Reducerea celor 4.000 de posturi din învățământ a fost anulată. Rovana Plumb: S-a corectat ordinul

3.638 de vizualizări
Rovana Plumb si Viorica Dancila / Sursa: Facebook
Reducerea celor 4.000 de posturi în învățământ a fost anulată. Rovana Plumb, ministrul interimar al Educației, a declarat pentru Edupedu.ro că “s-a corectat” ordinul care fusese semnat de Valentin Popa.

Amintim că ambele sindicate din preuniversitar au cerut guvernului să anuleze un ordin semnat de fostul ministru Valentin Popa, care prevedea reducerea a 4.000 de posturi în învățământ. Potrivit sindicaliștilor, inspectoratele școlare le-au cerut deja școlilor să reducă peste 4.000 de posturi didactice de predare, didactic-auxiliare și nedidactice.

Marius Nistor, președintele Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ (FSE), a declarat pentru Edupedu.ro că ordinul care prevedea concedierile în educație fusese luat fără consultarea sindicatelor și nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Juridic, din punctul nostru de vedere, Ordinul 4884 nu avea cum să își facă efectele, pentru că nu a fost publicat în Monitorul Oficial, are semnătura din 31 august, iar inspectoratelor școlare județene le-a fost comunicat la final de septembrie, dar cu intenția de a produce efecte de la 1 septembrie”, a declarat Nistor pentru Edupedu.ro.

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă a Academiei Române: Mai puține ore de Fizică înseamnă scăderea capacității creative a tinerilor pentru domeniile de vârf, România urmând să ajungă o țară ‘outsourcing’

Un număr redus de ore de fizică poate reprezenta un moment în care firul educației științifice din țara noastră să se rupă iremediabil, atrage atenția Academia Română într-o scrisoare deschisă,…
Vezi articolul

Școala viitorului – între deconectare, tehnologie și compasiune / Leo Thompson este unul dintre experții de nivel internațional care vin la București pe 5-6 iunie în conferința Learning Tapestry. The Future of Education, pentru a vorbi despre procesul de a învăța să înveți pe tot parcursul vieții (P)

Conectarea dintre copil și profesor, dar și dintre elevi, rămâne calea prin care școala își va continua menirea de formator de oameni, nu doar de minți. Într-o eră marcată de…
Vezi articolul

Material susținut de ECDL Romania

Doi liceeni îmbină pasiunea pentru robotică și științe cu tehnicile de imprimare 3D: Toate piesele colorate de pe robotul nostru sunt făcute la imprimantele 3D de la liceu / Datorită acestor activități practice am aflat ce vrem să facem pe viitor

„Am intrat în echipa de robotică să învățăm ceva mai mult din liceu, pentru că în liceu nu înveți multe lucruri practice. Știm mai multe despre ce poate să urmeze…
Vezi articolul