Răspunsul lui Sorin Cîmpeanu la întrebarea despre siguranța elevilor în școli, la care a tăcut împreună cu Alexandru Rafila, în conferință: A fost inexactă… siguranță în care școli? – VIDEO

3.775 de vizualizări
Foto: Agerpres – Radu Tuta
Sorin Cîmpeanu și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, au fost întrebați ieri, la conferința de presă comună în care au prezentat noile reguli despre școli, de un reporter, dacă sunt copiii în siguranță la școală în acest context pandemic. Răspunsul celor doi a fost nul, o pauză în care nu au comentat, câteva secunde, nu au spus nimic.

În emisiunea TVR de aseară, la care a fost invitat, Sorin Cîmpeanu venit cu precizări. Moderatorul i-a spus: „Atât dumneavoastră, cât și ministrul Sănătății, ați răspuns printr-o tăcere de câteva secunde, ceea ce a provocat destule discuții„. Ministrul a răspuns că „Este foarte bună. Să știți că tăcerea este foarte utilă de multe ori”.

Cîmpeanu consideră că întrebarea de ieri a fost mai mult referitoare la siguranță sanitară lucru care, este de părere acesta, ține de competența autorităților din Sănătate: „Prea ne pricepem toți la toate. Atunci când ai ministrul Educației alături de ministrul Sănătății, și întrebarea vizează siguranța sanitară, să știți că și între miniștri funcționează și există un minimum de curtoazie. În plus, întrebarea a fost inexact formulată: siguranță sanitară în care școli? Am spus că sunt 17.631 de școli, unele sunt mai aglomerate, altele mai puțin aglomerate, unele au o infrastructură generoasă, altele au probleme de infrastructură (…)”.

„Am tăcut pentru că la următoarea întrebare am spus următorul lucru: siguranță totală nu există și nu va exista, trebuie însă să gestionăm cu înțelepciune raportul risc-beneficiu. Riscul nu va putea fi eliminat total, nici în România, nici în alt stat, nici în vremuri de pandemie, nici în vremuri normale, va exista întotdeauna”, a mai spus Cîmpeanu.

Intervenția, redată mai jos:

Moderator: Domnule Ministru, astăzi la conferința de presă pe care ați avut-o cu ministrul Sănătății în care ați prezentat aceste măsuri, o întrebare, dacă nu mă înșel, a fost ‘Ce notă ați da, pe o scară de la 1 la 10, gradului de siguranță al elevilor din școli…

Cîmpeanu: „Siguranță sanitară cumva?”

Moderator: Nu aș putea să spun dacă a fost siguranță sanitară, în orice caz era ‘siguranță’…

Cîmpeanu: „Nu, vă spun eu… era ‘siguranță sanitară’ și nu a fost ultima întrebare.”

Moderator: Atât dumneavoastră, cât și ministrul Sănătății, ați răspuns printr-o tăcere de câteva secunde ceea ce a provocat destule discuții.

Cîmpeanu: „Este foarte bună. Să știți că tăcerea este foarte utilă de multe ori.”

Moderator: Dar provoacă nedumeriri.

Cîmpeanu: „Da, sigur, sigur. Prea ne pricepem toți la toate. Atunci când ai ministrul Educației alături de ministrul Sănătății, și întrebarea vizează siguranța sanitară, să știți că și între miniștri funcționează și există un minimum de curtoazie. În plus, întrebarea a fost inexact formulată: siguranță sanitară în care școli? Am spus că sunt 17.631 de școli, unele sunt mai aglomerate, altele mai puțin aglomerate, unele au o infrastructură generoasă, altele au probleme de infrastructură, în unele se respectă regulile sanitare mai bine, în altele se respectă mai puțin bine.

În unele, gradul de vaccinare este 100%, în altele gradul de vaccinare este 20%. Considerați că a fost formulată destul de precis această întrebare? Îmi asum eu, deși întrebarea viza siguranța sanitară și nu siguranța…”

Moderator: Asta înseamnă că ar fi trebuit să răspundă ministrul Sănătății, deci practic dumneavoastră ați tăcut din curtoazie față de domnul Rafila?

Cîmpeanu: „Nu, am tăcut pentru că la următoarea întrebare am spus următorul lucru: siguranță totală nu există și nu va exista, trebuie însă să gestionăm cu înțelepciune raportul risc-beneficiu. Riscul nu va putea fi eliminat total, nici în România, nici în alt stat, nici în vremuri de pandemie, nici în vremuri normale, va exista întotdeauna. Important este să te uiți la beneficiu și să gestionezi corect acest risc, ceea ce a făcut ordinul de ministru comun. Am detaliat aceste lucruri care conduc și la o notă. Dacă vreți neapărat, doamna Avramescu, și insistați să dau o notă, am făcut o analiză cu cei care au competente în domeniul medical, și o nota medie, o medie ponderată între cele 17.631 de scoli, ținând seama și de nivelul de respect al regulilor sanitare, și de respectul părinților de a-și trimite sau nu copiii care prezintă simptome specifice la școală, și de gradul de vaccinare, și de infrastructură, toate aceste lucruri și am ajuns undeva la 7.60, între 7.60 și 8.20.

