PSD face scut în apărarea ministrului Justiției, Radu Marinescu, acuzat de plagiat masiv. Partidul acuză la rândul lui o „tentativă de subminare a procedurilor legale privind numirea șefilor parchetelor”

257 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
PSD își exprimă susținerea „fără rezerve” pentru ministrul Justiției, Radu Marinescu, acuzat de plagiat în teza de doctorat, conform unei anchete publicate de jurnalista Emilia Șercan în publicația Pressone.ro, scrie G4Media.ro. Partidul susține, într-un comunicat, că ar fi vorba despre o „tentativă de subminare a procedurilor legale privind numirea șefilor parchetelor”.

„PSD îl susține fără rezerve pe ministrul Justiției Radu Marinescu și condamnă manevra josnică prin care acesta a fost acuzat de plagiat, imediat după ce a anunțat că numirile șefilor la parchetele de rang înalt nu vor fi de natură politică. Este în mod evident un atac politic menit să determine înlăturarea ministrului. Dacă demersul ar fi fost de bună credință, acuzațiile la adresa ministrului ar fi fost formulate în momentul numirii sale la conducerea Ministerului Justiției, nu fix acum când a declanșat procedurile legale pentru numirea șefilor de parchete, afirmând că nu va permite imixtiuni politice!”, arată partidul PSD.

  • Gruparea condusă de Sorin Grindeanu „îi acordă ministrului Radu Marinescu susținerea politică totală pentru îndeplinirea mandatului și se va opune categoric oricăror tentative de subordonare politică a Justiției”, potrivit sursei citate.

Ministrul Marinescu este acuzat de plagiat masiv în teza sa de doctorat, potrivit unei investigații publicate luni de PressOne, semnată de Emilia Șercan. Aceasta arată că 140 de pagini din cele 247 ale tezei, susținute în 2009, ar conține conținut copiat fără citare din lucrări publicate anterior de alți autori. Conform analizei PressOne, fragmentele copiate se întind pe zeci de pagini consecutive și provin din cel puțin trei surse diferite, fără ghilimele sau indicarea clară a autorilor. Teza, intitulată „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil”, a fost susținută la Universitatea din Craiova.

Comisia de Etică a Universității din Craiova, forul care poate, conform legii, să analizeze în vederea unor eventuale măsuri acuzațiile de plagiat, ar putea include într-o ședință programată pentru azi, 12 ianuarie, discuții pentru a vedea dacă se autosesizează în cazul acestor acuzații, a declarat luni dimineață, pentru Edupedu.ro, șeful acestui for, profesorul Sorin Enache.


1 comment
  1. Dai in mine, dai in fabrici si uzine :)). Pai se poate tovarasi?

    Bravo Emilia Sercan!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Actrița Ana Ularu, mesaj pentru tineri: Nu votați din lehamite, din trolling sau la mișto, pentru că nu mai există cale de întoarcere. Odată ce s-a stins lumina, ea nu mai poate fi reaprinsă. Libertatea de astăzi a fost câștigată cu sânge acum 35 de ani. Nu o risipiți!

Actrița Ana Ularu a transmis un mesaj puternic tinerilor la manifestația pentru democrație din Piața Universității, joi 5 decembrie. Pe scena din piață, în fața celor peste 3.000 de oameni…
Vezi articolul

Încă două zile libere pentru angajații din școlile de stat, în 2023, aprobate de Guvern, fără nicio justificare pentru pierderile elevilor din România, țară aflată în topul european cu cele mai puține zile de școală

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 28 decembrie, hotărârea de guvern prin care va acorda bugetarilor, în anul următor, încă trei zile libere: 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august,…
Vezi articolul

Educatoarele, învățătorii și profesorii de gimnaziu și liceu pot participa gratuit la conferința internațională „Teach with Space”, la Universitatea de Vest din Timișoara. Participanții vor interacționa, pe 5 octombrie, cu specialiști și oameni de știință din diferite domenii

Conferința internațională „Teach with Space” pentru profesori are loc în data de 5 octombrie 2023, orele 9.00-16.00, la Universitatea de Vest din Timișoara, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Educatoarele,…
Vezi articolul