RAPORT Promovarea la Bacalaureat 2023, a doua cea mai mare din ultimii 10 ani: 72,8% dintre cei prezenți au luat examenul / Peste 39 de mii de candidați înscriși au fost declarați absenți, respinși sau au abandonat probele

6.389 de vizualizări
Foto: edupedu.ro
Rata de promovare la examenul de bacalaureat 2023 a fost de 72,8% înainte de contestații, potrivit rezultatelor anunțate de Ministerul Educației luni la ora 11:00. Concret, 91.246 de candidați au fost declarați „reușiți” la această sesiune, din care 87.226 sunt din promoția curentă, restul din promoții anterioare.

Este cea mai mare rată de promovare pentru sesiunea iunie-iulie, înainte de contestații, după cea de anul trecut, când 73,3% dintre candidați promovaseră Bacalaureatul. Ministerul Educației calculează această rată de promovare la numărul candidaților prezenți la probe, nu la cel al înscrișilor. Dacă ar fi fost raportată la numărul de înscriși, rata de promovare ar fi de 69,9%, cu 39.276 de candidați înscriși, declarați absenți, respinși sau care au abandonat probele.

„Rata de succes se menține la peste 70% pe ansamblul tuturor promoțiilor, această situație înregistrându-se pentru al doilea an la rând în ultimii 11 ani (înainte de soluționarea contestațiilor)”, scrie Ministerul Educației într-un comunicat. Urmează depunerea contestațiilor – model de cerere aici.

Instituția a publicat un raport statistic cu datele de la această sesiune a bacalaureatului.

Articol în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bacalaureat nou în 2030. La ce materii va fi examenul, în funcție de filieră, profil și specializare: la uman-filologie, prima probă obligatorie a profilului va fi o limbă străină, în loc de istorie cum e acum

În 2030 va avea loc prima sesiune a examenului național de Bacalaureat organizată după noile planuri-cadru de liceu din 2025, dacă documentele vor fi aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.…
Vezi articolul

Sistemul de evaluare de la Bacalaureat, criticat de Consiliul Național al Elevilor. Organizația cere măsuri pentru anul viitor în privința formării profesorilor corectori și a baremelor de notare

Sistemul de evaluare de la Bacalaureat este criticat de Consiliul Național al Elevilor, organizație care cere măsuri pentru anul viitor în privința formării profesorilor corectori și a baremelor de notare.…
Vezi articolul