Spania menține protocolul sanitar bazat pe mască obligatorie și bule în școli, în noul an / Se estimează că cei mai mulți adolescenți se vor vaccina până începe școala

309 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Autoritățile regiunilor spaniole se pregătesc pentru începerea noului an școlar conform protocolului stabilit deja în mai, spre sfârșitul precedentului an, protocol bazat pe purtatul măștii și pe limitarea contactelor între grupurile de elevi, urmărind să revină la dimensiunile claselor existente înainte ca pandemia să determine măsuri de distanțare, potrivit El Pais. Opțiunea actuală este de menținere a protocoalelor stabilite, în pofida faptului că mai mulți experți consideră că e nevoie de măsuri suplimentare, în contextul răspândirii variantei Delta a noului coronavirus, arată sursa citată.

Aceasta abordează planurile pentru începerea noului an școlar în condițiile în care tulpina Delta este dominantă, în prezent, în Spania.

În mai, autoritățile centrale și regionale au decis ca, în anul școlar care începe în toamnă, să se renunțe la măsurile de distanțare, iar clasele să revină la dimensiunile existente înaintea pandemiei – până la 25 de elevi în grădinițe (de la 20 în ultimul an) și 30 în școlile primare (de la 25). S-a decis, de asemenea, să se păstreze sistemul “bulelor”, în care elevii au contact cu grupuri restrânse de colegi și și nu intră în legătură cu alte persoane din școală.

  • Masca rămâne obligatorie, iar măsurile de ventilare a claselor vor fi aplicate în continuare. Intrarea și părăsirea zonelor comune din școală (cantină, terenuri de sport) se va face, ca și în ultimul an, la ore diferite.

Sursa citată notează că măsurile țin cont de faptul că, potrivit estimărilor bazate pe actualul ritm de vaccinare a adolescenților, cei mai mulți dintre elevii de 12-19 ani se vor fi vaccinat complet până la începutul noului an școlar. O problemă rămâne în cazul elevilor de sub 12 ani, pentru care, până în prezent, nu există vaccin aprobat, iar experții arată că, deși această în această categorie cele mai multe cazuri de infectare au fost minore sau asimptomatice până acum, varianta delta, dominantă acum, este mult mai contagioasă.

Foto: 186013680 © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Teleman, despre prioritățile în cercetare: Finanțarea pentru revigorarea “pacientului în inaniție” trebuie direcționată în primul rând către dezvoltarea resurselor umane și către întărirea standardelor etice de evaluare

“Cercetarea e un pacient în inaniție, cu un sistem imunitar slăbit și care trebuie revigorat. Asta înseamnă finanțare predictibilă, direcționată cu scopul dezvoltării resurselor umane în primul rând și întărirea…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre modul de gestionare a cazurilor de violență în unele școli: Nu putem să ascundem lucrurile. Eu cred că avem diferențe foarte mari de înțelegere în ceea ce privește ce trebuie raportat și ce nu

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus referitor la gestionarea cazurilor de violență din unele școli, că există „diferențe foarte mari de înțelegere în ceea ce privește ce trebuie raportat și…
Vezi articolul