Răspunsul Universității de Vest din Timișoara la protestul față de eliminarea unei sesiuni de restanțe: A existat un dialog permanent cu reprezentanții studenților / O mare parte dintre cei cu restanțe se regăseau în aceeași situație și după susținerea lor în sesiunea C

10.772 de vizualizări
Universitatea de Vest din Timișoara / Foto: uvt.ro
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a oferit un răspuns la solicitarea Edupedu.ro cu privire la eliminarea sesiunii C de restanțe pentru anii neterminali, care i-a determinat pe studenți să lanseze o petiție online pentru reintroducerea acesteia.
  • Amintim că Edupedu.ro a solicitat, joi, un punct de vedere din partea Universității de Vest din Timișoara în legătură cu situația reclamată de studenți.

Instituția afirmă că modificările recente, inclusiv eliminarea sesiunii C „se bazează pe date empirice concrete, pe literatura de specialitate din domeniul științelor educației și pe analize
aprofundate ale situației universității, având un dialog permanent cu reprezentanții studenților”, este precizat în răspunsul primit de la UVT.

UVT argumentează că sesiunea C de restanțe nu era eficientă, deoarece o mare parte dintre elevii aflați în risc de a nu promova anul de studiu sau de a nu finaliza studiile, rămâneau în aceeași situație, chiar dacă susțineau din nou restanțele în acea sesiune:

„De-a lungul anilor, s-a observat că sesiunea C nu are o eficiență dovedită, întrucât o mare parte dintre studenții care erau înainte de participarea la această sesiune de examene în situația de a nu promova în anul de studii următor / de a nu finaliza studile, se regăseau în aceeași situație și ulterior susținerii examenelor în sesiunea C. Posibilitatea susținerii examenelor în această sesiune era cunoscută de studenți, structura anului universitar fiind publică, pe site-ul universității, cu câteva luni înaintea începerii fiecărui an universitar, conform prevederilor legale, fiind și comunicată studenților prin intermediul e-mailului instituțional. De asemenea, studenții erau informați prin intermediul e-mailului instituțional și despre posibilitatea de a-și susține examenele restante sau reexaminările în vederea măririi notei în această sesiune de examene, neputându-se afirma că aceștia nu cunoșteau posibilitate de a participa la respectivele examene.

Drept exemplu, la nivelul anului universitar 2021-2022, din totalul studenților care au
îndeplinit condițiile de promovare în anul următor de studii / de finalizare a studiilor, doar 5,84% au avut nevoie de susținere examenelor și în sesiunea C pentru a promova anul de studii / a finaliza studiile universitare”, explică reprezentanții unității de învățământ superior.

Poziția Universității de Vest din Timișoara – comunicatul integral
Informații de context

Consiliul de Administrație al Universității de Vest Timișoara a decis în 2023 eliminarea sesiunii C pentru anii care nu sunt terminali.

La vremea adoptării deciziei, aproximativ 1.100 de studenți au completat un formular pentru a-și arăta susținerea pentru Sesiunea C, însă UVT a spus la vremea respectivă că numărul este nesemnificativ, conform studentului la Drept Alexandru Olaru, care a inițiat ulterior petiția pentru reintroducerea sesiunii C de restanțe.

Printre motivele pentru care studenții UVT consideră că era necesară sesiunea C, se numără: reducerea stresului academic și prevenirea abandonului, flexibilitate pentru studenții cu joburi, o plasă de siguranță academică, echitate între toți studenții, indiferent că sunt în anii terminali sau nu: „Sesiunea C era o a treia șansă a studenților de a-și promova unul sau mai multe examene restante din anii anteriori sau din anul în curs”, au afirmat studenții.

Petiția online, lansată de studenți sub forma unui Google Form, prin care se solicită revenirea asupra deciziei, strânsese, joi, peste 800 de completări.


1 comment
  1. Cum de studenții de abia acum au realizat o petiție și nu la scurt timp după aprobarea acestei decizii, adică la sfârșitul anului 2023?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE O singură măsură pentru profesorul Universității din București referent în comisia de doctorat a lui Lucian Bode: Radu Carp “își depune demisia” dintr-o comisie CNATDCU, pentru a-și “asuma greșeala”, anunță Cristian Preda / În toamnă, Preda spunea că teza lui Bode nu îngăduia nici o „notă de trecere la un examen de anul I”

Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, “a anunțat că își depune demisia” dintr-o comisie a CNATDCU, forul care are un rol-cheie în acordarea titlurilor…
Vezi articolul

BREAKING Profesorii care conduc doctorate scapă de orice răspundere în cazul plagiatelor: doctoranzii rămân singurii responsabili prin noul Regulament al studiilor doctorale / Prevederile inițiale din Regulamentul pus în consultare au fost modificate netransparent de Ministerul Educației

„Studentul doctorand răspunde pentru originalitatea tezei de doctorat”, spune noul Regulament-cadru privind studiile universitare de doctorat, adoptat la începutul acestui an și publicat luni în Monitorul Oficial. Din normele oficiale…
Vezi articolul

Cioloș, despre Florin Roman: A dorit să parvină fără niciun fel de calitate profesională / Domnule Ciucă, vă cer să faceți curățenie în cabinet. Senatorul Ștefan Pălărie: Sperăm că domnul Cîmpeanu nu va da acum și o OUG care să permită retragerea diplomelor de licență și master

Președintele USR, Dacian Cioloș, și senatorul USR Ștefan Pălărie au comentat pe Facebook plagiatul lui Florin Roman, proaspăt numit ministru al Cercetării, care a copiat în lucrarea sa de master,…
Vezi articolul