Recomandările de combatere Covid-19 în școli, în noul an, au fost reduse drastic de Centrele Americane pentru Controlul Bolilor, în pofida riscurilor puse de unele variante agresive ale coronavirusului

369 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Centrele Americane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), ale căror ghiduri de combatere a pandemiei Covid-19 au fost o referință atât în SUA, cât și pentru multe autorități europene, au emis săptămâna aceasta o nouă variantă, actualizată, de recomandări privind prevenirea Covid-19 în școli, după cum relatează Education Week. Aceasta propune, la începutul noului an școlar, o serie de măsuri mult mai relaxate decât până acum, chiar dacă există se consideră că pandemia nu a trecut, iar unele variante agresive ale coronavirusului reprezintă surse de risc.

CDC nu mai recomandă carantina elevilor după ce au intrat în contact cu o persoană infectată, ci spune că elevii și angajații școlilor ar trebui să continue să vină la școală, să poate o mască adecvată și să se testeze. Sunt eliminate și recomandările prin care școlile americane erau sfătuite să îi primească în continuare pe elevii expuși la virus, atât timp cât se testează periodic. 

  • De asemenea, se renunță la recomandarea ca elevii din școli să fie împărțiți în grupuri mai restrânse, pentru a limita contactele și riscul de transmitere a virusului în unitățile școlare. 

Iar în privința măștii, în locul recomandării ca aceasta să fie purtată, noua formulare spune că școlile și unitățile preșcolare “pot să ia în considerare și recomandarea de a purta mască și/sau de testare în clasa unde un elev a fost expus recent virusului, fără ca acel elev să poată purta mască în mod consistent și corect”.

Recomandările țin cont de scăderea riscurilor de îmbolnăvire gravă asociate Covid-19, dar vin într-un moment în care epidemiologii avertizează că variante foarte contagioase ale virusului riscă să afecteze, în continuare, buna desfășurare a școlii, existând riscul îmbolnăvirii repetate, potrivit sursei citate.

  • CDC afirmă, însă, că deciziile de prevenție trebuie decise de școli în funcție de situația epidemiologică la nivel local.
Vezi și: Protocolul sanitar pentru școlile din Franța, valabil din septembrie: reguli simplificate, pe trei niveluri. Sunt 10 zile de trecere de la un nivel la altul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu, atac frontal la „cei care s-au perindat la conducerea Ministerului Sănătății pe parcursul crizei sanitare”, care ar fi de vină pentru „îndepărarea copiilor de școală” prin faptul că „ne-am jucat cu școala de-a închis-deschis” / Nicio referire la Klaus Iohannis, care a anunțat toate închiderile școlilor

Ministrul Educației spune într-o declarație difuzată de Euronews, că vina pentru faptul că „peste 16.000 de elevi care au început clasa VIII-a, dar nu au fost înscriși la Evaluarea Națională”…
Vezi articolul