Rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu, decorat cu Ordre des Palmes Académiques în grad de Ofițer din partea Guvernului francez

468 de vizualizări
Sursa: Mihnea Costoiu – Facebook
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a primit „Ordre des Palmes Académiques”, în grad de Ofițer, din partea Guvernului Republicii Franceze, ce i-a fost acordat de către Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, potrivit unui anunț făcut de Costoiu pe Facebook. Ordinul, într-un grad superior, îi fusese acordat acum 4 ani și fostului ministru Sorin Cîmpeanu, senator și rector al USAMV București.

Ordinul i-a fost acordat rectorului UNFST Politehnica în semn de „recunoaștere a contribuției mele la dezvoltarea culturii franceze, care reflectă angajamentul pe care mi l-am asumat față de francofonie și colaborarea internațională, precum și pentru excelența și inovarea universitară”.

În mesajul său, rectorul face trimitere la Casa Francofoniei, „un spațiu deschis în campusul nostru pentru studenții, cadrele didactice și cercetătorii francofoni, care facilitează colaborarea academică și științifică”.

Aceasta a fost inaugurată oficial în 2023, într-un eveniment la care au participat fostul președinte Iohannis, fosta ministră Ligia Deca, senatorul – fost ministru Sorin Cîmpeanu, care este și președinte al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). precum și a altor reprezentanți ai organizațiilor Francofoniei.

Rectorul declară, în mesajul său de pe Facebook, că ”această distincție este în egală măsură o recunoaștere a prestigiului de care Politehnica București se bucură pe plan internațional, concretizat inclusiv prin poziția în cadrul inițiativei alianțelor de universități europene, un proiect demarat de președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron”. 

Ordinul „Palmes academiques” are trei grade – Cavaler, Ofițer, respectiv Comandor (gradul cel mai înalt). Ordinul în grad de Comandor din urmă i-a fost acordat lui Sorin Cîmpeanu în 2021.

Citește și:
Cadourile lui Iohannis, pe final de mandat: îi decorează cu ordinul „Steaua României” pe fostul ministru Sorin Cîmpeanu, demisionat în urma unui scandal de plagiat, și cu „Serviciul Credincios” pe Mihnea Costoiu, condamnat cu suspendare în dosarul Baza Cutezătorii, dar scăpat ulterior prin prescripție
VIDEO Ordinul „Palmes academiques” în grad de Comandor, oferit ministrului Educației Sorin Cîmpeanu de ambasadoarea Franței Laurence Auer / Cîmpeanu: Trebuie să mărturisesc că nu am învățat limba franceză în școală
“Cred că Franța ar trebui să retragă ordinul ministrului care a fost dovedit că plagiază” – conferențiarul universitar Ruxandra Ivan, căreia i-a fost acordat Palmes Académiques, ordin acordat anterior și ministrului acuzat de plagiat Sorin Cîmpeanu / Ea a invocat integritatea academică în discursul prin care, miercuri seară, a primit ordinul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vasile Mihăilă, director de liceu în Constanța: Școlile își vor pierde treptat monopolul în furnizarea de competențe, conținuturi. Vedem cum copiii primesc burse din ce în ce mai ușor, au deja masă caldă – și atunci școala trebuie să devină un hub cu integrare socială și psihologi

Școlile își vor pierde treptat monopolul în furnizarea de competențe, conținuturi, iar directorii de școli trebuie să fie pregătiți să transforme unitățile de învățământ pe care le conduc în huburi…
Vezi articolul

Lecții demonstrative pe 10 discipline și formare pentru metode de predare noi, susținute de cele mai performante colegii din Oradea – Eminescu și Gojdu – pentru toți profesorii din județul Bihor, pe 5 octombrie, de Ziua Educației. Înscrieri deschise – se acordă certificate de participare CCD

Eveniment de amploare, făcut de profesori, pentru profesori, la Oradea. Toți profesorii din școlile din județul Bihor sunt așteptați chiar de Ziua Educației la o serie inedită de workshopuri de…
Vezi articolul

A doua sesiune de Bacalaureat 2024. Competențele la limba străină încep marți, 13 august, cu probele de Reading, Writing și Listening, după ce subiectele ajung la ora 11 în centrele de examen / Proba orală este miercuri de la ora 9

Bacalaureat 2024 – sesiunea de toamnă continuă săptămâna viitoare, marți și miercuri, 13 și 14 august, cu susținerea probelor de competențe la limbă străină studiată în liceu, potrivit calendarului de…
Vezi articolul