Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, candidat unic, a fost reales pentru al patrulea mandat la conducerea instituției

733 de vizualizări
FOTO: gov.ro
Daniel Breaz, aflat din 2012 la conducerea Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), a fost reales, luni, pentru al patrulea mandat, în alegerile desfășurate în cadrul instituției de învățământ superior. 

Breaz, fost ministru al Culturii și pentru scurtă vreme fost ministru Educației în guvernul Dăncilă, a fost singurul candidat înscris în alegerile pentru funcția de rector UAB, la fel ca la precedentele alegeri. Potrivit datelor anunțate luni după-amiază de instituție, el a obținut 135 de voturi, dintr-un total de 173 de persoane cu drept de vot (prezență la urne: 156)

Deși legislația permite doar două mandate pentru rectori, Daniel Breaz se numără printre conducătorii de universități care folosesc contextul legislativ pentru a avea mai multe mandate. Astfel, fosta lege a educației naționale permitea doar două mandate, dar limita era impusă pentru mandate complete – rectorul de la Alba Iulia s-a numărat printre cei care, în urmă cu patru ani, au folosit scurte suspendări în mandatele anterioare pentru a obține al treilea mandat. Acum, noua Lege a învățământului superior permite tot doar două mandate, dar nu le ia în calcul pe cele exercitate conform vechii legi, astfel încât rectorii cu 2-3 mandate la activ pot candida din nou.

Daniel Breaz a fost senator în mandatul 2016-2020. În 2018-2019 a fost ministru al Culturii, iar în ultima parte a guvernării PSD sub premierul Viorica Dăncilă, în 2019, a fost ministru interimar al Educației Naționale. În 2022, el trecea la PNL.

Citește și:
Rectorul Universității din Târgu Mureș, senatorul Leonard Azamfirei, a câștigat al patrulea mandat din postura de candidat unic / În comisia de concurs – alți rectori colecționari de mandate, colegi în conducerea CNR: Sorin Cîmpeanu, Mihnea Costoiu, Marilen Pirtea, Ioan Vasile Abrudan 
Rectorul Universității Transilvania din Brașov, Ioan Vasile Abrudan, a câștigat al patrulea mandat la conducerea instituției
Remus Pricopie a câștigat al patrulea mandat de rector al SNSPA. Unic candidat, a fost ales cu 90% din voturi
UPDATE Mihnea Costoiu câștigă al patrulea mandat de rector la Politehnica București / Oficial: Rectorul în exercițiu a obținut 84% din voturi
Parlamentarul liberal Marilen Pirtea câștigă al patrulea mandat de rector la Universitatea de Vest din Timișoara
UPDATE Ramona Lile a obținut al patrulea mandat de rector la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, deși nu avea voie să candideze, după o decizie de plagiat – Revista 22 / Oficial: Ministerul nu inițiază ordinul de confirmare până nu se clarifică situația juridică
OFICIAL Ministerul Educației: Ramona Lile nu a fost confirmată în poziția de rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în urma deciziei de plagiat. Instituția cere ca universitatea să reia alegerile de rector


3 comments
  1. N-au găsit pe altul mai BREAZ.
    (Vezi: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23294831-video-cine-este-daniel-breaz-propus-interimar-educatie-fost-familie-dar-intamplat-ceva-nu-mai-este-eminescu-cel-mai-mare-poet-care-dat-romania.htm)

  2. Soarele răsare, X-ulescu apare.
    (cel mai breaz matematician, din țară soarelui răsare)
    Barem rectorul asta mai publica câte ceva. Prin MDPI, ca are de unde plăti Alma Mater.
    Și pentru că-i cu publicare rapida (și, evident, calitate pe măsură).

  3. Ar fi o stire daca un rector in functie nu ar fi reales. Atunci abia am putea vorbi de democratie, competitie reala si alte cuvinte din astea grele, din Occidentul dezvoltat, insuportabile pentru impostorii si mediocrii din mediul universitar de la noi. Noapte buna, Romania!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte de Bacalaureat „care să nu mai fie bazate pe memorie”, anunțate spre pilotare de ministrul Educației pentru examenul din 2021 / Plus: Anisie anunță planuri-cadru noi începând de la clasa pregătitoare și până la finalizarea liceului

„Pentru anul acesta școlar, nu se poate schimba nimic. Ceea ce pot să spun este că putem să construim pentru anul viitor măcar subiecte în așa fel încât, pilotându-le, să…
Vezi articolul

Cătălin Ciupală, profesor de matematică, propune calibrarea corecturii la Bacalaureat și Evaluarea Națională pe o lucrare-test, ca la BAC-ul internațional: dacă profesorul evaluator supraevaluează sau subevaluează o lucrare, atunci îi apare în platformă un steag roșu de atenționare

Cătălin Ciupală, profesor de Matematică la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, din Braşov, are două propuneri privind corectarea lucrărilor de la examene naționale în platformă astfel încât să nu mai existe…
Vezi articolul

Ministrul francez al educaţiei: Contaminările în rândul elevilor şi profesorilor sunt „sub control” / Oficialul a anunțat că vrea „să evite cu orice preţ” închiderea liceelor

Numărul cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2 în rândul elevilor şi profesorilor rămâne „sub control” în Franţa, a declarat vineri ministrul francez al educaţiei, Jean-Michel Blanquer, relatează Agerpres. „În prezent, vineri,…
Vezi articolul

Impact puternic al nivelului de educație al părinților asupra situației materiale a copiilor: România are cea mai mare rată din UE a copiilor din familii care se confruntă cu lipsuri – 85%, mai mult decât dublul mediei europene

În 2021, 39% dintre copiii din UE care trăiau în gospodării cu un nivel de educație scăzut (cel mult învățământul secundar inferior) au fost afectați de lipsuri materiale, în comparație…
Vezi articolul