Reacția fostului președinte al Consiliului Tineretului din România la anunțul plângerii depuse la DNA de Federația Tinerilor din Constanța

311 vizualizări
Foto: ctr.ro
Mihai Dragoș, fost președinte al Consiliului Tineretului din România, a transmis EduPedu.ro o reacție la anunțul Federației Tinerilor din Constanța, cum că i-a reclamat la DNA pe ministrul Tineretului Ionut Stroe și pe alți actuali și foști oficiali, incluiv Mihai Dragoș.
Reacția transmisă EduPedu.ro de Mihai Dragoș, unul dintre cei reclamați:

„Fundamental, ce am susținut și susțin eu și Consiliul Tineretului din România este că organizațiile de tineret trebuie să formeze, prin delegații lor, principalul for de decizie al Fundațiilor județene pentru tineret, respectiv a municipiului București – adică menținerea Adunării Reprezentanților, cu unele modificări pentru ca aderarea organizațiilor doritoare să fie mai bine garantată, în anumite condiții (organizația să chiar existe și să aibă activitate). Orice reforme ale sistemului (și reforme sunt necesare, am susținut asta și noi tot timpul) trebuie să asigure acest rol al organizațiilor de tineret. În același timp, trebuie să asigure un echilibru între obligațiile fundațiilor și modul în care sunt sprijinite. Întreținerea imobilelor (apă, încălzire, electricitate, pază, reparații, etc) costă mulți bani. Nu poți să ai așteptarea ca fundațiile să nu primească nicio finanțare publică pentru întreținerea clădirilor și în același timp să nu închirieze (parte din) imobilele deținute – pentru că practic asta se întâmplă: ele nu primesc și nu au primit niciodată bani de la stat pentru cheltuieli de administrare, fiind auto-finanțate.

Este important de precizat și că majoritatea patrimoniului care a aparținut fostei Uniuni a Tineretului Comunist nu a ajuns niciodată la fundații, pentru că și aici se denaturează voit situația pentru a se da vina pe fundații pentru lucruri cu care ele n-au nicio legătură – de exemplu soarta patrimoniului BTT, făcut în mare măsură mere pere, este integral meritul statului și fundațiile nu au avut nicio legătură cu el. Ele au intrat în proprietatea doar a acelor imobile care au fost edificate din veniturile proprii ale UTC (cursuri, cluburi, cotizații ale membrilor, venituri din așa-numita muncă patriotică a membrilor). În general, e vorba de așa-numitele Case ale Tineretului. O mare parte din patrimoniul administrat de UTC era doar în administrarea lui (este cazul patrimoniului BTT, de exemplu) sau a fost donat de autorități publice și preluat înapoi de acele autorități după Revoluție. Cu alte cuvinte, ce este acum la fundații nu a aparținut niciodată statului (în mod similar cum patrimoniul sindicatelor / UGSR și al Cooperațiilor meșteșugărești nu au aparținut statului).

Din păcate, Federația Tinerilor din Constanța și cele câteva organizații care li s-au alăturat nu caută găsirea unor soluții care să păstreze organizațiile de tineret în centrul deciziilor și să creeze un echilibru între restricții (și participarea autorităților publice la decizii) și sprijinul oferit pentru întreținerea imobilelor și activităților pentru tineret. Ei vor, din contră, ca autoritățile locale să domine procesul decizional din fundații (prin eliminarea Adunării Reprezentanților și înlocuirea cu alt for principal de decizie, format majoritar din delegați ai Consiliilor Județene / CGMB), sau chiar ca statul să le naționalizeze pur și simplu patrimoniul, printr-o procedură administrativă (deci fără a exista măcar un proces în instanță care să constate dacă acel patrimoniu a fost administrat cu rea voință altfel decât a fost stabilit prin legea prin care au intrat în proprietatea lui). Ori, este evident că orice soluție care marginalizează influența organizațiilor de tineret și deschide ușa pentru schimbarea destinației imobilelor de către autoritățile publice (fie ea și pe termen lung) este în detrimentul sectorului neguvernamental de tineret în sens larg. Asta doar referitor la patrimoniu. Dar multe fundații sunt și cadrul în care organizațiile de tineret dintr-un județ se reunesc pentru a își face vocea auzită și ele îndeplinesc și funcția de reprezentare a sectorului neguvernamental de tineret local. O parte dintre fundații nici măcar nu au (și nu au nici perspectiva de a avea) un patrimoniu. Și ele ar urma să fie conduse, peste noapte, de autoritățile publice, iar organizațiile lor membre ar urma să fie excluse din procesul decizional al propriei (foste) organizații. O întreagă categorie de structuri neguvernamentale ar fi pur și simplu subordonate autorităților publice, indiferent dacă au acționat cu bună credință sau nu, indiferent câte organizații de tineret sunt reprezentate în structurile lor de decizie, indiferent dacă au preluat în proprietate vreun imobil care a aparținut UTC sau nu sau cât de bine îl administrează.

