Reforma liceelor profesionale din Franța, contestată pentru al doilea an la rând de profesori, care anunță grevă pe 12 decembrie. Tăieri de posturi în schimbul unui număr mai mare de ore de practică în companii, printre nemulțumiri

1.182 de vizualizări
Foto: Oxygene Radio France
Sindicatele din învățământul profesional francez cheamă din nou personalul la grevă pe 12 decembrie, pentru a cere retragerea proiectului de reformă a liceului profesional, potrivit FranceInfo. Reforma, prezentată de președintele Emmanuel Macron în luna mai a anului trecut, pe fondul unor proteste, a fost respinsă cu fermitate de sindicate de când a fost oficializată în septembrie 2022.

Într-un comunicat de presă comun, sindicatele profesorilor din Franța denunță „deteriorarea brutală și scandaloasă a ceea ce înseamnă ultimul an de liceu”, impusă de ministrul delegat al Educației și Formării Profesionale, Carole Grandjean. Mai exact, sindicatele deplâng deturnarea „unui număr mare de ore de curs pentru a răspunde unui ordin prezidențial de creștere a numărului de săptămâni de practică profesională”.

„Acest lucru este inacceptabil în condițiile în care elevii noștri au nevoie de mai multă și o mai bună școlarizare”, au transmis reprezentanții sindicatelor, citați de presa franceză. Reforma prevede o creștere cu 4 săptămâni a duratei stagiului de muncă al unui elev la sfârșit de an școlar, ceea ce înseamnă mai puține ore de învățământ teoretic și mai multe ore de practică în companii și o tăiere de posturi pentru profesori: peste 5.000, după estimările organizațiilor din învățământ. Mulți vor trebui să își facă reconversii profesionale, mai susțin acestea, notează site-ul dedicat educației NousVousIls.

  • Peste 620.000 de elevi sunt în liceele profesionale din Franța din cei peste 2,25 de milioane de elevi de liceu, arată datele de la Ministerul Educației din Hexagon.
Calendarul discuțiilor, pe repede-înainte

Conform sursei citate, în timp ce consultările dintre sindicatele din domeniul formării profesionale și minister sunt în curs de finalizare în ceea ce privește ultimul an de formare profesională, textele care validează acest aspect al reformei „vor fi prezentate Consiliului Superior al Învățământului pe 14 decembrie”, ceea ce reprezintă „un calendar foarte rapid”, susțin reprezentanții din domeniu, scrie FranceInfo.

Pentru sindicaliști, calendarul propus este „nesustenabil și lipsit de respect față de munca personalului, deoarece punerea în aplicare a acestui proiect este prevăzută de la începutul anului școlar 2024-2025”. Proiectul mai prevede pentru ultimul an de liceu și „devansarea examenelor în martie sau aprilie” pentru ca elevii să poată fi trimiși „în stagii de practică timp de șase săptămâni”, adică să piardă o bună perioadă de cursuri, a explicat Sigrid Gérardin, liderul sindicatului Snuep-FSU.

Reforma liceului profesional este una dintre promisiunile de campanie ale lui Emmanuel Macron pentru integrarea tinerilor în câmpul muncii și deja unele măsuri au fost puse în aplicare din anul școlar curent (2023-2024). Printre acestea sunt remunerarea elevilor de liceu în timpul stagiilor de practică și crearea de „birouri ale întreprinderilor” în licee. Altele sunt încă în discuție, cum ar fi organizarea ultimului an de liceu sau transformarea ofertei de cursuri de formare, mai scrie publicația citată.


2 comments
  1. da , smecheria e ca patronatele au obținut forta de munca gratis sau foarte ieftina . au SI francezii corupții lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Drept la replică. Senatorul Ștefan Pălărie revine asupra declarațiilor sale și susține că decizia de a funcționa în format online/fizic a unei unități de învățământ trebuie descentralizată la nivelul fiecărei unități

Ștefan Pălărie reacționează după ce Edupedu a scris că senatorul USR propune ca, în cazurile în care rata de incidenţă COVID-19 depăşeşte 6 la mia de locuitori, colectivul de părinţi…
Vezi articolul
Ordinul privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie

Reprezentanții elevilor, despre reorganizarea agenției care acreditează și evaluează extern toate școlile: Desființarea acestei instituții sau reducerea atribuțiilor sale ar crea un precedent foarte periculos

Reprezentanții elevilor nu sunt de acord cu modificarea atribuțiilor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), modificări cerute recent de Asociația Școlilor Particulare, spunând că „ar crea…
Vezi articolul

La discuțiile cu premierul Ciolacu și sindicatele profesorilor, Ministerul Educației nu ar fi prezentat niciun impact bugetar pe “inechitățile salariale” ale angajaților din funcții de conducere – directori, contabili-șefi și secretari-șefi – surse

La discuțiile de luni de la Guvern, Ministerul Educației nu ar fi prezentat niciun impact financiar privind eliminarea inechităților pe salarizarea directorilor și personalului didactic din funcțiile de conducere și…
Vezi articolul

Universitatea din București, după amenda pentru cantină: Întreg aparatul administrativ al Universității servește zi de zi masa la cantină, inclusiv dl rector și prorectorii

Sănătatea studenților și a profesorilor care mănâncă la cantina Universității din București nu este pusă în pericol, anunță purtătorul de cuvânt al instituției de învățământ superior. Într-un răspuns la solicitarea…
Vezi articolul