat de partea guvernamentală, demască nu doar incapacitatea Executivului de a avea grijă de salariaţii acestui sistem de învăţământ, dar şi o rea voinţă (sic!) a guvernanţilor care nu fac nici măcar un efort să identifice căi prin care problemele acestui sistem să fie rezolvate! Dispreţul şi dezintersul faţă de educaţia din România sunt rostogolite de la o guvernare la alta”, scrie în informarea organizațiilor sindicale.

Marți au avut loc proteste de stradă ale sindicatelor profesorilor, în Constanța, iar de miercuri în alte 6 județe, conform unui comunicat comun de la începutul săptămânii. Și astăzi au avut loc ieșiri în stradă în județele Argeș, Buzău, Călărași, Dolj și Prahova, cu câte 100-300 participanți din partea fiecărei organizații, după cum tot marți anunțau sindicatele.

Ce revendică reprezentanții angajaților din Educație

”FSLI şi FSE „Spiru Haret” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele:

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;

b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;

c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic”.

Potrivit comunicatului, protestele vor continua şi în lunile următoare:

  1. Pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023;
  2. Marș de protest desfășurat în București în luna mai 2023;
  3. Declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;
  4. Alte acțiuni specifice.

Context. Sindicatele din învățământ încep protestele de stradă, etape obligatorii pentru declanșarea grevei generale, anunțată pentru finalul lunii mai. Prima pichetare a avut loc la Iași, pe 2 martie, anunțau aceleași organizații ale profesorilor pe 28 februarie. O săptămână mai târziu, la finalul lunii februarie, sindicatele profesorilor au amenințat cu greva generală, ca reacție la declarațiile ministrului Ligia Deca de eliminare a salarizării din proiectul legii educației. Ele cereau plata suplimentară a echipelor din școli care lucrează pe proiecte europene și alte 8 măsuri „de urgență”.

Citește și:
Proteste de stradă ale sindicatelor profesorilor, în Constanța, marți, iar de miercuri în alte 6 județe. Reprezentanții angajaților din învățământ cer soluții urgente de la Guvern, amenințând cu greva generală în luna mai
Sindicatele din învățământ încep protestele de stradă, etape obligatorii pentru declanșarea grevei generale, anunțată pentru finalul lunii mai. Prima pichetare ale loc la Iași, pe 2 martie
Sindicatele FSLI trag de timp pentru Guvern. Anunță că vor protesta dacă Executivul nu vine cu soluții la problemele salariale ale angajaților din Educație până la 1 martie, deși termenul a fost depășit săptămâna aceasta
Guvernul a promis că în cel mult două săptămâni va rezolva problema salarizării personalului nedidactic din școli, susține liderul sindical Marius Nistor / Protestele sunt sistate până atunci


6 comments
  1. Cunosc un lider sindical care, lucrând la liceu, a inceput să trimită șfară-n țară că el face clasă de generală (de-a cincea) cu copiii din toată localitatea-înțelegând prin asta ca îi va lua la un anumit obiect!
    Și a făcut asta ani de zile in urbe, luând doar el din școală acele clase (că doar erau ,,formate de el”!).
    A fost primul moment când ceva a scârțâit in mine despre ce e un lider sindical! Cum reușea el să armonizeze ideea de a disemina in lume faptul că valoarea fiecărui coleg este inestimabilă pentru societate -specifică unui lider adevărat- cu aceea in care ,,împrăștia” în lume faptul că este net superior tuturor colegilor care predau același obiect? Și viețuia și cu toate avantajele acestei funcții!
    Timpul si faptele au demonstrat ipocrizia!
    Da, există asemenea oameni !

  2. Ha, ha!
    Ce gluma bună e acea imagine!
    In Neamt noi tot întrebăm pe liderul din școală când facem grevă; el spune că nu se știe nimic; noi spunem ca vom pleca din sindicat, că plătim degeaba pe cineva să ne apere interesele; el dă din umeri!
    Apare insă ca imagine reper una cu nemțeni! Fațadă!

  3. Cand am sa aud ca sindicatele declara greva generala, revin la sindicat. Pana atunci, adio! Sa plateasca alti fraieri cotizatia!

  4. Sindicatele din politie se organizeaza si fac greva saptamana viitoare, tinand cont ca ei au mai primit la inceput de an. Noi stam sa o lalaim cu mimi proteste si asteptam sa fim bagati in seama.

    1. Profesorii au primit in medie cate 100 lei la salariu. Dominilor din sindicat credeti ca aceasta marire acopera inflatia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se va aplica de anul viitor școlar / Cadrele didactice trebuie să depună o cerere la director

Aplicarea articolului 207, alineatul 11, din Legea învățământului preuniversitar 198/2023 în privința profesorilor cu peste 15 ani vechime ar urma să se facă odată cu noua metodologie de mobilitate, conform…
Vezi articolul

FSLI anunță că depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice: „Şcolile devin un spaţiu al violenţei, al fricii şi al nerespectării legilor”

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunță că va depune din nou în Parlament iniţiativa legislativă prin care se oferă protecție cadrelor didactice în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției. FSLI susține…
Vezi articolul

Premierul Ciolacu anunță că finanțează „Săptămâna verde” cu echivalentul a 5 covrigi și jumătate per elev: „Decidem azi ca programul școlar Săptămâna verde să fie finanțat, așa cum este firesc, din Fondul de Mediu. Alocăm acestui proiect un buget de 100 de milioane de lei”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de guvern de astăzi, 4 aprilie 2024, că va aproba hotărârea de guvern care alocă suma de 100 de milioane de lei…
Vezi articolul

PNL Iași și primarul Chirica refuză să aplice legea și să-l schimbe din Consiliul de Administrație al școlii pe profesorul care a abuzat copii – 7iași.ro. Directorul: Am făcut două adrese, niciun răspuns. USR-PLUS: Primarul refuză să introducă pe ordinea de zi un proiect de schimbare a lui Șerban din CA-ul școlii

Deși legea le interzice profesorilor care au fost sancționați disciplinar să facă parte din structurile de conducere ale școlilor, Constantin Șerban, învățătorul PNL-ist care a fost înregistrat abuzând elevii, este…
Vezi articolul

Subiecte și bareme Olimpiada de Limba engleză 2024 – etapa județeană. Descarcă ce au primit elevii de clasele VII-XII la proba scrisă de sâmbătă, 16 martie / Rezultatele inițiale publicate de mai multe centre de concurs și model de cerere pentru contestație

Subiectele și baremele de corectare de la etapa județeană a olimpiadei de limba engleză (ONLE) 2024, organizată sâmbătă 16 martie, au fost obținute pe surse de Edupedu.ro. Documentele, care sunt…
Vezi articolul