În ceea ce mă privește, indiferent ce presiuni s-au făcut, se fac sau se vor face asupra mea, voi continua susțin păstrarea organizațiilor de tineret în centrul deciziilor fundațiilor pentru tineret, să mă opun soluțiilor care deschid calea ca și acest patrimoniu să urmeze soarta BTT-ului și să fie făcut mere-pere, prin schimbarea destinației fără nicio legătură cu interesul tinerilor, și să susțin necesitatea unui echilibru între sprijinul public acordat fundațiilor și eventualele restricții care li se impun, respectiv modul de conlucrare decizională cu autoritățile publice finanțatoare.”

Foto: ctr.ro


1 comment
  1. Coruptia din organizatiile de tineret TFL-iste incepe in sfarsit sa iasa la suprafata, ghidonate atent niste baieti destepti acum pensionari ai tranzitiei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modificare peste noapte la Olimpiada Națională de Geografie, etapa județeană de duminică, 17 martie: doar elevii de clasa a VIII-a din toată țara vor da concursul de la ora 13:00, în timp ce toate clasele celelalte susțin proba scrisă dimineața / Lixandru, ME: Am avut o solicitare a unui părinte

Programul olimpiadei județene de Geografie, desfășurată pe 17 martie, potrivit calendarului olimpiadelor școlare 2024, se întinde pe toată ziua de duminică, la decizia secretarului de stat Florian Lixandru, printr-o adresă…
Vezi articolul

Dorin Fiscutean, coordonator al elevilor olimpici internațional la Geografie: Ei învață câte 11-12 ore, inclusiv sâmbătă și duminica. Când erau 38 de grade afară, noi eram poate la proba practică, pe teren, pentru că nu puteam să întrerupem

Elevii olimpici internațional la Geografie învață câte 11-12 ore, inclusiv sâmbătă și duminica, un antrenament de 4-5 ore pe zi nu este suficient, spune profesorul Dorin Fiscutean, unul din coordonatorii…
Vezi articolul

În noiembrie, elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din județul Buzău susțin simularea județeană pentru Evaluarea Națională și BAC 2025. Rezultatele obținute pot fi trecute în catalog la solicitarea scrisă a elevului, potrivit procedurii

În perioada 26-28 noiembrie, elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din județul Buzău dau simularea județeană pentru Evaluarea Națională și pentru examenul național de Bacalaureat 2025, potrivit unui…
Vezi articolul

EXCLUSIV Din iulie, grădinițele și școlile nu mai pot cere elevilor sau părinților copii sau documente emise tot de către instituții de stat, potrivit ministrului Digitalizării / Facultățile nu vor mai cere candidaților, la admitere, diploma de bac / Fără dosar cu șină, cu copii, la angajarea în învățământ

Noua lege, introdusă la începutul acestui an, pe baza căreia entitățile care oferă servicii publice nu vor mai cere copii după acte emise de statul român, se va aplica și…
Vezi articolul