Reforma posturilor bugetare a început „în forță”: primele 4 locuri au fost tăiate de la cancelaria prim-ministrului Ciolacu, unde erau 103 angajați / Premierul anunța recent că banii din această reformă vor fi dați Educației

646 de vizualizări
Marcel Ciolacu / Foto: Ilona Andrei – G4Media
Început „în forță” al reformei aparatului bugetar, în urma căreia premierul Ciolacu anunța recent că din economiile obținute vor fi finanțate domeniile prioritare, ca Educația și Sănătatea. De la cancelaria prim-ministrului, o instituție care avea 103 posturi, s-au tăiat 4 posturi, conform Economedia.ro.

Guvernul are joi, pe ordinea de zi a ședinței, o hotârâre prin care se desființează posturile vacante din cadrul structurii organizatorice a Cancelariei Prim-Ministrului. Instituția avea un număr maxim de 103 posturi aprobate din care se desființează un număr de 4 posturi vacante, rezultând un număr maxim de 99 de posturi, exclusiv demnitarii și numărul de posturi aferente cabinetelor acestora, potrivit publicației.

Pe 4 ianuarie, la ședința precedentă de Guvern, premierul Marcel Ciolacu declara: „Procesul de reorganizare a ministerelor și instituțiilor de stat este în plină desfășurare, iar acest lucru va aduce reduceri consistente de cheltuieli. Banii economisiți îi vom duce acolo unde este nevoie, adică la sănătate și la educație”.

Economedia.ro a scris, în decembrie 2023, că Guvernul amână până la jumătatea anului viitor reorganizarea ministerelor, ca urmare a desființării posturilor vacante, stabilită prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament, arată ordonanța „austerității”, care stabilește măsurile fiscale pentru 2024.


1 comment
  1. Cam puțin ! De ce nu tăiați posturile de directori și de directori adjuncți de la unități școlare cu numărul de elevi foarte mic ( sub 100 )? Poate fi lăsat cu 1/2 de norma ! La fel , numărul de inspectori generali adjuncți , inspectori frecați de menta etc ! De ce nu comasati școlile sub efectiv ? Amenajați la.Scoala coordonatoare cantină și săli de pregătirea lecțiilor pentru a doua zi , măriți norma didactică la 24 ore / săptămânal ca în Olanda și alte state vestice , revizuiți fișa postului pentru toți bugetarii și acolo unde ” se calcă pe picioare ” unii pe alții ( au cam aceleași atribuții) desființați – le !
    Aștept comasarea comunelor și județelor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Familiile vor putea angaja bone în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă și părinte, potrivit unui proiect de lege adoptat de Guvern / Amenzi între 2000 și 6000 de lei pentru cei care nu realizează dosarul personal al bonei

Potrivit proiectului de lege pentru modificarea și completareaLegii nr.167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă, aprobat în Guvern astăzi, bonele vor putea fi angajate nu doar prin agenții ca până acum,…
Vezi articolul

Președintele Federației Asociațiilor de Părinți critică părinții care cer tăierea numărului de ore prin schimbarea planurilor-cadru: ”Nu mai puneți presiune fără să știți ceea ce ar trebui”

Contre între organizațiile de părinți pe tema reducerii numărului de ore din învățământul preuniversitar. Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar (FNAP-IP), Iulian Cristache, susține, într-un mesaj…
Vezi articolul