Dacă ar fi existat teste în școli, ne-am fi îndreptat către nota 9. Dacă ar fi existat și mai multă responsabilitate și înțelepciune în administrarea acestor teste, am fi putut atinge pragul de 9.50 și ne-am fi încadrat la bursă de merit.”

Momentul de ieri de la Conferință, mai jos:
Explicațiile lui, în clipul video de mai jos, la minutul 17:03:
Vezi și: VIDEO Răspunsul lung și nul al miniștrilor Educației și Sănătății, la întrebarea cât de în siguranță sunt copiii la școală


5 comments
  1. Daca erau la scoala … elevi, profesorul spunea „treci la loc – nota 2”

  2. Caut vrăjeală pe fata. Vreau sa fiu pacalit. are cineva? Are!! Tot planul asta fals,iar cineva care mi-o poate da este Cărpeanu și Rafila . Nu vă lăsați păcăliți de neica nimeni astia,deoarece ăștia ne vând vrăjeală pe fata,in care nu trebuie sa picam prada. De ați vinde și rahat pe bat,nu vi-l cumpara nimeni. Apropo,am rahat pe bat de vânzare vrea cineva? Daca nu ați observat incerc sa fac o comparatie între acești miniștri,și mulți oameni (tigani,romi) analfabeti,care caută și vând prostii pe olx,de parca le cumpără cineva. Cum naiba sa vinzi fantoma la borcan cu 500 de lei în 2022? Cine naiba crede așa ceva? Sau mai degrabă cine pune botul? Sau rahat pe bat? Doamne ferește ce a ajuns România asta. Sau în cazul ministilor,cum naiba sa nu știi să răspunzi și să faci așa gafe? Oamenii de pe olx nu sunt departe de acești proști.Asa tara,așa politicieni.

  3. Din tara in care cei doi tembeli sunt ministrii. Vai de capul lor de ageamii agramati. Amandoi sunt buni doar sa minta si sa fure, eventual sa aibe amante prin minister. Niste neica nimeni de partid cu diplome cumparate, ca inteligenta sa le obtina nu au. 😂😅🤣

  4. Cu sinceritate,punctul meu de vedere personal este ca amandoi sunt departe de realitatile Romaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ateliere gratuite pentru copii și adolescenți la mai multe institute culturale din București, sâmbătă, 23 septembrie, de Ziua limbilor europene / Profesorii pot participa la o dezbatere despre strategii incluzive la Institutul Goethe, de la 9:30

Copiii și adolescenții pot participa la mai multe ateliere organizat gratuit de institutele culturale din București sâmbătă, 23 septembrie, cu ocazia Zilei limbilor europene, potrivit unui comunicat primit la redacție.…
Vezi articolul

UPDATE Tichetele educaționale de 500 de lei, care ar fi trebuit să ajungă la peste 400.000 de familii luna aceasta, au fost deblocate, după ce Serviciul de Telecomunicații Speciale susținea că: Listele finale nu au putut fi generate în mod automat întrucât nu au fost puse la dispoziție toate datele

Autoritățile statului blochează de mai bine de o lună tichetele educaționale pentru cei mai vulnerabili copii. Voucherele educaționale prevăzute de OUG 83/2023 ar fi trebuit să ajungă la peste 400…
Vezi articolul

INTERVIU Două eleve de liceu au înființat un club online de lectură, inspirate de serialul Gilmore Girls. Bianca Mirică și Crina Dinu: Ne-am dori ca lecturile obligatorii să fie prezentate într-o manieră mai modernă și adaptată nevoilor noastre / Profesoara de Română ne-a încurajat într-un mod unic să citim

Două eleve care acum termină clasa a XI-a, Bianca și Crina, care învață la licee diferite din țară, au înființat în urmă cu un an un club de lectură: The…
Vezi articolul

BREAKING Bursele de merit vor fi acordate indiferent de medie, pentru primii 30% dintre elevii fiecărei clase – proiect. Singura condiție este nota de la purtare / Dispar 91 de mii de burse de studiu

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de ordin privind modalitatea de acordare a burselor școlare, începând din acest an școlar, 2023-2024. Printre noutăți: dispare pragul mediei pentru…
Vezi articolul