Religie la BAC? Fostul ministru Daniel Funeriu: Religia este un opțional, iar copiii trebuie să poată să dea bacalaureatul şi din opționale, dar nota să fie luată în considerare doar dacă ea contribuie la creşterea mediei generale

1.267 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Biserica Ortodoxă Română și reprezentanții altor 12 culte religioase recunoscute de statul român i-au cerut oficial ministrului Educației, Ligia Deca, să introducă în proiectul Legii învățământului posibilitatea ca Religia să fi aleasă de către elevi ca probă de examen la noul Bacalaureat. Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu amintește că, prin Constituție şi decizie a Curții Constituționale, „şcolile au obligația să propună materia religie ca opțional” elevilor, de la clasa pregătitoare și până la clasa a XII-a.

Religia, aşadar, este din punct de vedere legal şi din perspectiva elevului un opțional ca oricare altul. Religie la bac sau nu? Soluția e simplă şi trebuie rezolvată global, pentru toate opționalele: copiii să poată să dea bacul şi din opționale, dar nota la acestea să fie luată în considerare doar dacă contribuie la creşterea mediei generale”, spune fostul ministru al Educației.

Funeriu lansează astfel o nouă lovitură la adresa președintelui Klaus Iohannis, cel care a lansat proiectul România educată și care este susținător al proiectelor de legi inițiate de fosta sa consilieră prezidențială Ligia Deca: „aceşti incapabili preferă să deschidă încă o falie în societate, să nu ratăm încă o repriză de cafteli între «moderni» şi «pupători de moaşte». E, din nou, vina unui preşedinte incapabil să medieze între poporul său şi stat”.

Citește și:
Religia să poată fi aleasă ca disciplină de examen la Bacalaureat, solicită cultele religioase

3 comments
  1. Doamne ajuta sa poata fi aleasa ca materie de balacaureatul pentru cine dorește, așa cum este normal intr-o societate democrata! Dacă am dreptul sa optez intre filosofie, logica, argumentare etc., pot avea și dreptul de a opta pentru disciplina religie la bacalaureat! Amin!

  2. Această discuție a mai fost purtată de nenumărate ori.
    Cu același rezultat…NU va fi materie de BAC.

    Repet, este doar o perdea de fum care să inflameze societatea, să polarizeze și mai ales să abată atenția de la adevăratele probleme ale legilor Ghiocela Deca- Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Preşedintele francez, despre caricaturi: Acceptăm că lideri religioşi stabilesc un sistem de echivalenţă între ceea ce este şocant şi faptul terorismului şi suntem suficient de intimidaţi pentru a nu îndrăzni să condamnăm acest lucru

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a regretat luni timiditatea relativă a sprijinului internaţional după ultimele atentate din ţara sa şi a reafirmat că Franţa nu-şi va ‘schimba’ legea privind libertatea de…
Vezi articolul

Inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației, până pe 4 decembrie, numele școlilor cu elevi romi care necesită intervenția unui mediator școlar – document

Până pe 4 decembrie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației, printre altele, numele școlilor cu elevi romi care necesită intervenția unui mediator școlar, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Solicitarea…
Vezi articolul