Rectorul universității care verifică de plagiat, de aproape 4 luni, teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, generalul Dorin Pleșcan, a fost trecut în rezervă și înaintat în grad de președintele Iohannis

2.365 de vizualizări
Foto: Grigore Popescu – Agerpres
Rectorul Universității Naționale de Apărare Carol I, generalul Dorin Corneliu Pleșcan (57 de ani), a fost trecut miercuri în rezervă de președintele Klaus Iohannis și înaintat în gradul de gradul de general-maior – cu două stele, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Generalul Pleșcan a fost șef de cabinet al premierului Nicolae Ciucă pe vremea când acesta era șef al Statului Major. Mai exact, funcția a fost deținută de Pleșcan, pe atunci colonel, în perioada ianuarie 2015 – iunie 2016, potrivit CV-ului acestuia, citat de Edupedu.ro.

Printre primele lucruri pe care le-a făcut Ciucă, în momentul în care a fost numit ministru al Apărării pe 4 noiembrie 2019, a fost să îi propună președintelui Klaus Iohannis înaintarea la gradul de general de brigadă (cu o stea) a colonelului Pleșcan.

Acum, Universitatea condusă de Dorin Pleșcan trebuie să-i analizeze teza de doctorat a premierului, despre care jurnalista Emilia Șercan a scris că ar fi plagiată.

Pleșcan a ajuns rector al Universității de Apărare Carol I pe 1 decembrie 2019, la două zile după ce a fost avansat la gradul de general cu o stea, fără să aibă doctorat și fără să fi predat până la acel moment, potrivit CV-ului acestuia. Iar alegerea s-a făcut printr-o interpretare a unei prevederi din Legea educației și printr-o modificare a metodologiei interne a UNAp, solicitată indirect chiar de Ministerul Apărării, unde ministru era Nicolae Ciucă, potrivit Edupedu.ro.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


2 comments
  1. Intelegem ,,stirea”. Adica ati vrea sa spuneti iar noi ,,norodul” sa intelegem ca un ,,cineva” ar fi trebuit sa ne spuna pana acum dac-a ,,plagiat” ,,conducatorul nostru” da’ ,,a lalait-o” si pentru ca ,,responsabilul” a executat ordinul si nu s-a pronuntat a fost ,,înaintat în grad”. Da’ dvs. n-o spuneti ,,pe şleau” si nici noi nu credem c-ar fi posibil asa ceva, fiind intr-un stat de drept (sau drepţi, c-au avut grija sa fie din ce in ce mai greu sa mai deosebesti).

  2. Pai tezele de doctorat sunt verificate peste cap pana la acordarea titlului. La nicio alta lucrare nu sunt atatea comisii (si locale si nationale si la minister)! De cate ori mai trebuie verificata? Pana iese „cum trebuie”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mihaela Popa, profesoară de matematică, fost secretar de stat: Programul elevilor de clasa a VIII-a este bulversat periodic din două în două săptămâni cu vacanțe, Școala Altfel și Săptămâna Verde, zile libere, punți, simulări fără număr și profesorii nu mai au timp să predea. Îi scoatem pe copii din continuitatea educației

Profesoara de matematică, Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației, atrage atenția într-o postare pe Facebook că elevii de clasa a VIII-a sunt bulversați „periodic din 2 în…
Vezi articolul

În județul Cluj nu am avut profesori care să refuze predarea online, anunță Marinela Marc, inspector școlar general. „Personal nu-i înțeleg pe colegii care refuză să facă aceasta activitate”

În județul Cluj nu au existat profesori care să refuze predarea online, spune Marinela Marc, inspector școlar general, în cadrul dezbaterii online „Ziua Educației: Lecțiile pandemiei”, organizată de World Vision…
Vezi articolul
calendarul de depunere

PROIECT ROFUIP 2024 Profesorii sunt obligați să prezinte un certificat medical, cazierul juridic și certificatul de integritate comportamentală, pentru încadrarea şi menţinerea în funcţie

Profesorii au obligația să prezinte prezinte un certificat medical, eliberat de medicul specializat de medicina muncii, precum și cazierul judiciar și certificatul de integritate comportamentală, potrivit unui document pus în consultare…
Vezi articolul