Rectorul Politehnicii din Bucureşti, Mihnea Costoiu, ar putea scăpa de condamnare prin prescrierea faptelor

492 de vizualizări
Mihnea Costoiu / Foto: Facebook.com/Mihnea Costoiu
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să repună pe rol judecarea apelului în procesul în care rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, are o condamnare de 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în dosarul „Cutezătorii”, pentru a se analiza dacă se aplică decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor, relatează Agerpres, preluată de G4Media.ro.

Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.

Ulterior, pe 25 octombrie, un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fosta ministră a Educației, Ligia Deca, este noul secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, prin decizia premierului Ciolacu / În timpul mandatului, ea vizase funcția de președinte al aceleiași Comisii și chiar s-a prezentat ca având această funcție, fără un temei clar

Fosta ministră a Educației, Ligia Deca, a fost numită în funcția de secretar general al Comisiei Națională a României pentru UNESCO, la o zi după ce Madlen Șerban, cea care…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics

UPDATE Înscrieri deschise până pe 2 decembrie / Profesoara de fizică Mihaela Vâjâitu, Best Teacher 2023 Solve for Tomorrow: Dacă noi, cadrele didactice, avem firi curioase și optimiste, putem atrage alături de noi tineri la fel de dornici să facă proiecte inovatoare și moderne / Alexandra Duță, elevă din echipa câștigătoare a premiului I: Mi-am învins frica de a vorbi în public și am căpătat încredere în mine

Samsung România prelungește perioada de înscriere pentru Solve for Tomorrow până pe 2 decembrie 2024. Elevii cu vârste între 16 și 18 ani se pot înscrie individual sau în echipă,…
Vezi articolul