Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, după condamnarea cu suspendare, în dosarul Cutezătorii, în primă instanță: Sunt şocat de decizie şi o resping

8.843 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Rectorul Universității Politehnica București, fostul secretar de stat în Ministerul Educației, Mihnea Costoiu, condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, se declară șocat de decizia instanței, a declarat pentru Agerpres. Decizia nu este definitivă.

Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica București, a fost condamnat azi, 31 martie, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, după ce a înstrăinat baza sportivă școlară Cutezătorii. Decizia nu e definitivă.

El s-a declarat „şocat de decizia” instanţei în cazul său, pe care spune că o respinge, și anunţă că îşi va apăra mai departe dreptatea, a declarat pentru Agerpres. „Sunt şocat de decizie şi o resping. Instanţa nu a ţinut cont de niciunul dintre argumentele pe care le-am adus. Sunt decis să îmi apăr dreptatea şi voi merge mai departe”, a mai declarat Mihnea Costoiu.

El a fost trimis în judecată în martie 2018 de către Direcția Națională Anticorupție. A fost acuzat pentru faptul că, în 2009, în calitate de secretar de stat în Ministerul Educației, a semnat un document care a adus Statului un prejudiciu de 10,79 milioane de euro, prin înstrăinarea bazei sportive școlare Cutezătorii.

O reacție a venit și din partea președintelui Senatului Universității Politehnica București: „În momentul în care există o decizie definitivă atunci se pot lua măsuri, până atunci sunt numai prezumții„, spune pentru Edupedu.ro, Tudor Prisecaru. „Nu am ce să comentez mai mult. În momentul în care va fi o decizie definitivă, atunci putem trage o concluzie. Până atunci este prematur”, a repetat Pisecaru.

Mihnea Costoiu a fost ales rector al Universității Politehnice din București pentru mandatele 2012-2016, 2016-2020 și 2020-2024. Din 2014 a fost senator PSD, iar între 2012 și 2014 a ocupat poziția de Ministru Delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică în Guvernul Ponta.

Mihnea Costoiu a încheiat în urmă cu doi ani un contract cu canalul pan-european de televiziune Euronews. În baza acestui contract, Politehnica București lansează canalul local de televiziune Euronews Romania.

Citeste si: BREAKING Mihnea Costoiu, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Cutezătorii” pentru abuz în serviciu. Decizia poate fi atacată cu apel


5 comments
  1. Sunt curios daca o s-o bage si pe tanti Cati in rahat. Aia a scapat o data in dosarul „licenta Microsoft”, iar rectorica nu vrea acum sa plateasca oalele sparte singur…

  2. Ca sa vezi, lupul moralist care dadea lectii Primariei sectorului 6, era de fapt un infractor. Are, oricum, o afinitate catre spatii inchise cu lacatul…

  3. Dar ca a facut Politehnica curtea lu’ ma sa, nu i tot abuz?

    1. Nu. Abuz este că ați fost voi prostiți de niște dezvoltatori imobiliari care v-au vândut apartamente la suprapreț pentru că sunt lângă „Parcul Politehnica”. Nu e parc, e universitate. Parc este sus la leu. Mai bine acceptați că ați fost prostiți și îndreptați-vă către dezvoltator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Costul standard per elev pentru creșterile salariale se majorează cu 13,5% în 2020, cea mai mică creștere din ultimii 4 ani. Costul pentru pregătirea profesorilor, evaluări și dotări crește cu doar 17 lei și e de 15 ori mai mic – proiect

Costul standard per elev va fi 6.111 lei în anul 2020, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației. Suma reprezintă majorarea costului din anul…
Vezi articolul

Fundația scriitoarei Ioana Nicolaie anunță că dotează cu 500 de cărți o bibliotecă școlară, dacă profesorii sau părinții o înscriu gratuit printr-un mesaj în concurs: „E grozav de amar că bibliotecile se închid în loc să devină în spații vii, elegante”

500 de cărți noi sunt pregătite să fie trimise gratuit către o școală din România de către fundația scriitoarei Ioana Nicolaie, anunță organizația într-o postare pe Facebook. Pentru a putea…
Vezi articolul