Regulamentele Olimpiadelor școlare 2025 au fost publicate – descarcă. Elevii pot participa la o clasă superioară dacă depun o cerere, stabilește Ministerul Educației, după ce a pierdut două procese în instanță

15.642 de vizualizări
Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com
Regulamentele olimpiadelor școlare 2025 au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) recent, pe pagina dedicată de pe edu.ro. La cele mai multe dintre acestea, se prevede că elevii pot participa la o clasă superioară celei în care sunt înscriși în anul școlar curent, iar asta după ce Ministerul Educației a pierdut două procese cu elevii descalificați la olimpiade pe criterii de vârstă sau clasă, după cum a relatat Edupedu.ro.

Calendarele olimpiadelor și concursurilor naționale în anul școlar 2024-2025, precum și ale olimpiadelor internaționale, au fost publicate pe 16 ianuarie de Ministerul Educației. Documentele pot fi consultate și descărcate de aici.

În acord cu ordinul de ministru care aprobă aceste competiții, în fiecare regulament este specificat că respectiva competiție este dedicată elevilor din învățământul secundar, adică clasele IX-XII / XIII, fără a mai exista posibilitatea ca în anii anteriori ca elevi de clasele primare să participe la olimpiadele și concursurile naționale. Ei primeau, de regulă, subiecte de la primele niveluri – clasele a V-a, a VI-a.

Amintim că, cel mai recent, ministerul Educației a pierdut în primă instanță procesul în care s-a luptat cu elevul de gimnaziu descalificat ilegal de la Olimpiada de Securitate Cibernetică (OSC) 2024. Tot anul trecut, a pierdut și procesele cu elevul de gimnaziu din Baia Mare descalificat că a participat la olimpiada de limbi clasice – latină la o clasă de liceu, după ce pe 1 februarie 2024 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a publicat motivarea pentru avertismentul cu care a sancționat instituția.

Edupedu.ro redă mai jos regulamentele disponibile până la publicarea știrii (4 februarie 2025), cu precizarea că vom completa odată ce Ministerul Educației publică și alte documente (sursa):

  • Regulament specific privind organizarea și desfășurarea Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română (OLLR) 2025 – Gimnaziu și Liceu
  • Regulament specific de organizare şi desfăşurare a Olimpiadei Naţionale de Argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii Dezbat” (inclusiv anexe)
  • Regulament specific privind organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei de Inovare și Creație Digitală – InfoEducație 2025
Regulamente specifice de organizare şi desfăşurare a olimpiadelor naționale de artă

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Gâlceava Ministerului Educației cu doi elevi continuă. După ce și-au câștigat dreptul de participare, unul chiar în instanță, elevilor nu li se recunosc locurile 2 și 5 obținute la Olimpiada Națională de Securitate Cibernetică
EXCLUSIV Elevul de clasa a VII-a dat afară de la Olimpiada de Securitate Cibernetică de Inspectoratul Școlar București și Ministerul Educației trebuie reînscris în competiție, a decis instanța
Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar București, la Olimpiada de Securitate Cibernetică, au fost dați afară pe nedrept din concurs și discriminați – opinie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
EXCLUSIV Ministerul Educației a îngrădit dreptul de participare al unui elev la Campionatul European de Securitate Cibernetică 2024, pe baza unei supoziții
Doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 la Olimpiada de Securitate de Cibernetică pentru liceu, au fost descalificați de pe podium de ISMB pentru că nu sunt încă în clasa prevăzută de regulament / Organizatorii au hotărât să îi lase la etapa națională, dar în afara concursului


1 comment
  1. Din programa Olimpiadei de științe pt juniori nu se înțelege nimic, nu există limite de materie, sunt mentionate manuale de cls a IX-a deși participă, preponderent elevi din clasele VII si VIII, nu există o metodologie, totul facut într-un dispreț total față de elevii care ar dori sa meargă la cea mai grea competiție interdisciplinara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Corpul de Control al Ministerului Educației face verificări la Colegiul Hasdeu din Buzău, la peste o lună de când directoarea și-a dat demisia pe motiv că Inspectoratul face presiuni asupra conducerii Liceului – surse

Corpul de Control al Ministerului Educației este în aceste zile în control la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, potrivit surselor Edupedu.ro. Verificările vin la peste o lună și jumătate…
Vezi articolul

Elevii de clasa a III-a de la o școală din Iași ar putea învăța din toamnă după amiază, până la ora 18, din cauza supraaglomerării / Luciana Antoci, ISJ Iași: Căutăm soluții ca cei din clasele primare să învețe totuși dimineața

Părinții elevilor de clasa a III-a de la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” din Iași au cerut directorului ca elevii să nu învețe în programul de după amiază, până la…
Vezi articolul

Fondul de burse pentru studenți rămâne tăiat și anul viitor, anunță ministrul Daniel David într-un mesaj de Ziua internațională a studentului: Fondul total de burse va fi mai mare în 2026 decât în 2023. La Mulți Ani, așa cum îi doriți!

Fondul de burse pentru studenți rămâne diminuat și în 2026, în ciuda promisiunilor guvernamentale privind sprijinirea educației și în ciuda nevoii crescute de a avea mai mulți studenți și mai…
Vezi articolul