Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță că și-a recuperat contul inițial de Facebook, cu ajutorul ministerului Cercetării, la aproape două luni după ce a fost spart

267 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Contul inițial de Facebook al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD) a fost recuperat de instituția de învățământ superior, potrivit unei postări de joi pe pagina de pe rețeaua socială.

În mesaj, UMF „Carol Davila” a mulțumit „Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, condus de domnul Ministru Bogdan-Gruia Ivan, pentru sprijinul esențial oferit în recuperarea și restabilirea controlului asupra paginii oficiale de Facebook a universității, în urma unui atac cibernetic”.

Amintim că, pe 6 august, reprezentanții UMFCD au deschis o nouă pagină de Facebook, după ce pagina inițială a fost compromisă, susținând că pierduseră accesul complet la contul inițial.

Prima pagină de Facebook a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” a fost compromisă după ce de luni, 29 iulie, au apărut mai multe postări neautorizate cu femei care alăptează și imagini video care incită la activități de natură sexuală.

  • Pe 2 august, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunța într-un comunicat că a primit sesizarea conducerii universității de a veni în sprijinul acesteia pentru recuperarea contului.
Redăm integral mesajul de pe contul oficial inițial, recuperat:

„Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București dorește să adreseze sincere mulțumiri Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, condus de domnul Ministru Bogdan-Gruia IVAN, pentru sprijinul esențial oferit în recuperarea și restabilirea controlului asupra paginii oficiale de Facebook a universității, în urma unui atac cibernetic.

Eforturile coordonate și colaborarea eficientă dintre echipa ministerială și reprezentanții Meta Facebook au fost cruciale în gestionarea rapidă și eficientă a acestei situații neprevăzute, contribuind la protejarea imaginii și activității noastre academice. Recuperarea controlului asupra platformei noastre de comunicare digitală a permis universității să își continue neîntrerupt activitatea de informare și relaționare cu studenții, cadrele didactice și publicul larg.

Profesionalismul și promptitudinea de care a dat dovadă Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării subliniază încă o dată angajamentul ferm al autorităților față de securitatea digitală și protecția instituțiilor academice din România.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” își exprimă profunda recunoștință pentru întregul suport oferit și își manifestă încrederea într-o colaborare continuă, menită să asigure un mediu digital sigur și funcțional pentru toate instituțiile educaționale”.

Foto: captură Facebook.com
Citește și:
Universitatea de Medicină din București și-a pierdut definitiv accesul la pagina inițială de Facebook și anunță că a deschis un nou cont: „Vechea pagină a UMFCD a fost compromisă în urma unui atac cibernetic”
Pagina de Facebook a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, compromisă. Directoratul Național de Securitate Cibernetică anunță că a oferit asistență pentru raportarea la compania Meta


1 comment
  1. Bine ca ati schimbat titlul ca altfel se intelegea ca a fost spart contul cu ajutorul Ministerului Cercetarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salariile personalului nedidactic și cadrelor didactice auxiliare nu vor fi majorate prin proiectul legii educației, potrivit ministrului Cîmpeanu: Diferența care deja există va fi și mai mare între didactic și nedidactic

„În lege nu sunt reglementate salariile nici pentru didactic auxiliar, nici pentru nedidactic. În momentul în care vom obține aceste creșteri salariale, diferența care deja există va fi și mai…
Vezi articolul

UPDATE Petre Roman, inculpat în Dosarul Mineriadei unde e acuzat de infracțiuni contra umanității, va susține la Universitatea Al.I. Cuza din Iași o conferință despre Revoluția Română / Rectorul Liviu Maha: Institutul Revoluției Române ne-a cerut sprijinul. Eu cred că Petre Roman n-ar trebui să fie în Institut

Petre Roman, inculpat în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 în cadrul căruia este acuzat de infracțiuni contra umanității, va susține mâine, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, alături…
Vezi articolul

Articolul care prevede alocarea de 15% din Bugetul general consolidat pentru Educație, echivalentul a 6% din PIB, nu se va aplica nici în 2025, potrivit unui draft de ordonanță de urgență – surse

Articolul 134 din legea învățământului preuniversitar 198/2023, car prevede că Educației primește o alocare bugetară anuală de 15% din Bugetul General Consolidat, nu se va aplica nici în 2025, potrivit…
Vezi articolul

Ecaterina Andronescu îl contrazice pe propriul secretar de stat și pe șeful Agenției de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și susține că a scos din OUG prevederea care discrimina școlile private față de cele de stat

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat duminică la Realitatea TV că a scos din proiectul de OUG adoptat săptămâna trecută de guvern prevederea care scutea școlile de stat de obligația…
Vezi articolul