Raport al Ministerului Educației: Aproape jumătate din elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care au avut examene anul acesta, au făcut meditații în perioada în care școlile au fost închise

16.006 vizualizări
meditații în perioada în care școlile au fost închise
Foto: Pexels.com
Aproape jumătate dintre elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care au susținut examene naționale în această vară, au participat în mod frecvent la meditații sau pregătire suplimentară în perioada suspendării cursurilor față în față, potrivit raportului de cercetare „Învățarea la distanță”, făcut de unitatea de cercetare din Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație din subordinea Ministerului Educației.

Raportul arată că „meditațiile sau pregătirea suplimentară la una sau mai multe discipline au fost activități frecvente în această perioadă, pentru aproximativ 22% dintre elevii respondenți, 6% dintre aceștia afirmând că desfășoară zilnic pregătire suplimentară, iar 16%, de 2-3 ori pe săptămână”.

Meditații în perioada în care școlile au fost închise

Elevii care au avut examene de evaluare la finalul unui ciclu de studii au avut „rate duble sau mai mari, față de media tuturor elevilor, atât în ceea ce privește participarea zilnică, cât și cea de 2-3 ori pe săptămână, la meditații sau pregătire suplimentară”, prtecizează documentul.

„47% dintre elevii de clasa a VIII-a și 42% dintre cei de clasa a XII-a au desfășurat frecvent aceste activități„, potrivit studiului.

„Aproximativ 40% dintre elevii din clasele terminale intervievați nu au desfășurat însă deloc pregătire suplimentară pentru examenele pe care le-au susținut în această vară”, mai arată cercetarea.

Raportul mai precizează că din răspunsurile părinților reiese că „deși starea de urgență a prilejuit extinderea timpului petrecut de elevi în familie, implicarea părinților sau a altor membri ai familiei în activitățile pentru școală a fost constantă (zilnică sau de 2-3 ori pe săptămână) doar pentru aproximativ 23% dintre elevi.

Metodologie: Sondajul s-a adresat elevilor de la ciclurile gimnazial, liceal și profesional/dual, întrucât s-a considerat că elevii din ciclul primar și preșcolar nu sunt încă suficient de autonomi pentru a putea răspunde individual la chestionar.

Au fost înregistrate 268.055 de răspunsuri (cazuri) la chestionarul online, din care au fost reținute pentru analiza propriu-zisă 219.073 de cazuri cu chestionare valide (completate integral, cu răspunsuri valide inclusiv la întrebările socio-demografice). Baza cu chestionare valide a fost ponderată în funcție de sex și ciclul de studiu (gimnaziu, liceu-școală profesională).

Datele arată următoarea structură a lotului de elevi:

  • 50% sunt elevi de gimnaziu,
  • 46% elevi de liceu
  • 4% elevi din învățământul profesional de trei ani sau din învățământul dual
  • 54% dintre elevii de liceu sunt la licee teoretice
  • 37% sunt din licee tehnologice
  • 9% din licee vocaționale
  • 49% sunt fete
  • 51% băieți
  • 51% dintre elevii respondenți locuiesc în mediul rural
  • 49% în mediul urban
  • 75% dintre cei care au completat chestionarul urmează o școală din mediul urban.

Foto: pexels.com


2 comments
  1. In orasul nostru ,o pondere mare dintre profesorii de lb.romana si matematica nu faceau orele de curs online la clasa,insa faceau meditatii online si mergeau parintii la automatele bancilor sa depuna in cont profesorilor banii de la meditatiile copiilor lor.Asta este scoala si astia sunt profesorii din România în secolul XXI.Toti decidentii stiu ce se intampla ,dar nu vor sa schimbe nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Diriginții trebuie să-i monitorizeze pe ceilalți profesori dacă le dau elevilor teme de maximum 2 ore, în gimnaziu și liceu. Dacă depășesc limita impusă îi raportează la director – prevede ordinul ce reglementează temele școlare, semnat de ministrul David / Directorul școlii verifică dacă învățătorii le-au dat teme de maximum 1 oră elevilor

Directorul și dirigintele trebuie să monitorizeze respectarea timpului maxim alocat temelor, iar elevii și părinții trebuie să dea anual feedback anual obligatoriu, potrivit ordinului de ministru semnat de Daniel David,…
Vezi articolul

Peste 160 de elevi au cerut înscrierea la școli în județul Bistrița-Năsăud în 2024-2025, după ce s-au întors din străinătate / Majoritatea sunt elevi de clase primare întorși din Germania și Spania – raport al inspectoratului școlar

Peste 160 de elevi care au locuit în alte țări au cerut înscrerea la școli din Bistrița-Năsăud, potrivit Raportului privind starea învățământului pe județ, în 2024-2025, publicat recent de inspectoratul…
Vezi articolul

Festival de literatură pentru copii și adolescenți la Botoșani, în perioada 18-21 septembrie / Întâlniri cu autori contemporani, ateliere creative, conferințe, povestiri pe tema copilăriei și a importanței lecturii

Copiii și adolescenții pasionați de lectură vor putea să-și întâlnească autorii preferați în cadrul festivalului Apolodor din Botoșani, în perioada 18-21 septembrie, anunță organizatorii. Evenimentul va include ateliere de scriere…
Vezi articolul