Reducerea birocrației a fost înțeleasă de către unii prin eliminarea dosarului cu șină, spune Sorin Hagiu, director de școală: Hârtiile din interiorul dosarului cu șină au rămas aceleași, adică eu nu mai cer acum hârtii în dosar cu șină, le cer într-o folie de plastic

2.198 de vizualizări
Foto: captură – Sorin Hagiu / Asociatia OvidiuRO – Facebook.com
Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „reducerea birocrației a fost înțeleasă de către unii prin eliminarea dosarului cu șină”. Acesta a spus că „hârtiile din interiorul dosarului cu șină au rămas aceleași” și „eu nu mai cer acum hârtii în dosar cu șină, le cer într-o folie de plastic”.

Directorul a mai precizat că a încercat să digitalizeze școala, dar „relația cu inspectoratul și cu ministerul nu poate rămâne la nivelul acesta digital”. Sorin Hagiu a povestit că este nevoit să printeze hârtii, să le scaneze și să le pună ștampila.

Moderatoare: Faceți multe hârtii?

Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș: „Da, e o întrebare cu răspuns evident. Fac foarte multe hârtii. Suntem norocoși, eu am încercat și am reușit să digitalizăm școala destul de mult, adică avem condică digitală, catalog digital. Contractele educaționale sunt semnate doar digital de către părinți, dar, în același timp, relația cu inspectoratul și cu ministerul nu poate rămâne la nivelul acesta digital. Eu sunt nevoit, împreună cu colegele mele, secretare și, mă rog, contabile, să printez hârtii, să le scanez, să le să pun faimoasa ștampilă, că fără ștampilă nu se poate.

Și nu mai spun de dosarele de burse. Cred că avem cele mai multe burse sociale din județul Timiș, peste 200, într-o școală cu 600 de elevi din (învățământul – n.red) primar și gimnaziu, toate îndosariate în folie. Reducerea birocrației a fost înțeleasă de către unii prin eliminarea dosarului cu șină. Dar hârtiile din interiorul dosarului cu șină au rămas aceleași, adică eu nu mai cer acum hârtii în dosar cu șină, le cer într-o folie de plastic.”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la activitatea profesorilor, că „nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu”.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE-SH) lansează un apel puternic privind debirocratizarea meseriei de profesor. „Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le transmitem colegilor noștri că vom susține ca și federații sindicale din învățământul preuniversitar, ca actul educațional să fie debirocratizat”, a spus Marius Nistor miercuri, la Prima News.

Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.

Edupedu.ro a scris că învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii.

  • Vom publica articole detaliate cu toate tipurile de hârtii și documente care încarcă nefiresc și nepermis activitatea cadrului didactic. Facem un apel către cadrele didactice să ne scrie pe adresa redactie@edupedu.ro și în comentarii, mai jos, care sunt documentele și procedurile pe care le consideră inutile și fără de care ar funcționa mult mai bine ca profesori.
Citește și:
Apel puternic al sindicatelor din Educație pentru debirocratizarea profesorilor / Marius Nistor: În această țară se merge pe un principiu – mortul se acoperă cu pământ, iar viii se acoperă cu hârtii. Avem nevoie de profesori dedicați elevilor, nu documentelor
Liderul sindical Marius Nistor: Nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu. I-am transformat pe profesori în vânători de hârtii
O autonomie a școlilor cred că este singura soluție pentru a se evita birocrația. Să ieșim și să ne spunem punctul de vedere, spune directoarea adjunctă a Colegiului Național B.P. Hasdeu din Buzău, Anca Florea
Învățător, despre dosarele de burse: Sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem. Pentru a le rezolva cu responsabilitate și a nu avea ulterior reclamații, trebuie să citim nenumărate documente oficiale, metodologii
Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze și să depolitizeze educația
Birocrația care sufocă școlile. Cu atât de multe responsabilități, nu ai când și cum să le faci pe toate, multe rămân doar pe hârtie, spune un director de școală / Lista documentelor de întocmit
Post nou în școli care să preia funcțiile administrative și birocratice – propunerea unei directoare de școală: Aceste misiuni birocratice date de Minister fac ca între director, secretară și profesori să se paseze sarcini nedorite
Învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii: 60% din activitatea unui profesor pentru învățământul primar este marcată de sarcini birocratice
Învățător: Sunt foarte multe cazuri în care cadrele didactice plătesc cursurile de formare din banii proprii / Cheltuielile pentru formarea continuă a profesorilor, cel puțin pentru obținerea numărului minim de credite transferabile, sunt suportate de angajator, potrivit cadrului legal
Cercetătoarea Thea Ionescu: Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat


3 comments
  1. M-am înscris la un curs la universitate – nu mai e nevoie de dosar cu șină, acum e nevoie de dosar-plic.

    Am rezolvat-o și pe asta.

  2. Cand avem „Inteligenta” Artificiala ne mai vaitam de hartii? De cate tone de documente scolare este nevoie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anca Dragu: În educație rezultatele investirii banilor se văd foarte, foarte greu. Copiii nu votează și atunci această investiție în educație e foarte costisitoare/ Devine o investiție puțin tentantă pentru politicienii care nouă nu ne plac

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, afirmă că al doilea domeniu ca importanţă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este Educaţia, domeniu afectat de lipsa investiţiilor de-a lungul anilor. „Copiii nu…
Vezi articolul

Monitorizarea predării online, chestionar de feedback pentru profesori și declarație pentru protejarea dreptului la imagine, printre deciziile anunțate de Ministerul Educației și sindicate

Predarea online va fi monitorizată de sindicatele profesorilor împreună cu inspectoratele școlare și conducerile unităților de învățământ, iar profesorii vor putea oferi feedback prin chestionar, pentru activitatea desfășurată de către…
Vezi articolul

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, reacție la declarația lui Orban: Educația nu este „cârciuma” sistemului bugetar. Deschiderea noului an școlar, sub semnul întrebării dacă nu vor fi majorate salariile

Educația nu este „cârciuma” sistemului bugetar și „intenția de a nu se acorda majorarea salarială începând cu data de 1 septembrie 2020 va fi o greșeală enormă, iar consecințele pot…
Vezi articolul

Ministra Educației, despre solicitările profesorilor cu note peste 7 la Titularizare, care repetă concursul și nu au post: Nu se poate, proba diferă de la un an la altul. Nu există concursuri în sistemul public la care să te înscrii cu notele din anii trecuți

Profesorii cu note peste 7 la titularizare, care le permit să se angajeze cu contrat pe perioadă nedeterminată în școlile din România, dar care nu au posturi și repetă concursul…
Vezi articolul

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus plângere penală la DNA în legătură cu achiziția vaccinului antigripal, după ce Ministerul Sănătății a cumpărat doze care nu pot fi administrate copiilor între 6 luni și 3 ani

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, marți, plângere penală la DNA în legătură cu achiziția vaccinului antigripal făcută de Ministerul Sănătății. Deputatul USR acuză Ministerul Sănătății că a cumpărat doze…
Vezi articolul