Ratele de succes pentru competițiile de cercetare s-au modificat „astfel încât să ajungem la în jur de 15%”, spune ministrul Daniel David / Apelul lui către cercetători: „Folosiți infrastructurile de top pentru a atrage banii, măcar banii noștri care există la nivel european”

367 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos/ Gyozo Baghiu
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat, joi, că a luat o decizie prin care ratele de succes luate în calcul pentru competițiile de cercetare să crească de la un nivel „de neacceptat” la „în jur de 15%”. El a făcut anunțul într-o conferință de presă în cadrul căreia a adresat și un apel cercetătorilor, arătând că Guvernul „a investit foarte mulți bani pe infrastructură de cercetare” care ar trebui folosită pentru atragerea de bani „la nivel european, prin competiție organizată de Comisie”.

Potrivit ministrului, în urma unei decizii luate miercuri ratele de succes pentru competițiile de cercetare „s-au modificat pentru tinere echipe, idei, proiecte exploratorii de diverse tipuri, astfel încât ajungem la în jur de 15%. Undeva între 10%-20% rata de succes, spre exemplu,, pentru tinere echipe”.

Scopul, a spus oficialul, este ca „proiectele pe listele de așteptare” să fie „în sfârșit finanțate”.

El a arătat că până acum rata de succes a fost „foarte scăzută, una de neacceptat pentru competiții naționale, în comparație cu cele mai dificile competiții internaționale, unde la ei ai în jur de 14%-15%-16% noi aveam rate de succes de 5%-8%-9%”.

Ministrul a folosit ocazia pentru a adresa „cercetătorilor competitivi” un apel:

  • „În ultimii ani, Guvernul a investit foarte mulți bani pe infrastructură de cercetare-dezvoltare-inovare, astfel încât în foarte multe unități, institute, universități avem infrastructuri de top. Mesajul este acesta: folosiți infrastructurile de top pentru a atrage banii, măcar banii noștri care există la nivel european, prin proiecte de cercetare în care mă aștept să fim și parteneri, dar acolo unde avem infrastructuri de top, în care am investit foarte mulți bani, să începem să fim și lideri la nivel de proiect. E un salt pe care trebuie să-l facem”.

Declarațiile ministrului Daniel David, pe larg:

„Așa cum am anunțat la început de an, bugetul cercetării a fost gândit astfel încât ponderea banilor pentru proiecte de cercetare, adică bani câștigați competitiv, nu prin alocare, să crească. Și în urma deciziei pe care am luat-o ieri, rata de succes pentru competițiile care au fost derulate – și cu o rată de succes care a fost foarte scăzută, una de neacceptat pentru competiții naționale, în comparație cu cele mai dificile competiții internaționale, unde la ei ai în jur de 14%-15%-16% noi aveam rate de succes de 5%-8%-9%, ceea ce nu era acceptabil … În urma acestei decizii, ratele s-au modificat pentru tinere echipe, idei, proiecte exploratorii de diverse tipuri, astfel încât ajungem la în jur de 15%. Undeva între 10%-20% rata de succes, spre exemplu,, pentru tinere echipe, doar ca să nu mai câteva exemple concrete. Astfel încât proiectele pe listele de așteptare, ca să spun așa, vor fi în sfârșit finanțate. Și cred că este un mesaj bun pentru cercetători.

Dar în același timp, în timp ce facem efortul pentru a susține cercetare într-o manieră competitivă, am și eu un mesaj către cercetătorii foarte competitivi, către institutele pe care le avem – și vizitat în ultimele săptămâni mai multe unități de cercetare-dezvoltare, laserul de la Măgurele, ca să spun așa, metaforic, și alte unități de cercetare. Dar am văzut că, în ultimii ani, Guvernul a investit foarte mulți bani pe infrastructură de cercetare-dezvoltare-inovare, astfel încât în foarte multe unități, institute, universități avem infrastructuri de top. Mesajul este acesta: folosiți infrastructurile de top pentru a atrage banii, măcar banii noștri care există la nivel european, prin proiecte de cercetare în care mă aștept să fim și parteneri, dar acolo unde avem infrastructuri de top, în care am investit foarte mulți bani, să începem să fim și lideri la nivel de proiect. E un salt pe care trebuie să-l facem. Guvernul a făcut ce ar trebui să facă în ultimii ani, sigur, și cu ajutorul fondurilor de coeziune, cu ajutorul PNRR. Dar e momentul să facem acest salt. Dacă vrem aceste dotări de excepție, hai să începem să tragem bani și de la nivel european, prin competiție organizată de Comisie. Cred că este un lucru foarte important.”


