QS World University Rankings by Subject – Cel puțin 10 domenii academice de la Universitatea Babeș-Bolyai, cotate în top / Psihologia este pe poziția 251-300

1.009 vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
Cel mai utilizat ranking universitar internațional, clasamentul Quacquarelli Symonds 2022, a inclus cel puțin 10 domenii academice ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pe poziții superioare, potrivit unui comunicat al instituției.

Sunt remarcate domenii ca Psihologia, pe poziția 251-300, Limbi Moderne, 251-300, Matematica 301-350 sau Inginerie chimică – tot pe pozițiile 301-350.

Domeniul științific/academic specificPoziția  internaționalăPoziția națională
Psihologie251-3001 (și singura din țară)
Matematică301-3501
Inginerie chimică301-3501
Business & Management351-4001
Limbi moderne251-3001=
Știinta computerelor/Informatică451-5001=
Economie & Econometrie451-5002
Chimie601-6302
Medicină601-6502
Științe agricole351-4002
Date UBB

„Mă bucur să văd că, din cele 14 domenii științifice/academice specifice în care apare România, UBB se regăsește în 10, unde ocupă prima (cel mai des) sau a doua poziție în țară. Era și normal ca universitatea cea mai mare și complexă a țării să fie în cele mai multe domenii științifice/academice specifice incluse în ranking, dar mă bucură mai ales poziționarea obținută. Așadar, aceasta este încă o confirmare, dacă era nevoie, că tinerii din țară au la UBB un loc unde pot studia eficient și/sau face cercetare avansată fără a fi nevoie să plece din țară pentru asta, iar cei din străinătate au un loc unde se pot forma academic după un model competitiv internațional”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, adăugând că „toate universitățile românești mai au de lucru pentru a progresa, a se menține sau a pătrunde în elita academică identificată de rankingul QS (să nu uităm că în lume există aproximativ 30000 de instituții de învățământ superior, dar în acest ranking au pătruns doar 1543). Așa cum spune reprezentantul QS în textul de lansare a acestui ranking, pe lângă internaționalizare și relația cu societatea (industria), factorul cheie al succesului în astfel de demersuri este reprezentat de susținerea financiară predictibilă pe măcar 10 ani; ministerul de specialitate a început de doi ani un astfel de proces de susținere a cercetării în universități, care însă trebuie crescut în ceea ce privește bugetul și calitatea distribuirii acestuia și proiectat pe minimum 8 ani înainte de a face analize evaluative de impact”.

În domeniile științifice/academice largi, lucrurile se prezintă pentru UBB astfel: Art&Humanities (451-500 internațional și 1 național împreună cu Universitatea din București, fără altă prezență românească); Natural Sciences (451-500 internațional și 1 național împreună cu Universitatea din București, fără altă prezență românească) și Social Sciences & Management (401-500 internațional și 1 național, fără altă prezență românească). În celelalte domenii științifice/academice largi România nu este reprezentată (Life Science & Medicine) sau este reprezentată de câteva universități tehnice (Engineering).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul Complex Restaurant Dunărea din Neptun devine bază academică a Universității Babeș-Bolyai, după ce l-a cumpărat cu 1 milion de euro de la statul român, prin licitație

Cadrele didactice și studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) vor avea o bază academică la malul Mării Negre, în urma adjudecării unei clădiri situate în localitatea Neptun, județul Constanța, potrivit…
Vezi articolul

VIDEO Studenții au protestat joi, la Guvern și în mai multe orașe din țară, față de tăierile de burse. Sergiu Covaci, președintele ANOSR: Fondul de burse nu e negociabil. Vom continua protestele / Studentă: Am bursă socială, în valoare de 930 de lei – este aproape toată chiria pe care o plătesc în prezent

UPDATE Asociațiile studențești au protestat joi, 26 iunie, de la ora 10, în fața Guvernului României și în centrele universitare, după ce guvernul Bolojan a prevăzut în programul de guvernare…
Vezi articolul

Universitatea Cuza din Iași plănuiește proiecte comune cu Universitatea din Kazan, Rusia / Rectorul Tudorel Toader și alți profesori au participat la sesiuni organizate de ruși pe tema „Pregătirea profesorului-educator în secolul XXI”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) anunță că intenționează să încheie un parteneriat cu Universitatea Federală din Kazan, Rusia, pentru derularea de proiecte de cercetare comune și înființarea unui…
Vezi articolul

Reacția lui Cîmpeanu, la acuzațiile de conflict de interese pentru deținerea pozițiilor rector și parlamentar lansate de SNSPA, condusă de Pricopie: Unii își pierd echilibrul

Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Rectorilor și parlamentar PNL, reacționează la acuzațiile de conflict de interese lansate de universitatea condusă de Remus Pricopie. „Într-o perioadă în care învățământul preuniversitar și cel…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță că a solicitat alocarea de fonduri pentru finanțarea suplimentară a unui număr de peste 6.000 de posturi de rezidenți în învățământul superior, înregistrați anul acesta

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Ministerului Finanţelor alocarea de fonduri, la rectificarea bugetară, pentru asigurarea finanţării unui număr de peste 6.000 de rezidenţi în învăţământul superior…
Vezi articolul