Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași a fost condamnat definitiv la 1 an cu suspendare, pentru instigare la fals intelectual

1.307 vizualizări
Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, Sorin Bocancea, a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare cu suspendare pentru instigare la fals intelectual, transmite Ziarul de Iași. În cadrul aceluiași dosar, lectorul Dan Drugă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Decizia a fost luată ieri, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Procurorii DNA Iași au acuzat că, în perioada decembrie 2015 – 3 iunie 2016, Dan Drugă, titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului și Drept penal, ar fi cerut 18.900 de lei de la un student pentru a-l promova pe acesta direct în anul III, deși acesta nu susținuse examenele obligatorii anilor de studii, nu ar fi fost la cursuri și nu și-ar fi achitat taxele de școlarizare prezăvute de regulamentul universității.

„În acest context, la data de 06 iunie 2016, inculpatul Drugă Dan – Florin a primit cu titlu de mită, de la studentul respectiv, suma de 19.000 lei, din care, pentru «ajutorul» acordat, a remis ulterior inculpatului Melinte Dan 3.500 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante“, spun anchetatorii, citați de ziaruldeiași.ro.

Procurorii l-au acuzat pe rectorul Sorin Bocancea că, în ziua flagrantului, pentru a îngreuna ancheta procurorilor, nu a predat organelor de anchetă cataloagele aferente anului I de studiu de la Facultatea de Drept.

Pe 7 iunie 2016, “inculpatul i-a determinat pe inculpații Bucuci Mark și Bo­can­cea Antonie Cristian, cadre didactice în ca­drul aceleiași instituții, să facă mențiuni necorespunzătoare adevărului în «Catalogul pentru examene/verifi­cări/colocvii» pentru Anul 1, prin care se atesta în fals faptul că studentul respectiv obținuse note de trecere la șase materii, în con­dițiile în care acesta nu a susținut în fapt acele examene“, se arată în rechizitoriul citat de Ziarul de Iași.

Curtea Supremă a decis definitiv pe 25 iunie 2019 și condamnarea fratelui rectorului, Cristian Antonie Bocancea, la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual. El a mai primit și interdicția de a mai exercita funcția de profesor universitar, timp de doi ani. Mark Bucuci a fost de asemenea condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Accesul gratuit sau cu plată pe terenurile de sport din curtea școlii în afara programului școlar, prevăzut într-un nou proiect de lege. Inițiatorii: S-au făcut pași în unele orașe, dar mulți primari evită să ia măsuri invocând lipsa unor norme clare

Accesul gratuit sau cu plată al copiilor și adulților pe terenurile de sport ale școlilor după terminarea programului școlar, acces blocat în unitățile de învățământ din multe localități din țară,…
Vezi articolul

Condițiile de școală din Ucraina, unde profesorii încearcă să ajute copiii să învețe, în pofida războiului / „Un elev a desenat o casă și apoi a spus: oh, cred că eu nu mai am casă, pentru că au bombardat-o”

Câteva milioane de elevi din Ucraina au reluat, într-o formă sau alta, învățarea încă de la începutul acestei luni, în pofida războiului care macină țara, potrivit The Guardian, care face…
Vezi articolul