Protestele angajaților din educație continuă vineri, 16 decembrie, în 11 județe din țară, anunță cel mai mare sindicat din învățământ / „Nu vom renunța la aceste proteste, dacă nu se vor rezolva problemele”, Simion Hăncescu, liderul FSLI

2.201 de vizualizări
Foto: FSLI
Angajații din sistemul de educație continuă protestele vineri, 16 decembrie, în mai multe județe din țară, potrivit Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Este vorba despre următoarele județe: Arad, Maramureș, Bacău, Mehedinți, Suceava, Botoșani, Ialomița, Dâmbovița, Argeș, Bihor și Bistrița Năsăud. Amintim că, joi, sute de salariați din învățământ au pichetat sediile prefecturilor din 7 județe, pentru aplicarea în integralitate a legii salarizării 153 din 2017.

„Vineri, 16.12.2022, sute de colegi vor ieși în stradă. De această dată, sunt membrii noștri de sindicat din: Arad, Maramureș, Bacău, Mehedinți, Suceava, Botoșani, Ialomița, Dâmbovița, Argeș, Bihor și Bistrița Năsăud, care vor merge în fața prefecturilor din județele din care fac parte”, conform FSLI.

Potrivit sursei menționate, principalele nemulțumiri ale celor care protestează sunt:

  • „neaplicarea, în integralitate, a prevederilor Legii nr.153/2017, în condițiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariați sunt cuprinse între 1700-2200 lei;
  • neacordarea sporului pentru condiții de muncă, spor de care beneficiază salariații din alte sectoare bugetare cu funcții similare;
  • neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru;
  • inexistența normativelor de personal;
  • nedecontarea navetei;
  • neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflației, ceea ce va conduce la o scădere dramatică a puterii de cumpărare;
  • neacordarea a 6% din PIB pentru educație, așa cum prevede Legea nr. 1 din 2011, educația urmând să primească 3,2% din PIB în anul 2023, din care 2,1% prin Ministerul Educației și 1,1% prin autoritățile locale și pentru învățământul superior.”

“Sărbătorile de iarnă din acest an vin într-un context cât se poate de tulbure și plin de nemulțumiri pentru noi toți, cei din educație. Tratarea cu superficialitate a problemelor din educație și de către actuala guvernare va conduce la un val de proteste organizate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ la începutul noului an”, a declarat președintele FSLI, Simion Hăncescu.

Acesta mai spune că nu vor renunța la proteste până când problemele nu vor fi rezolvate: „Nu vom renunța la aceste proteste, dacă nu se vor rezolva problemele pe care le-am prezentat atât în stradă, cât și în cadrul discuțiilor avute cu premierul României, care este și președintele P.N.L. – domnul Nicolae Ciucă și cu președintele Camerei Deputaților și al P.S.D. – domnul Marcel Ciolacu. Prin urmare, există riscul major și nedorit ca anul 2023 să fie un an al mișcărilor sindicale în educație, cu acțiuni multiple, iar acest lucru ar trebui să îi pună pe gânduri pe cei care acum sunt la putere”.

Amintim că sute de angajați din sistemul de educație au protestat miercuri, 14 decembrie, în fața Parlamentului, în intervalul orar 12 – 13. O delegație a protestatarilor FSLI a fost primită la discuții în Parlament.

La discuțiile din Parlament au participat Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, ministrul Muncii și Ministrul Finanțelor. Sindicaliștii au primit promisiunea că urmează să fie făcută o analiză. „Am ridicat problema sporurilor, a decontării navetei și a orelor suplimentare. Au conștientizat că se impune a se lua niște măsuri urgente, asta din discuțiile pe care le-am avut și ieri, și astăzi”, a declarat miercuri pentru Edupedu.ro George Purcaru, vicepreședintele FSLI. – detalii aici

Marți, după întâlnirea premierului cu sindicatele, premierul Nicolae Ciucă a transmis că Guvernul “analizează o formulă de abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației”.

