Răspândirea Covid-19 cu versiunea Delta în rândul copiilor poate fi evitată prin vaccinarea familiilor și angajaților din școli și grădinițe – Studiu australian / Cel mai mare risc de infectare – în familie / Școlile trebuie să rămână deschise

1.734 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Vaccinarea membrilor familiei este cheia pentru a preveni răspândirea Covid-19 în rândul copiilor, iar școlile ar trebui să stea cât mai mult deschise, pentru că cel mai mare risc de transmisie este în mediul familial, potrivit unei cercetări realizate în Australia, citată de The Guardian. Aceasta a urmărit răspândirea variantei foarte contagioase a noului coronavirus, Delta, în medii educaționale; și a ajuns la concluzia că școlile ar trebui închise doar în circumstanțe excepționale.

Potrivit analizei realizate de specialiști de la Institutul Murdoch de Cercetare Pediatrică din Australia, deși versiunea Delta este mult mai ușor transmisibilă, puțini copii și adolescenți au manifestat simptome severe, argument folosit de autori pentru a pleda împotriva închiderii școlilor. Aceeași cercetare arată că adolescenții și copiii care au comorbidități, inclusiv obezitate, iar cei care trăiesc în comunități dezavantajate au un risc sporit de a manifesta forme severe ale bolii.

În medii educaționale precum grădinițele și școlile, arată studiul citat, transmisia se face în principal între adulți și de la adulți la copii. Deși se întâmplă să existe și cazuri de transmisie de la copil la copil, riscul de transmisie rămâne mai mare în familiile elevilor, arată cercetarea citată.

Potrivit acesteia, “cea mai bună cale de a-i proteja pe copii de Covid-19 este ca toate contactele din familie care pot să se vaccineze să o facă, la fel și personalul din grădinițe și școli”.

  • Pentru cercetarea lor, folosită în decizia de a redeschide școlile în statul australian Victoria, autorii au folosit inclusiv date colectate în Anglia, Scoția, Canada, SUA și Singapore.

Foto: © PojoslawDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Romanii stiu ei mai bine decat 5 miliarde. De aceea scolile inchise, chiar si inghetarea anului, sunt solutii mai bune decat moartea. Sa se vaccineze lumea si scolile vor ramane vesnic deschise ca inainte.

  2. Cele mai multe infectii din scoala mea au fost DIN SCOALA. Am avut pana acum cca 160 de cazuri confirmate din 1041 de elevi, si cel putin inca 100 de cazuri neconfirmate oficial (adica s-au testat acasa). Din tot circul asta au rezultat pana acum 2 decese (de care stim) in familiile copiilor. Acest articol este o ineptie care nu se bazeaza pe argumente stiintifice sau pe vreo realitate obiectiva. Sper sa publicati comentariul meu.

    1. Vorbesc de Australia unde au tinut scolile inchise pana s au vaccinat 90% dintre profesori si 80% din populatie. In Australia au doctori si parerea lor contaza , noi avem pe tampeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai anunță o analiză proprie după reținerea profesorului suspectat de luare de mită. UBB: Dacă acuzațiile vor fi confirmate judiciar, soluția va fi excluderea din mediul academic

Universitatea Babeș-Bolyai „a demarat deja o analiză proprie pentru a proteja comunitatea academică și studenții pe parcursul demersului judiciar și va urmări cu atenție concluziile acestui demers”, anunță instituția într-o…
Vezi articolul

Exemple de reformă oferite de ministrul Educației: program remedial care ar urma să fie introdus în 2024, dar încă nu are cadru de aplicare, reforme instituționale și premii pentru profesori performanți amânate până în 2025-2026, planurile-cadru reluate după doi ani de întreruperi / Ligia Deca: „Schimbările reale, trainice durează”

„Toată lumea își dorește o schimbare acum, dar, de fapt, schimbările reale, trainice durează” în Educație, a spus ministrul de resort, Ligia Deca, într-un interviu acordat miercuri Pro TV. Ea…
Vezi articolul

Școlile de stat nu vor putea să angajeze direct profesorii, așa cum se întâmplă în privat. Ligia Deca: „Soluția de acum din lege este cea potrivită” / În legea educației din 2011 exista prevederea ca școlile să își angajeze personalul, dar articolul a fost modificat în 2014 de Guvernul Ponta

Unitățile de învățământ de stat nu vor putea să angajeze direct profesorii, așa cum se întâmplă în privat și cum era prevăzut inițial în Legea Educației 1/2011. „Deocamdată, având în…
Vezi articolul