Rectorul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi anunță testarea a peste 1.500 de angajaţi, după ce 16 persoane au fost depistate pozitiv COVID-19 / Cursurile sunt online de la începutul anului universitar

264 de vizualizări
dunarea de jos
Lucian Puiu Georgescu, – Universitatea Dunărea de Jos din Galați / Foto: Facebook.com
Peste 1.500 de angajaţi ai Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi vor fi testaţi, după ce 12 angajaţi şi patru studenţi au fost depistaţi pozitiv COVID-19, a anunțat, marţi, rectorul Lucian Georgescu, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, este vorba de testarea a peste 1.500 de angajaţi care vin zilnic la birou, la locul de muncă.

Toţi ceilalţi angajaţi ai universităţii gălăţene care au simptome, dar îşi desfăşoară activitatea în sistem de telemuncă şi care doresc să se testeze o pot face din proprie iniţiativă, conducerea instituţiei urmând să le deconteze cheltuielile, scrie agenția de presă.

Lucian Georgescu a mai spus că cei 12 angajaţi infectaţi cu SARS-CoV-2 fac parte din personalul administrativ nedidactic şi didactic auxiliar, opt dintre aceştia fiind testaţi pozitiv săptămâna trecută şi patru, în această săptămână.

De asemenea, în căminele studenţeşti sunt patru studenţi testaţi pozitiv COVID-19 care au fost izolaţi în camere special amenajate în acest sens.

Angajaţii care, după testarea rapidă, vor primi un test pozitiv vor mai fi testaţi şi cu ajutorul PCR-ului, pentru certitudine.

Cât priveşte măsurile de protecţie aplicate în universitate, toate spaţiile au fost dezinfectate, iar accesul publicului în sediile instituţiei este restricţionat, solicitanţii aducând sau primind adeverinţele sau alte acte solicitate la poartă sau pe holurile instituţiei.

Activitatea didactică a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi nu a fost afectată de situaţia epidemiologică, cursurile universitare desfăşurându-se în continuare în regim online, de la începerea anului universitar.


1 comment
  1. Hai să fim serioși… Aici nu știe mâna stângă ce face dreapta… Când am sunat la începutul anului pentru înscriere la conversie mi s-a spus că se fac cursuri cu prezentă fizică! Am întrebat: ,,În pandemie, că știu că trebuie online?” Mi s-a răspuns că înscrierea este online!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Stresul dinaintea examenului

Stresul dinaintea examenului de licență – cum poate fi gestionat? Oana David, directorul Clinicii Universitare de Psihologie Babeș-Bolyai PsyTech: „Modul în care gândesc și mă raportez la examen îmi determină reacțiile, și nu examenul în mod direct”

Studenții trec în această perioadă printr-o etapă extrem de solicitantă cognitiv și emoțional, pentru mulți dintre ei: susținerea examenului de licență. Cum se pot raporta la emoțiile lor ca la…
Vezi articolul

Universitățile care au atras cei mai mulți bani din Fondul pentru Situații Speciale – FSS, la dispoziția ministrului, în primul an de mandat Ligia Deca, 2023 – raport oficial / În top urcă și SNSPA, universitatea unde ea este acum prorector, cu sume în creștere față de 2021-2022

Universitatea din București conduce detașat în rândul universităților care au primit bani din fondurile pentru situații speciale, aflate la dispoziția ministrului Educației, în anul 2023 – primul an întreg în…
Vezi articolul

Dispute la Universitatea Valahia, înaintea alegerilor pentru rector: Reclamații la Ministerul Educației că mai mulți cercetători nu au drept de vot și că sunt probleme în Carta universitară / Surse: Ministerul indică drept responsabil biroul electoral, spune că a dat aviz de legalitate pentru cartă

Alegerile pentru funcția de rector în cadrul Universității Valahia din Târgoviște, programate să aibă loc luni, 11 martie, sunt prefațate de o serie de dispute, însoțite de plângeri la Ministerul…
Vezi articolul