Regulile de începere a școlii în Israel, țara cu număr record de vaccinați, dar unde numărul cazurilor Covid a crescut vertiginos: în orașele “roșii”, clasele de liceu cu rată de vaccinare sub 70% trec online

2.008 vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Școlile israeliene vor putea să administreze vaccinuri împotriva Covid-19 în timpul programului, iar în orașele cu incidență ridicată clasele unde mai puțin de 70% dintre elevi s-au vaccinat vor trece online, relatează Haaretz. Așa a decis, duminică seară, guvernul din Israel, țară care, în primăvară, s-a remarcat printr-o campanie-fulger de vaccinare a populației, dar care, pe fondul ascensiunii tulpinii Delta, se confruntă cu un val puternic de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Guvernul a decis ca școlile să se deschidă pentru învățare față în față la 1 septembrie, în pofida îngrijorărilor că va crește din nou numărul de cazuri. Redeschiderea are loc conform programului, deși apăruseră propuneri ca ea să fie amânată puțin. În unitățile de învățământ se vor putea face vaccinări ale elevilor, atât timp cât există acordul părinților, în pofida precauției manifestate până acum, în acest sens, de ministrul Educației, Yifat Shasha-Biton.

Elevii din clasele 8-12 din orașele “roșii” (cu un număr foarte mare de cazuri) vor trebui să treacă online, în cazul în care rata de vaccinare, în clasa lor, este sub 70%.

Autoritățile speră ca părinții cu vârste de peste 30 de ani să poată primi o a treia doză de vaccin în curând, astfel încât să fie redusă răspândirea în rândul copiilor cu vârste mici. Israelul are și cifre la zi cu numărul elevilor și cel al profesorilor care sunt confirmați drept purtători ai virusului – duminică erau 11.912 elevi și 1.324 de profesori în această situație, în creștere față de acum două săptămâni, când 7.142 de elevi și 77 de profesori erau testați pozitiv, potrivit sursei citate.

Decizia privind începerea școlii vine la scurt timp după aceea de lansare a unui program de testare a populației privind nivelul anticorpilor Covid-19, campanie ce vizează minorii de 3-12 ani.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. La noi toti prostii ajung ministru, degeaba dati cu Israelul că noi mergem la scoala si la rata de 10000 la mie că așa vrea Tampeanu si Doamna endocrinolog.

  2. Vai de ei! Nu sunt in stare sa separe copii in vaccinați și nevaccinați și să îi școlarizeze diferit, cum au zis autoritățile noastre! Îi bagă la grămadă in online, și doar pe cei de liceu, deci pe dos fata de ce s-a propus la noi (adică să intre online clasele 0-8). Vai de mama lor, nici o gândire strategică!
    A se citi și înțelege esența! La noi s-a cam evaporat (aceeași esență)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sondaj despre siguranța în școli la care au participat aproape 20 mii de elevi și părinți și 7 mii de profesori din țară / Rezultatele urmează să fie făcute publice luna următoare, anunță Ana Maria Dalu, director al Unității de Cercetare în Educație

Sondajul realizat de Unitatea de Cercetare în Educație în perioada 7 februarie -7 martie pe un eșantion reprezentiv de școli din țară a urmărit să identifice probleme legate de siguranța…
Vezi articolul

Evaluări inițiale la 8 materii, pe calculator sau pe telefonul personal, pentru toți elevii de gimnaziu și liceu din județul Iași, anunțate de inspectoratul școlar / Testarea începe joi și se încheie pe 30 septembrie

Elevii de gimnaziu și liceu din județul Iași vor da evaluările inițiale sub forma unor testări online la 8 discipline: Limba şi literatura română, Matematică, Istorie, Fizică, Biologie, Chimie, Informatică,…
Vezi articolul

„Din lipsă de educație, unii aleg repere toxice. Cei 500.000 de urmăritori ai ai lui Cumpănașu pe TikTok reprezintă o ușă închisă în nas și o ureche care nu a vrut să asculte” – Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor

Aparițiile lui Alexandru Cumpănașu în mediul online nu sunt o surpriză și nici numărul mare de fani pe care acesta îl are pe platforma TikTok, spune Rareș Voicu, președintele Consiliului…
Vezi articolul
Promovarea pe post - incompatibilități

Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Rectorilor: Sper că nu vom avea o lege a educației pe repede înainte, cum a fost schimbată metodologia de evaluare a școlilor doctorale

Acuzații dure din partea președintelui Consiliului Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, la adresa modificărilor aduse de Ecaterina Andronescu procedurii de evaluare a școlilor doctorale. Noile reguli încalcă legea educației, reglementarile europene și…
Vezi articolul