Reduceți volumul de muncă pentru voi și elevi și învațați din greșeli: sfaturi date de profesori pentru profesori, dacă vor echilibru mental în predarea online – Edutopia

8.815 vizualizări
Foto: pexels.com
Părerile despre efectele și neajunsurile învățării online, decisă în toată lumea în contextul pandemiei de Covid-19, sunt profund împărțite. Dar chiar și cei mai optimiști dintre educatori sunt de acord că sunt necesare schimbări de mentalitate, scrie site-ul de specialitate Edutopia. Acesta a colectat, pe baza unor discuții extinse între profesioniști din domeniul învățământului, o serie de sfaturi și recomandări pentru un temei psihologic și emoțional solid, în activitățile de predare la distanță.

Site-ul citat a analizat opiniile împărtășite de sute de cadre didactice în două discuții ample, pe tema predării în perioada pandemiei, discuții găzduite pe platforma de Facebook. Respectivele conversații au reunit atât profesori din zone unde școlile abia fuseseră închise, cât și din zonele unde școlile trecuseră la predarea online de săptămâni și se conturaseră deja experiențe substanțiale.

În temeiul acestor opinii, siteul de specialitate a întocmit o listă de sfaturi care să-i ajute pe profesori să administreze mai bine, din punct de vedere emoțional și mental, procesul de predare la distanță, substanțial diferit de cel față în față.

1. Așteaptă-te să înveți din greșeli
  • E imposibil să treci peste noapte la predarea la distanță fără să greșești și să înveți din aceste greșeli. Așteaptă-te la asta, pregătește-te ca atare
2. Realizează că este o situație extraordinară
  • E nerealist să crezi că poți să funcționezi ca de obicei atunci când lucrezi în perioadă de pandemie, situație care te dezorientează și limitează ceea ce poți să faci.
  • Esențial nu este să respecți condițiile și normele obișnuite de predare, ci cum să oferi experiențe relevante, în acest context, elevilor, când aceștia nu-l mai au pe profesor alături de ei, la clasă. Pentru acest lucru e nevoie de timp și îngăduință
3. Redu volumul de lucru pentru tine și pentru elevii tăi
  • Dacă ți se permite, ar trebui să planifici mai puțin de lucru. Oricum, de acasă studenții nu vor putea fi la fel de productivi, deci dacă nu reduci volumul le vei trimite lucruri pe care nu le vor putea face în totalitate. În plus, va fi nevoie de atenție suplimentară și pentru viața ta cotidiană și pentru propria familie.
  • Profesor citat de Edutopia: Părinții vor încerca să lucreze și ei de acasă, iar copiii se vor lupta între ei pentru calculator sau pentru timp de Internet.
  • Alt profesor citat de Edutopia: Ce își ia în mod normal o oră să predai la clasă îți va lua de două ori mai mult, probabil (în predarea la distanță)
4. Nimeni nu e singur pe lume
  • Fiind ființe sociale, această perioadă de izolare poate cauza depresie atât pentru profesori, cât și pentru elevi. E nevoie să vorbești cu alți colegi și profesioniști, oameni care să împărtășească experiențe similare și să încerci să te adresezi elevilor cât de des poți.
5. Toți cred că nu pot să facă un lucru – până când pot
  • E necesar să privești lucrurile în perspectivă. Poate nu știi un instrument sau altul, pentru predarea în noile condiții, dar știi să predai și îți vei da seama, în timp, ce trebuie să faci.
    Profesoară din China, mamă a trei copii: Concentrează-te pe ziua în curs. Munca va deveni mai puțin copleșitoare și va apărea rutina.
6. Atenție la inechitate
  • Unii dintre elevi vor avea mai multe dificultăți de înfruntat decât alții. Unii nu au internet sau calculator și vor avea nevoie de ajutor. Este una dintre cele mai mari provocări ale învățării online/la distanță, în toată lumea. Acești copii dezavantajați e nevoie să fie sprijiniți – printre soluțiile oferite: sarcini „în sistem analog”, anume teme scrise cu creionul pe hârtie, manuale și materiale trimise prin poștă, discuții telefonice.

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Burse pentru studenții de la Chimie, Fizică, Biologie, masă caldă și extinderea școlii până la ora 17:00, finanțarea formării viitorilor directori și administratori de școli, un nou sistem de carduri pentru studenți – printre propunerile rectorului Marian Preda pentru finanțare prin „România Educată”

Extinderea programului de școală de la 8:00 la 17:00, generalizarea mesei calde pe model britanic, acordarea de burse pentru studenții care aleg facultăți precum Chimia, Fizica, Biologia, crearea unei linii…
Vezi articolul
Planuri-cadru 2025

Trei tipuri de burse școlare rămân după tăierea pregătită de Guvernul Bolojan: de merit, tehnologice și sociale. Dispar bursele de excelență și reziliență, iar autorii proiectului scriu ironic că modificările sunt „pentru stimularea performanței” / Bugetele și dosarele de burse, în analiză pentru a trece la primării

Sistemul burselor școlare din România este zguduit de tăieri din această toamnă, după o serie de improvizații impuse prin Legea 198/2023 și prin actele subsecvente. Potrivit proiectului de lege privind…
Vezi articolul
Predare exclusiv online

Limbajul și vocabularul folosite de un copil în primii ani de școală prezic cel mai bine capacitatea de a înțelege mai târziu un text citit – Studiu condus de un cercetător român de la Universitatea Babeș-Bolyai, publicat în prestigiosul jurnal specializat în alfabetizare al editurii Springer

România a intrat în pandemia COVID-19 care a închis școlile pentru o perioadă record cu cel mai mare nivel al analfabetismului funcțional înregistrat în ultimii 6 ani: 44%. La un…
Vezi articolul
Daniel David

Daniel David, despre disputa generată de localurile care le cer clienților să-și țină copiii „tot timpul așezați la masa lor”: Societatea românească este acum aproape de faza de emancipare, când începe să îți pese mai mult de propriile nevoi și interese, fără să te uiți la ale celorlalți

Disputele care au scindat societatea și au generat reacții polarizate, pornite de localurile care le impun clienților prin regulament să-și țină copiii „tot timpul așezați la masa lor”, au o…
Vezi articolul

Incompatibilitățile rector-parlamentar și rector-lider de partid nu există în noul proiect al Legii învățământului superior, în pofida apelurilor de a fi reintroduse în legislație / Proiectul Deca propune incompatibilitate cu unele funcții în administrație, dar menține limitele politice propuse de predecesorul Sorin Cîmpeanu, rector, lider politic și parlamentar

Incompatibilitățile rector-parlamentar și rector-lider politic, cerute de reprezentanți ai mediului academic, nu au fost incluse în proiectul Legii învățământului superior prezentat săptămâna aceasta de ministrul Educației, Ligia Deca. Aceasta a…
Vezi articolul