Citește și:
UPDATE Angajații din Educație au protestat în mai multe județe din țară – VIDEO
Încă o autoritate care „analizează” ce e de făcut cu salariile celor din Educație – Parlamentul. George Purcaru, FSLI: Am ridicat problema sporurilor, a decontării navetei și a orelor suplimentare pentru personalul nedidactic. Au promis că de mâine vor analiza situația / Protestele continuă joi în mai multe județe
UPDATE Sute de angajați din învățământ au protestat în fața Parlamentului – FOTO și VIDEO
O formulă de „abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației”, analizată de Guvern. După întâlnirea cu sindicatele, premierul Ciucă anunță „cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani pentru anul următor”, în fiecare an fiind cea mai mare sumă din ultimii 30
Marius Nistor, FSE Spiru Haret, după întâlnirea cu premierul Ciucă: Am cerut creșterea decentă, de exemplu, toate salariile să crească cu cel puțin 15% pentru personalul din Educație
Premierul Ciucă se întâlnește marți cu sindicatele din învățământ. Tema discuției este majorarea salariilor pentru profesori


4 comments
  1. Foarte bine că vă cereți drepturile. Faceți bine și nu-l mai primiți pe lângă d-voastră pe Hadăr care nu este serios. El este un om mascat al psd-lui și un oportunist sadea.

    1. Și iar veți distruge o generație. Voi nu vă gândiți la copii și la părinții acestora, doar la buzunarele voastre. Pentru 4 ore cât veniți la școală, vacanțe și libere legale cu duiumul, nu meritați nicio mărire de salariu. Întâi predați, unii dintre voi, așa cum trebuie materia la școală, nu veniți doar ca să aveți de unde pleca de acasă și doar să racolați elevi pentru meditații și apoi să cereți măriri de salarii. Oricum, protestați degeaba că nu veți fi băgați în seamă. Vor râde și cu curul de voi, guvernanții, iar sindicatelor li se vor închide gura cu promisiuni, pe care vi le vor transmite vouă și cam atât. Așa că nu vă mai bateți joc de copii, căci ei sunt viitorul, iar voi trebuie să îi formați.

      1. Elevii trebuie formati cu profesori care trebuie sa fie motivati si fara sa se gandeasca ca nu au bani de mancare, rate, sa cumpere o carte, etc. Daca salariul unui profesor este mic nimeni nu va mai veni sa predea, dupa te plangi ca profesorii sunt slabi.
        Tu sti cate posturi raman neocupate an de an? Cine crezi ca le ocupa?
        Toti ne dam experti de pe margine dar nu sti nimic despre munca unui profesor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Evaluare psihiatrică obligatorie, la 4 ani, pentru personalul care predă și cel auxiliar din universități / Lista cu afecțiunile care constituie contraindicații pentru funcțiile din învățământul superior

Menținerea într-o funcție didactică de predare sau didactică auxiliară din învățământul superior este condiționată de evaluarea medicală la un interval de 4 ani, care va include, în mod obligatoriu, și…
Vezi articolul

Universitatea din București: În anul universitar 2021-2022, facultățile vor funcționa în sistem hibrid, fiecare va decide cum va începe și își va organiza activitățile

Senatul Universității București a decis ca, în anul universitar 2021-2022, facultățile să desfășoare activități în sistem mixt/hibrid, anunță instituția într-un comunicat de presă. Acesta precizează că modalitatea de începere și…
Vezi articolul

DOCUMENT USR a depus la Parlament moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, în contextul plagiatului acestuia. Textul integral al moțiunii „România educată să fure. Sorin Cimpeanu face școala de rușine”

USR a depus la Parlament o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în urma anchetei jurnalistice care arată că acesta a plagiat un curs universitar și acum încearcă amnistierea…
Vezi articolul

Plângere penală împotriva lui Sorin Cîmpeanu pentru întârzierea cu o zi a metodologiei decontării transportului elevilor. Cîmpeanu: Îmi asum și îmi cer scuze acelor elevi care, neștiind că sunt în vacanță, au dorit să meargă la școală și nu au putut să deconteze naveta

Asociația Elevilor din Constanța a depus o plângere penală, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la Administrația Prezidențială, împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru…
Vezi articolul

Ce se poate întâmpla cu titlul de doctor al lui Lucian Bode, după decizia de plagiat: Reprezentantul CNATDCU Mircea Dumitru face trimitere la rolul instanței, deoarece Consiliul care se ocupa în mod normal de doctoratele plagiate “nu are posibilitatea să mai facă nimic”

“Aici este decizia unui judecător”, a răspunsa miercuri, la Euronews, Mircea Dumitru, vicepreședintele Consiliului care avea în mod normal în atribuții verificarea acuzațiilor de plagiat în tezele de doctorat, atunci…
Vezi articolul