Raluca Turcan, către autoritățile locale: Ne dorim, dacă s-ar putea, reluarea cursurilor față în față / De începutul anului școlar va depinde stabilitatea administrativă a fiecăruia dintre dumneavoastră

4.712 vizualizări
FOTO: gov.ro
Vicepremierul Raluca Turcan a „rugat”, luni, autoritățile locale „să facem front comun în perspectiva anului școlar”, spunând că guvernul dorește „revenirea la o viață normală și, dacă s-ar putea, condițiile epidemiologice să ne permită reluarea cursurilor față în față”, dar că există și alte scenarii de lucru – cele care iau în calcul predarea online. Reprezentanta guvernului a spus, în ședința Adunării Generale a Asociației Orașelor din România, că e nevoie de un efort comun al autorităților centrale și al primarilor pentru „‘bunele condiții de începere a anului școlar”, de care „va depinde (…) stabilitatea administrativă a fiecăruia dintre dumneavoastră.”

Raluca Turcan a spus că „va trebui să luăm măsuri astfel încât în școli, în clase să fie condiții de distanțare pentru elevi, să încercăm să suplimentăm spațiile de predare”.

Referirile la școală și considerațiile despre „stabilitatea administrativă” a autorităților locale au venit la finalul discursului său, după ce vicepremierul a enumerat zonele spre care se vor orienta fondurile europene, în teritoriu. Vorbind generic, Raluca Turcan a afirmat, cu această ocazie, că executivul din care face parte susține descentralizarea.

Ce a spus reprezentanta guvernului pe tema școlii, la intervenția sa în ședința Adunării Generale a Asociației Orașelor din România:

„Vreau să închei rugându-vă să facem front comun în perspectiva începerii anului școlar.

Guvernul lucrează pe mai multe scenarii, noi ne dorim revenirea la o viață normală și, dacă s-ar putea, condițiile epidemiologice să ne permită reluarea cursurilor față în față. Însă avem și alte scenarii, care să aducă elementele de predare online în diferite proporții.

Dacă vom apela la predarea online sau la predarea față în față, împreună cu dumneavoastră cei care investiți în infrastructura școlară, va trebui să luăm măsuri astfel încât în școli, în clase să fie condiții de distanțare pentru elevi, să încercăm să suplimentăm spațiile de predare, astfel încât să avem și partea de securitate sanitară pentru copii, și partea de calitate a serviciilor educaționale, de care se ocupă Ministerul Educației.

Eu cred că trebuie un efort comun. Și acesta este apelul nostru, inclusiv în viitoarele evaluări electorale pe care le vor avea primarii, eu cred că de modul în care ne vom solidariza cu toții pentru bunele condiții de începere a anului școlar va depinde și reușita politică și administrativă, stabilitatea administrativă a fiecăruia dintre dumneavoastră.”

 


1 comment
  1. Dar de securitatea profesorilor de ce nu se vorbeste? Numai de elevi se vorbeste , deci la scoala sunt numai elevi! Atunci sa nearga singuri la scoala! Nu ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională 2024. Rezolvarea subiectelor la limba română făcută de profesorul Cătălin Zaman: Cerințele par a fi o copie la indigo a subiectelor din 2023, o idee mai complicat la partea de gramatică

Rezolvarea subiectelor de la Evaluarea Națională 2024 – proba de limba și literatura română a fost făcută de profesorul Cătălin Zaman, pentru Edupedu.ro. „Prima impresie a fost că subiectele comportă…
Vezi articolul

Simulare Evaluare Națională la clasa a VIII-a 2025. Subiectele și baremele la Limba română și Matematică primite de elevii din județul Iași, 11-13 decembrie – descarcă / Caracterizare de personaj la subiectul II

Subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a la simularea județeană organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași au fost obținute de Edupedu.ro și pot fi consultate și descărcate mai…
Vezi articolul

Nicușor Dan și-a dat nota 7-8 pentru mandatul de președinte și aplică strategia de la olimpiadele de matematică în politică: Ca și la Olimpiade, să ne uităm la rezultate. Măsurile adoptate, deși imperfecte, nu au permis un derapaj periculos al deficitului

Nicușor Dan și-a evaluat mandatul cu nota 7-8, folosind o analogie cu strategia de la olimpiadele de matematică, unde primele 35 de minute nu scria nimic și se gândea simultan…
Vezi articolul