Rezultate admitere la liceu. Top 20 de specializări din Mureș, după ultima medie de intrare 2024. Pe primele două locuri, clasele noului liceu al Universității de Medicină

3.610 vizualizări
Foto: Prefectura Mureș
Rezultatele de la admiterea la liceu, etapa 1, arată că în județul Mureș primele 20 de specializări după ultima medie de admitere sunt împărțite între 6 colegii și licee din Timișoara.

Pe primele două locuri în județ sunt specializările Științe ale Naturii cu ultima medie de intrare 9, 27 și Matematică-Informatică – cu ultima medie de admitere 9,12, ambele clase de bilingv engleză, de la liceul nou înființat al Universității de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Amintim că liceul UMFST ar fi fost gata să școlarizeze clasa a IX-a încă din septembrie 2023, însă Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Mureș ar fi luat „decizii restrictive”, chiar dacă exista aprobarea Ministerului Educației, după cum acuzau reprezentanții universității în iulie anul trecut.

În top urmează apoi, pe locurile 3, 4 și 5 clasele de Ştiinţe ale Naturii de la Colegiul Național „Unirea”, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” și Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, cu ultimele medii de admitere la aceste specializări 9,05, 9,05, respectiv 8,97.

Primele 20 specializări Admitere Liceu 2024 Mureș:
Nr. Numele liceuluiSpecializareaUltima notăBilingv
1LICEUL UMFST „GEORGE EMIL PALADE” TÎRGU MUREȘŞtiinţe ale Naturii9.27ENG
2LICEUL UMFST „GEORGE EMIL PALADE” TÎRGU MUREȘMatematică-Informatică9.12ENG
3COLEGIUL NAȚIONAL „UNIREA” TÎRGU MUREȘŞtiinţe ale Naturii9.05
4LICEUL TEORETIC „BOLYAI FARKAS” TÎRGU MUREȘŞtiinţe ale Naturii9.05
5COLEGIUL NAȚIONAL „ALEXANDRU PAPIU ILARIAN” TÎRGU MUREȘŞtiinţe ale Naturii8.97
6COLEGIUL NAȚIONAL „UNIREA” TÎRGU MUREȘMatematică-Informatică8.85
7COLEGIUL NAȚIONAL „UNIREA” TÎRGU MUREȘŞtiinţe ale Naturii8.62
8LICEUL TEORETIC „BOLYAI FARKAS” TÎRGU MUREȘMatematică-Informatică8.43
9LICEUL TEORETIC „BOLYAI FARKAS” TÎRGU MUREȘŞtiinţe ale Naturii8.36
10LICEUL TEORETIC „BOLYAI FARKAS” TÎRGU MUREȘŞtiinţe ale Naturii8.36
11COLEGIUL NAȚIONAL „UNIREA” TÎRGU MUREȘŞtiinţe Sociale8.25
12COLEGIUL NAȚIONAL „ALEXANDRU PAPIU ILARIAN” TÎRGU MUREȘŞtiinţe ale Naturii8.17ENG
13LICEUL TEORETIC „GHEORGHE MARINESCU” TÎRGU MUREȘŞtiinţe ale Naturii8.17
14COLEGIUL NAȚIONAL „UNIREA” TÎRGU MUREȘŞtiinţe ale Naturii8.12
15COLEGIUL NAȚIONAL „ALEXANDRU PAPIU ILARIAN” TÎRGU MUREȘMatematică-Informatică8.10
16LICEUL TEORETIC „BOLYAI FARKAS” TÎRGU MUREȘMatematică-Informatică8.08
17COLEGIUL NAȚIONAL „ALEXANDRU PAPIU ILARIAN” TÎRGU MUREȘŞtiinţe Sociale8.05
18COLEGIUL NAȚIONAL „ALEXANDRU PAPIU ILARIAN” TÎRGU MUREȘMatematică-Informatică7.95
19LICEUL TEORETIC „BOLYAI FARKAS” TÎRGU MUREȘŞtiinţe Sociale7.86
20LICEUL VOCAȚIONAL REFORMAT TÎRGU MUREȘŞtiinţe ale Naturii7.83
Sursa: Ministerul Educației

Primul liceu din județ care nu este din municipiul Târgu Mureș și care apare în top este Colegiul Național „Mircea Eliade” din Sighișoara, pe locul 26, specializarea Mate-Info, cu ultima medie de admitere 7,47.

Citește și:
Rezultate admitere la liceu 2024. Top 20 de specializări din Timiș, după ultima medie de intrare. Pe primul loc – Colegiul Național C.D. Loga cu 9,67
Rezultate admitere la liceu 2024. Primele 20 de specializări din Constanța, după ultima medie de intrare, împărțite între 4 licee din același oraș
Rezultate admitere la liceu în județul Cluj. Top 20 de specializări, după ultima medie de intrare în 2024. Printre ele, un liceu din Turda
Rezultate admitere liceu 2024. Top 15 specializări în București / Ultima medie de admitere a scăzut pentru toate specializările. La Colegiul „Sfântul Sava” este 9,90, față de 9,95 în 2023
Rezultate admitere la liceu în Iași. Top 20 de specializări, după ultima medie de intrare în 2024. Cea mai mare dintre ele – 9,50, la Colegiul Național Iași
Rezultate admitere la liceu în Brașov. Top 20 de specializări, după ultima medie de intrare în 2024. Clasa de Științe ale naturii de la Meșotă, prima în clasament
Rezultate admitere liceu 2024. Top 20 de licee din țară după ultima medie de admitere
Rezultate admitere liceu 2024. Liceele în care au intrat elevii cu media 10
Primele 50 de specializări din România, după ultima medie de admitere la liceu 2024, conform Ministerului Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rolul resurselor pe care le oferă familia și al mediului școlar asupra performanței elevilor la matematică și științe, în cifre – studiu internațional TIMSS 2023 și datele pentru România / Disciplina în școală se corelează cu rezultatele mai bune ale elevilor în lume, dar nu și în cazul elevilor români

Rezultatele elevilor la matematică și științe sunt direct proporționale cu o serie de factori ce țin de viața familială și de comunitatea școlară, de la activitățile educaționale oferite acasă în…
Vezi articolul

Rezolvare subiecte Limba română, simulare BAC 2025. Profesoara Adelina Beldugan: Grad de dificultate excelent ales pentru a-i determina pe cei mai mulți dintre elevi să conștientizeze seriozitatea examenului

Profesoara Adelina Beldugan a rezolvat, pentru Edupedu.ro, subiectele pe care le-au primit elevii la simularea examenului național de Bacalaureat 2025. Luni, 24 martie, a avut loc proba scrisă la Limba…
Vezi articolul

Sfaturi pentru completarea fișei de admitere la liceu 2023. Consilierul școlar Ana Maria Oancea: Ca să fiu sigur că va avea copilul un loc la liceu, e nevoie să adun toate locurile de la clasele unde vrea să intre, astfel încât suma lor să se apropie de locul copilului pe București

Consilierul școlar Ana Maria Oancea a explicat la TVRInfo ce ar trebui să știe elevii și părinții când completează fișa de admitere la liceu 2023, având în vedere că este…
Vezi articolul

Niciun cercetător din România printre cei peste 130 de câștigători ai unor fonduri de 20 de milioane de euro, alocate pentru punerea în practică a realizărilor științifice, în a doua rundă a unei competiții a Consiliului European de Cercetare

Consiliul European de Cercetare a anunțat, joi, câștigătorii celei de-a doua runde a unei competiții prin care acordă sprijin cercetătorilor europeni care doresc să-și pună în aplicare realizările științifice. 134…
Vezi articolul