Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, de Ziua Educației: Lipsa de respect față de acest domeniu, în frunte cu actualul ministru al educației, este atât de mare, încât avalanșa lor de mesaje, cu ocazia acestei zile, nu are acoperire în realitate

401 de vizualizări
Remus Pricopie / Foto: Facebook.com
Lipsa mesajelor de Ziua Mondială a Educației din partea clasei politice, care coincide cu ziua când se votează și moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu, arată „lipsa de respect” față de domeniul Educației, „în special din partea unor politicieni, în frunte cu actualul ministru al educației”, a scris astăzi pe Facebook Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

De Ziua Mondială a Educației, președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu nu au transmis niciun mesaj cadrelor didactice și elevilor, până în acest moment. Nici pe site-urile instituțiilor presidency.rogov.ro nu este nimic publicat legat de această zi. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a publicat la ora 14:00 un mesaj pe contul său de Facebook și pe pagina Ministerului Educației, după ce Edupedu.ro a semnalat într-un articol că nici măcar el nu a transmis un mesaj de Ziua Internațională a Educației, zi în care este dezbătută și votată moțiunea de cenzură în Parlament.

Amintim că între Pricopie și Sorin Cîmpeanu au mai fost schimburi de replici în trecut. Ultimul scandal dintre cei doi a fost legat de Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN), înființată de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea și fostul șef SRI George Maior, al cărei actual președinte este Remus Pricopie. Cîmpeanu și-a dat demisia din ASSN, unde figura ca membru titular, scriind în cererea de demisie înmânată lui Pricopie că pleacă din instituția „pe care cu dezonoare o conduceți”.

Mesajul lui Remus Pricopie, de Ziua Educației:

„Este firesc ca uneori să ai şi dileme.

De exemplu, azi, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, mă întreb ce anume, mai exact, sărbătorim?

Lipsa de respect față de acest domeniu, în special din partea unor politicieni, în frunte cu actualul ministru al educației, este atât de mare, încât avalanşa lor de mesaje, cu ocazia acestei zile, nu are acoperire în realitate.

Haideți să mergem în şcoală şi să vedem dacă elevii şi profesorii simt că ar fi ceva de sărbătorit.

Sper ca anul viitor să fim mai optimişti!”

Citește și:
UPDATE Niciun mesaj de Ziua Educației, pentru profesori sau elevi, de la președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu / Ministrul Sorin Cîmpeanu: Le mulțumesc învățătoarei mele, profesorilor mei, tuturor colegilor profesori
Sorin Cîmpeanu a demisionat din Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN), înființată de Gabriel Oprea și George Maior. Demisia vine în urma unui scandal cu Remus Pricopie, președinte ASSN și rector SNSPA
Cîmpeanu, întrebat dacă e omul SRI: Sunt civil. Sunt omul educației / Scandalul cu Pricopie “este o manifestare a unor frustrări personale și nu de sistem, pe care o înțeleg și eu o privesc cu condescendență”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoară de Psihologie și lider de sindicat din Mureș: Tot ce se face este strict matematic, cineva a luat un pix și a zis „hai să tăiem”, fără să facă o analiză din toate zonele / Noi luptăm pentru locurile de muncă din Educație, pentru nivelul de salarizare oricum nu se rezolvă mare lucru de ani de zile

Reformele din Educație se fac „strict matematic”, fără o analiză reală a nevoilor din teren, „cineva a luat un pix și a zis «hai să tăiem»”, a spus pentru Edupedu.ro…
Vezi articolul

OFICIAL Procedura pentru plata diferențelor salariale din învățământ pe hotărâri judecătorești în 2025 / ISJ au de transmis situațiile la minister până pe 25 septembrie – model necesar fonduri

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat în Monitorul Oficial (MO) Ordinul nr. 5.200 din 6 august 2025, care reglementează modul în care unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar de…
Vezi articolul