2 comments
  1. Gata, s-au terminat problemele din cercetare. Ministrul a decis ca de acum cererile de finantare vor fi de calitate. Se va angaja, daca este cazul, si un consilier, un psiholog, de preferat, iar calitatea va fi floare la ureche.
    De altfel, Romania a investit enorm in cercetare. Undeva la 1%. Totalul pentru ultimii 10 ani. Poate chiar 2%, doar ca mare parte a acestei sume a venit dinspre cei care s-au zbatut cu fonduri obtinute cu rate mici de succes. Unii mai razvratiti, care n-au mai putut astepta dupa fondurile nationale, acordate de cele mai multe ori pe sistemul de relatii personale, nicidecum pornind de la valoarea cererilor de finantare.
    Da, s-a finantat (mai) mult in infrastructura de cercetare. Dar, ce sa vezi… Infrastructura, de la atata finantare, a devenit invechita. Pentru ca infrastructura de cercetare are o mica hiba: nu numai ca trebuie intretinuta, dar trebuie si actualizata periodic, cam la 2-3 ani, daca-i posibil. Dar la noi nu este posibil. Doar bifam ca a existat un moment, candva, cand au reusit unii sa mai cumpere ceva. Apoi… pauza.
    De exemplu, 2020-2021 a insemnat dezvoltarea unor centre pe cloud computing (la doar 10 ani de la boom-ul cercetarii in aceasta zona). Dar sistemele descrise in cererile de finantare prin 2018, achizitionate prin 2021-2022 sunt, cu siguranta, cam invechite, in 2025. E singura situatie? Cu siguranta, nu. Cautati achizitii si vedeti cum echipamente costisitoare stau si asteapta cate ceva. Poate o racordare la o retea de apa curenta, poate o racordare la o instalatie electrica gandita sa cerintele, etc.

    E frumos ca avem un ministru care le tot zice. Doar ca acesta pica perfect peste versurile lui Eminescu:
    „E usor a scrie versuri
    Cand nimic nu ai a spune,
    Insirand cuvinte goale
    Ce din coada au sa sune.”

  2. Îndemnul ministrului este corect, dar acolo evaluarea proiectelor este pe bune. Numai cu dotarea nu faci nimic, trebuie valoare autentică.
    În România finanțarea cercetării nu se face pe baza rezultatelor obținute, avem ceva original, după clasamentele universităților,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În primele 5-10 minute, citiți cu mare atenție toate subiectele unei probe de examen, fie că este vorba de un test la școală, de un examen național, de olimpiadă, spune profesorul Flavian Georgescu: Ce înseamnă să le citiți? De exemplu, mă uit pe problema 1, o înțeleg, eventual mi-o și notez pe ciornă și stau un minuțel și mă gândesc cum s-ar rezolva

În primele 5-10 minute ale unui examen, test, olimpiadă, elevii ar trebui să citească cu atenție toate subiectele, spune profesorul de Matematică Flavian Georgescu în emisiunea „Sfatul Profesorului” de la…
Vezi articolul

Dacă ești un profesor bun, nu mai pui, în primul rând, problema numărului de ore, spune Mircea Bertea, președinte al Asociației Colegiilor Pedagogice: Într-o oră, faci cât altul în cinci

Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România, Mircea Bertea, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, în contextul proiectelor de planuri-cadru, că „dacă ești un profesor…
Vezi articolul

Eseu la Bacalaureat – argumentați dacă oamenii trebuie să fie sau nu recunoscători față de școală. Lixandru, Ministerul Educației: „Este normal să-mi exprim recunoștința față de sistemul de educație care m-a format”

Unul dintre subiectele de la proba de limba și literatura română a Bacalaureatului 2023 le cerea elevilor să redacteze un text de 150 de cuvinte prin care să argumenteze dacă…
Vezi articolul
Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro

Universitatea din București a decis cursuri față în față pentru semestrul al II-lea. Perioada de tranziție este stabilită de consiliul facultății / Decanul facultății poate aproba, în mod individual, la cererea motivată a cadrului didactic, desfășurarea online a activității didactice

Universitatea din București anunță că „activitățile didactice se vor desfășura cu prezență fizică, conform orarelor pentru semestrul al II-lea”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Senatul Universității din București a adoptat,…
Vezi articolul