Rectorul SNSPA Remus Pricopie – apel la responsabilitate în criza de guvern: Încrederea oamenilor nu poate fi păstrată dacă liderii politici acționează dincolo de lege, decență și civilitate

173 de vizualizări
Remus Pricopie / Foto: Agerpres
Remus Pricopie / Foto: Agerpres
„Oamenii politici au obligația să colaboreze chiar și atunci când sunt competitori”, spune rectorul Școlii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, într-un apel la responsabilitate în actuala criză guvernamentală. “Încrederea cetățenilor în instituțiile statului nu poate fi menținută sau câștigată dacă liderii politici au atitudini și comportamente la limita sau chiar dincolo de lege, decență și civilitate”, spune el într-un mesaj transmis de instituția pe care o conduce.

Comunicatul SNSPA:

„Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, transmite un apel politicienilor de a trata cu responsabilitate situația tensionată din coaliția de guvernare și de a identifica urgent soluții politice viabile pentru rezolvarea crizei și pentru o guvernare cât mai coerentă.

„Salut faptul că Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului s-au reunit astăzi, în mod statutar, și au luat o decizie în privința moțiunii de cenzură. În actualul context politic, în care tensiunile și blocajele s-au amplificat inclusiv prin indeciziile de până acum ale Birourilor permanente ale celor două Camere, stoparea oricărui demers parlamentar, care ar putea intra în conflict cu normele constituționale, până la pronunțarea unei decizii a Curții Constituționale a României, reprezintă răul cel mai mic. Între evitarea luării unei decizii, prin neprezentarea membrilor Birourilor permanente sau prin forțări ale regulamentelor și legilor, și continuarea unei proceduri asupra căreia există suspiciuni de neconstituționalitate, oprirea temporară a acestui joc distructiv este o soluție înțeleaptă.

Dacă depășirea crizei politice înseamnă demiterea guvernului, atunci este firesc ca acest lucru să se întâmple, dar, obligatoriu, în limitele prevăzute de Constituție, cu asumarea unei conduite morale și cu respect față de competitorii politici și față de instituția pe care fiecare demnitar o reprezintă. Încrederea cetățenilor în instituțiile statului nu poate fi menținută sau câștigată dacă liderii politici au atitudini și comportamente la limita sau chiar dincolo de lege, decență și civilitate.

Crizele politice fac parte din dinamica oricărui regim democratic. Frecvența, amploarea și impactul lor depind, însă, de responsabilitatea cu care politicienii își asumă mandatul dat de alegători. Iar oamenii vor o guvernare corectă și eficientă, nu circ!”, a declarat rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Închisoare pentru mesaj care incită la ură: Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat, în primă instanță, la 6 luni de închisoare cu executare pentru incitare la ură, după o melodie cu mesaj dur împotriva femeilor

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat joi, de către Judecătoria Pitești, la șase luni de închisoare cu executare pentru infracțiunea de incitare la ură sau discriminare din cauza melodiei ”Curwa”.…
Vezi articolul

Două posturi de directori adjuncți la școlile europene Luxembourg I și II, scoase la concurs pentru anul școlar viitor. Înscrierea se face până pe 21 noiembrie 2022 / Profilul candidatului și ce trebuie să conțină dosarul

Două posturi de directori adjuncți la școlile europene Luxembourg I și Luxembourg II sunt scoase la concurs pentru anul școlar viitor, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. Până la data…
Vezi articolul

Întâlnire înaintea grevei generale din școli, dintre sindicatele din Învățământ și premierul Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Ligia Deca, Adrian Câciu, Lucian Bode și Marius Budăi, la Palatul Victoria

UPDATE Reprezentanții Executivului au fost față în față cu reprezentanții sindicatelor din Educației, sâmbătă de la ora 14:00, conform agendei publicate pe site-ul Guvernului. La întâlnire participă, conform surselor Edupedu.ro,…
Vezi articolul