Ramona Lile, plagiatoare dovedită definitiv de instanțe, fost rector al Universității „Aurel Vlaicu”, a intrat în partidul fondat de Dan Voiculescu și preia șefia filialei Arad

894 de vizualizări
Foto: captură Youtube.com / Glasul Cetății
Ramona Lile, plagiatoare cu verdict final în instanță și fost rector al Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad, preia conducerea filialei județene Arad a Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), fondat de Dan Voiculescu, potrivit unui comunicat al partidului, scrie G4Media.ro.

În aprilie 2024, Înalta Curte de Justiție și Casație a decis printr-un verdict definitiv că Ramona Lile a plagiat, potrivit publicației locale Special Arad.

În 2021, Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) a constatat că Ramona Lile e „vinovată de săvârșirea plagiatului”, mai precis „plagiat masiv de blocuri de texte” în mai multe articole științifice pe care le semnase în calitate de coautor. Ramona Lile a atacat în instanţă această decizie. În decursul celor trei ani, Ramona Lile a pierdut mai întâi la Tribunal, mai apoi la Curtea de Apel Timişoara, iar acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ea și-a pierdut și postul de rector al Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad din cauza plagiatului.

Citește mai mult pe G4Media.ro

Citește și:
OFICIAL Ministerul Educației: Ramona Lile nu a fost confirmată în poziția de rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în urma deciziei de plagiat. Instituția cere ca universitatea să reia alegerile de rector
Rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, Ramona Lile, a pierdut procesul prin care cerea anularea deciziei că a plagiat / Ea poate face recurs
SURSE: Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Ramona Lile, a fost retrogradată academic, adică nu mai este profesor universitar, după acuzațiile de plagiat masiv. Ministerul Educației a sesizat instanța și a cerut o analiză pentru retragerea calității de rector
Rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, Ramona Lile, e „vinovată de săvârșirea plagiatului”, în calitate de coautor a 6 articole cu „plagiat masiv de blocuri de texte” – Consiliul Național de Etică a Cercetării / Forul cere retrogradarea, dar nu și demiterea


1 comment
  1. Până când această persoană este tolerată să batjocore/compromită învățământul romanesc??? Cei decidenți se compromit incontinuare. Vă compromiteți ȘI VOI PRIN ATITUDINEA DE NEPĂSARE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reducerea consistentă a veniturilor profesorilor, în condițiile unui volum de muncă mai mare, semnalată de un sindicat din Educație / Recent, Ministerul Educației a transmis că Legea Bolojan nu a mărit timpul de lucru 

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis, referitor la Legea Bolojan, că „impactul măsurilor adoptate este unul general negativ și în județul Hunedoara”. Concret, în informarea SIP Hunedoara se vorbește…
Vezi articolul

Universitarii au ajuns să nu mai cunoască sistemul preuniversitar aproape sub nicio formă, spune directoarea Violeta Estrella Bontilă: Cunoștințele teoretice din universitate nu sunt suficiente. Te trezești singur, cu catalogul în față, te uiți la elevi și te întrebi ce se întâmplă

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a declarat că „universitarii au ajuns să nu mai cunoască sistemul preuniversitar aproape sub nicio formă”. Referitor la formarea profesorilor,…
Vezi articolul