Rectorul Universităţii Tehnice Iaşi, Dan Caşcaval, s-a înscris în PSD şi va candida, cel mai probabil, la parlamentare

435 de vizualizări
Foto: USAMV
Rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Dan Caşcaval, s-a înscris în PSD şi s-a înscris în competiţia internă pentru a fi desemnat candidat la alegerile parlamentare, transmite News.ro, potrivit G4Media.ro.

Conducerea filialei ieşene a PSD a confirmat faptul că rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, Dan Caşcaval, a devenit de „puţin timp” membru PSD şi că s-a înscris în competiţia internă pentru a fi nominalizat candidat la alegerile parlamentare.

Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, a confirmat pentru News.ro că vor exista discuţii în cadrul filialei privind candidatura rectorului ieşean şi că o decizie ar putea fi luată săptămâna viitoare.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


2 comments
  1. O noua anchetă DNA la Universitatea Tehnică!
    Rectorul Cașcaval luptă pentru imunitatea de sentor
    Legea avertizorilor vizează fapte care constau într-o acțiune sau inacțiune care constituie nerespectări ale dispozițiilor legale prevăzute în anexa nr. 2 din Legea nr. 361/2022.
    Cu toate acestea, ar fi bine de văzut si de cunoscut de către opinia publica, daca acesti abuzori nu sunt cumva incompatibili cu functiile pe care le ocupa, si daca, nu au fost cumva si informatori / colaboratori la Securitate. pentru felul in care trateaza lucrurile, seamana foarte mult cu metodele de intimidare si hartuire ale fostei Securitati

  2. Dupa cazul de la UMF a dnei Daniela Drugus, fosta directoare general administrativa care nu poate justifica 0,5 milioane euro , a venit si randul Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi sa fie zguduita de ancheta DNA intr-un dosar penal deschis pentru abuz in serviciu.
    Ca urmare, a inceperii cercetarii in acest dosar, personalul din cadrul Directiei de Resurse Umane a inceput sa isi dea demisia, precum si salariati din cadrul departamentului de contabilitate, chiar si conducerea universitatii a inceput demersuri pentru a intra in politica, probabil din dorinta de a beneficia de imunitate si de a nu fi trasi la raspundere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cazul „taxa pe xerox”, expus de o elevă din Mangalia. „Nu poate nimeni să vă plătească aceste teste. Astea sunt ale voastre, personale”, așa explica directoarea Liceului Callatis, într-o înregistrare, de ce „gratuitatea învățământului” nu înseamnă și multiplicarea la copiatorul de la secretariat a unor teste sau materiale școlare

“Fiecare să dea suma respectivă. Împărțiți frumos între voi toți și atâta este. La fiecare disciplină este cel mult treizeci de bani sau cincizeci de bani”. Așa spune o doamnă…
Vezi articolul

Supravegherea audio-video la Evaluarea Națională și BAC 2023. Camerele vor surprinde, cel puțin frontal, toți candidații în timpul susținerii probelor, potrivit procedurii oficiale – document

Camerele sistemului de supraveghere audio-video vor fi instalate în fiecare sală și vor surprinde, cel puțin frontal, toți candidații în timpul susținerii probelor de la Evaluarea Națională și BAC 2023,…
Vezi articolul

DOCUMENT Programul electoral pe Educație lansat de Dan Barna, pentru prezidențiale: Educația va primi 6% din PIB „până la finalul mandatului”, trebuie să ne plătim profesorii așa cum plătim medicii sau magistrații

“Până la finalul mandatului meu de președinte, Educația va primi 6% din PIB”, spune Dan Barna, în broșura-program lansată astăzi de candidatul USR PLUS la prezidențiale. “Inspectoratele școlare sunt instituții…
Vezi articolul

Romanul „Night Watch” al scriitoarei Jayne Anne Phillips, despre povestea de supraviețuire a unei mame și a fiicei sale după Războiul Civil American – câștigătorul premiului Pulitzer 2024 pentru ficțiune

Romanul „Night Watch” al scriitoarei Jayne Anne Phillips din Statele Unite, despre întâmplările unei mame cu fiica sa în perioada imediat de după Războiul Civil American, este câștigătorul premiului Pulitzer…
Vezi articolul

LISTĂ Profesorii și inspectorii școlari care fac programa școlară la Matematică pentru liceu 2026 / Șeful CNCE Bogdan Cristescu, Gabriel Vrînceanu și Gabriela Streinu-Cercel conduc grupurile de lucru

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componența Grupului de lucru curricular (GLC) pentru disciplina Matematică, care va elabora…
Vezi articolul