PSD face scut în apărarea ministrului Justiției, Radu Marinescu, acuzat de plagiat masiv. Partidul acuză la rândul lui o „tentativă de subminare a procedurilor legale privind numirea șefilor parchetelor”

259 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
PSD își exprimă susținerea „fără rezerve” pentru ministrul Justiției, Radu Marinescu, acuzat de plagiat în teza de doctorat, conform unei anchete publicate de jurnalista Emilia Șercan în publicația Pressone.ro, scrie G4Media.ro. Partidul susține, într-un comunicat, că ar fi vorba despre o „tentativă de subminare a procedurilor legale privind numirea șefilor parchetelor”.

„PSD îl susține fără rezerve pe ministrul Justiției Radu Marinescu și condamnă manevra josnică prin care acesta a fost acuzat de plagiat, imediat după ce a anunțat că numirile șefilor la parchetele de rang înalt nu vor fi de natură politică. Este în mod evident un atac politic menit să determine înlăturarea ministrului. Dacă demersul ar fi fost de bună credință, acuzațiile la adresa ministrului ar fi fost formulate în momentul numirii sale la conducerea Ministerului Justiției, nu fix acum când a declanșat procedurile legale pentru numirea șefilor de parchete, afirmând că nu va permite imixtiuni politice!”, arată partidul PSD.

  • Gruparea condusă de Sorin Grindeanu „îi acordă ministrului Radu Marinescu susținerea politică totală pentru îndeplinirea mandatului și se va opune categoric oricăror tentative de subordonare politică a Justiției”, potrivit sursei citate.

Ministrul Marinescu este acuzat de plagiat masiv în teza sa de doctorat, potrivit unei investigații publicate luni de PressOne, semnată de Emilia Șercan. Aceasta arată că 140 de pagini din cele 247 ale tezei, susținute în 2009, ar conține conținut copiat fără citare din lucrări publicate anterior de alți autori. Conform analizei PressOne, fragmentele copiate se întind pe zeci de pagini consecutive și provin din cel puțin trei surse diferite, fără ghilimele sau indicarea clară a autorilor. Teza, intitulată „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil”, a fost susținută la Universitatea din Craiova.

Comisia de Etică a Universității din Craiova, forul care poate, conform legii, să analizeze în vederea unor eventuale măsuri acuzațiile de plagiat, ar putea include într-o ședință programată pentru azi, 12 ianuarie, discuții pentru a vedea dacă se autosesizează în cazul acestor acuzații, a declarat luni dimineață, pentru Edupedu.ro, șeful acestui for, profesorul Sorin Enache.


1 comment
  1. Dai in mine, dai in fabrici si uzine :)). Pai se poate tovarasi?

    Bravo Emilia Sercan!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O treime dintre părinții care au copii cu vârste între 5-10 ani, participanți la un studiu al Organizației Salvați Copiii, spun că cei mici folosesc Tik Tok, Instagram și alte rețele sociale / Conturile pe aceste rețele și instrumentele nu ar putea fi puse la dispoziție decât de părinți / „Minorii trebuie învățați să nu mintă în legătură cu vârsta lor”

În jur de 32% dintre părinții participanți la un studiu Salvați Copiii, care au copii cu vârste între 5-10 ani spun că fiul/fiica folosesc TikTok, Instagram, Facebook și alte rețele…
Vezi articolul

Președintele CEMU, forul responsabil cu apărarea eticii și integrității în universități, a fost timp de un an titular la două universități, „cu încălcarea Legii” – raport. Ciprian Ion Preda: Moral, nu există nicio problemă. Formal, am acționat cu bună-credință

Ciprian Ion Preda, președintele Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), for responsabil cu dezvoltarea culturii eticii și integrității în universități, a avut timp în anul universitar 2018/2019 calitatea de…
Vezi articolul

Școala să înceapă mai târziu în Italia, în octombrie, din cauza căldurii excesive, au propus mai multe asociații de profesori și sindicate care au cerut sfatul specialiștilor în pediatrie

Mai multe asociații de profesori si sindicate din Italia i-au cerut printr-o petiție ministrului Educației, Giuseppe Valditara, să revizuiască calendarul școlar, prelungind vacanța de vară până în luna octombrie, scrie…
Vezi articolul