Rectorii s-au întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat, care „a validat” proiectul legii învățământului superior prin care orice plagiator poate renunța gratis, la doctorat / Proiectul mai prevede desființarea CNADTCU și acordarea titlurilor științifice de către universități

481 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Premierul României, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu rectorii mai multor universități din țară, la ora 14:00, luni 25 iulie, potrivit agendei sale publice. Întâlnirea a avut loc în contextul publicării în dezbatere publică a noilor proiecte de legi ale Educației, care prevăd o serie de modificări ale cadrului legislativ actual, care pot provoca o amnistiere a plagiatorilor de doctorate.

Potrivit surselor Edupedu.ro, rectorii care participă la întâlnire sunt de la toate cele 6 consorții universitare, adică, în mare, aceeași din cadrul Consiliului Național al Rectorilor, dar împărțiți pe consorțiile organizate după domeniile de studiu. Mai exact, participă câte 3-5 reprezentanți au următoarelor consorții:

  • Consorțiul Universitaria
  • Consorțiul Academica Plus
  • Consorțiul universităților tehnice – ARUT
  • Consorțiul universităților de medicină și farmacie
  • Consorțiul universităților de științele vieții – USAMV-uri
  • Consorțiul universităților de arte

Amnistierea plagiatorilor prin noua lege a educației: orice plagiator va putea să renunțe, gratis, la doctoratul făcut pe banii statului, dacă legea este promovată. Premierul Ciucă, protagonist al celui mai mare scandal de plagiat din prezent, “a validat total“ legea și va putea renunța unilateral la titlu, potrivit unei analize publicate luni de Edupedu.ro.

Proiectul Legii învățământului superior prevede la articolul 73 că titularii titlului de doctor pot renunța la titlul de doctor, “prin act unilateral de voință”, fără să invoce vreun motiv și fără să plătească vreo despăgubire. Este a doua prevedere în favoarea plagiatorilor, după desființarea CNATDCU – instituția-cheie în analizarea plagiatelor, execuție propusă în același proiect al Legii educației.

Amintim că premierul Ciucă “a validat total“ proiectul de lege care îi permite chiar lui să renunțe la titlul de doctor obținut în urma plagierii conținute în cel puțin 42 de pagini, potrivit analizei realizate de jurnalista Emilia Șercan.

Întâlnirea de la Guvern are loc între premierul Nicolae Ciucă și „reprezentanții consorțiilor universitare”.

Reamintim că, în contextul noilor proiecte de legi, niciun consorțiu universitar nu a luat poziție publică despre vreo prevedere propusă în acestea. Dezbaterea durează însă până pe 24 august.

Posibilitatea ca orice plagiator să renunțe la titlul de doctor printr-o simplă solicitare la universitate și un anunț în Monitorul Oficial este propusă de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în plin scandal de plagiat la adresa premierului Nicolae Ciucă. Amintim că șeful Executivului a blocat în instanță analiza asupra tezei sale de doctorat. Ciucă a obținut anularea, în instanță, a solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat.

Cine face parte din aceste consorții:
  1. Consorțiul Universitaria
    1. Academia de Studii Economice din București
    2. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
    3. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
    4. Universitatea din București
    5. Universitatea de Vest din Timișoara
    6. Universitatea din Craiova
    7. Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
    8. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
    9. Universitatea „Ovidius” din Constanța
  2. Consorțiul Academica Plus
    1. Universitatea din Pitești
    2. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
    3. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
    4. Universitatea din Ploiești
    5. Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
    6. Universitatea „Valahia” din Târgoviște
    7. Universitatea din Oradea
    8. Universitatea din Petroșani
    9. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
    10. Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu
  3. Consorțiul universităților tehnice – ARUT
    1. Universitatea Politehnica București
    2. Universitatea Politehnica Timișoara
    3. Universitatea Tehnică „Ghe. Asachi” din Iași
    4. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    5. Universitatea Tehnică de Construcții București
  4. Consorțiul universităților de medicină și farmacie
  5. Consorțiul universităților de științele vieții – USAMV-uri
  6. Consorțiul universităților de arte

Articol în curs de actualizare


2 comments
  1. Ar fi bine de publicat, cu nume și prenume, lista celor 25 de rectori care au participat la întâlnire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București – la egalitate în top 1000, QS World University Rankings 2026 / România, ca medie a rezultatelor, este cel mai slab sistem din Europa, deși trei universități românești avansează în clasamentul internațional și niciuna nu coboară – Analiză QS pentru România

Două instituții românești de învățământ superior sunt, practic, la egalitate în ultima ediție a clasamentului internațional al universităților QS – ediția pentru 2026, publicată joi, 19 iunie. Este vorba despre…
Vezi articolul

Zeci de cămine studențești și cantine din țară, controlate de Protecția Consumatorilor – amenzi de 192.000 de lei / Șapte cantine din București, Suceava, Pitești, Bacău, Brăila și Miercurea Ciuc au fost suspendate

Un număr de 33 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 17 avertismente şi 16 amenzi în valoare de 192.000 lei, au fost aplicate, sâmbătă, de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor…
Vezi articolul

Google, LinkedIn și celelalte mari platforme digitale – îndemnate să ia măsuri pentru a combate frauda academică. Apelul unei rețele internaționale din care face parte și ARACIS, agenția responsabilă cu asigurarea calității în universitățile românești

Rețelele de socializare și marile platforme de tehnologie sunt îndemnate să ia atitudine împotriva fraudei academice, printr-un apel al unei mari rețele internaționale ce reunește agenții responsabile cu standardele de…
Vezi articolul

Patru universități românești, în frunte cu Babeș-Bolyai, incluse în top 1000 al clasamentului internațional US News Best Global Universities 2024-2025 / Alte 16 instituții românești – în ultima parte a clasamentului

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Transilvania din Brașov, UMF Carol Davila din București și Universitatea din București sunt instituțiile românești de învățământ superior incluse în cea mai nouă ediție a…
Vezi articolul

Un profesor de inginerie seismică ar fi hărțuit sexual mai multe studente condiționând promovarea examenelor de favoruri. A fost eliminat din comisiile de examinare și cercetat acum de Universitatea Transilvania din Brașov / Rectorul Abrudan: Evident că m-a șocat toată chestiunea asta

Două studente de la Facultatea de Construcții l-au reclamat pe profesorul de la catedra Rezistența Materialelor, conf. dr. ing. Florin Marius Botiș, că ar fi încercat să obțină favoruri sexuale…
Vezi articolul